[dobrin7m]

În prealabil postat de sophia

1. Nu cred ca exista opozitie, sau conflict intre psohoterapie si Biserica. Lumea nu este lamurita. Biserica nu explica clar cum poate sa ajute concret. In plus ele nu se pot si nu trebuie sa fie inlocuite una cu alta, ci ar trebui sa conlucreze. Si ar trebui ca preotii sa capete in facultate si o pregatire psihologica.

2. Ca sa mai lamurim putin. O lista cu anumite cauze concrete al depresiei:

- traume: deces de persoane apropiate, boli grave ale acestora, catastrofe, accidente, sperieturi grave, razboi, viol, etc.
- boli organice grave ale persoanei in cauza
- pierderea locului de munca, somaj indelungat
- mobbing (probleme la locul de lucru cu colegi, sau sefi)
- nereusita profesionala, neimplinire, lipsa de satisfactie la locul de munca (nu ai profesia/meseria pe care ti-ai dorit-o, pentru care esti bun/talentat, sau locul de munca potrivit)
- saracie (nu-ti poti permite lucruri de baza, materiale si sufletesti)
- astenie psihica, fizica
- lipsa de copii (daca iti doresti si nu poti sa faci)
- singuratatea (lipsa de partener(a), prieteni, rude
- probleme familiale: divort, conflicte puternice, asupriri/umiliri indelungate
- cauze genetice, dereglari de metabolism a unor substante (necesita lamuriri) Exista ele intr-adevar?

Si acum, avand lipsa, daca poate cineva sa ne explice cum poate rezolva biserica aceste cauze. Boala se vindeca numai daca dispar cauzele.
Biserica poate in schimb sa ajute la stabilizarea bolii, sau cum sa spun, la in tarirea psihicului, la linistire.
Nici medicul nu poate rezolva aceste cauze, ci ajuta prin terapie la intarire psihica (cu medicamente eventual) prin semnale de alarma catre societate (de ex. angajare in actiuni impotriva somajului, a saraciei etc.), discutii cu membrii familiei implicati.
Medicul te poate ajuta, mai ales in cazurile de astenie puternica prin oprire de la munca, trimitere la cure speciale in sanatorii, concedii medicale prelungite (pentru terapie si refacere corporala).

Si mai spuneam ca preotul, comunitatea din biserica sau chiar credinta in sine pot face si rau, pot accentua o depresie sau alta boala psihica. Asa cum au spus si altii: daca exista conflicte in biserica, daca preotul nu stie sa lucreze cu omul, sa-l "prinda" la pragul prapastiei si in schimb il alunga, daca nu are rabdarea sau timpul sa lucreze cu acel om, sau daca se poarta rau cu el, atunci omul se va imbolnavi mai rau si va si evita biserica.
La fel unele aspecte din credinta care nu sunt suficient lamurite sau adaptate la o persoana si problematica ei, de catre un preot/duhovnic, pot face rau: postul in anumite situatii patologice, fortarea la anumite lucruri, pedepse/canoane mari (nepotrivite), excluderi de la impartasit, anumite aspecte din scripturi etc.

De ex. acele rugaciuni puternice cu blesteme, cu tot felul de ispite insiruite, extremism (habotnicie) (vai, vezi ca aia e pacat si totul e pacat si rau si nu care cumva si autoflagelari si nu stiu mai ce). Sau pedeapsa cu iadul, cu mai stiu e, ca Dumnezeu este rau si te pedepseste rau si nu mai stiu.
Mie de ex. imi fac foarte rau la predici discutiile despre moarte.

Trebuie multa grija cu omul in biserica in general, ca nu stii ce poarta in el (in suflet) si mai ales daca stii ca este bolnav.

Sophia, eu nu intru in amanunt acolo unde nu ma pricep.
Fraza de mai sus ce am ingrosat-o, m-a facut sa scriu.
Problema nu este in a disparea cauzele ca sa te poti vindeca ci in a schimba mintea si felul cum privesti si cum te raportezi la aceste cauze. Asa poti preveni si boala.
Eu nu am suferit niciodata de depresie. Nu stiu cum este exact, sau ce simti.

Privind in urma pot vorbi despre doua perioade a vietii: cea inainte de dorinta de cunoastere de Dumnezeu si cea de dupa , cand am dorit cu tot sufletul sa il gasesc pe Dumnezeu.

Inainte de a ma indrepta spre Dumnezeu am avut un fel de sistem de aparare impotriva acestor boli, acum privind in urma imi dau seama. Intotdeauna cand am fost intru-un mare impas, (exemplu, pierderea casei, lipsa unei locuinte, sau furtul masinii, sau pierderea serviciului tinand cont ca ai copiii de crescut) am simtit alunecarea spre deznadejde, si cand simteam ca nu vad solutie concreta, si ma invarteam cu mintea zile in sir, spuneam singura: stop, nu ma mai gandesc de loc acum la aceste probleme, am nevoie de odihna si de linistirea mintii. Si abandonam cu voie a ma mai gandi la solutii , dormeam mult, si imi acordam cateva zile de pauza totala. Dupa aceea simteam limpezirea mintii si vedeam clar calea si ma avantam pe ea cu multa speranta si determinare. Cred ca Dumnezeu lucra indirect. Ai mei stiau deja: si intotdeauna la momente dificile ma lasau sa ma odihnesc . De multe ori parintii imi spuneau, tu intodeauna te descurci, nu imi fac griji pentru tine. Poate si acest indemn a lucrat inconstient - eu intotdeauna trebuie sa ma descurc. In tinerete ma revoltam si spuneam parintilor, uite cat ajutor daruiti fratilor mei iar mie mai putin. Iar ei imi spuneau: nu vezi ca nu se descurca, tu te descurci intotdeauna, ei au nevoie de ajutor , nu sunt ca tine.

Dupa ce am decis sa imi indrept pasii spre Dumnezeu am descoperit ca nimic pe acest pamant nu este fara solutie, daca ai nadejde in Dumnezeu. Si astfel la momente grele, (exemplu moartea tatalui) mi-am indreptat mintea la Dumnezeu. Doamne sunt la pamant, stiu ca exista cale dar nu o vad eu, ajuta-ma. Si asa am putut sa trec peste singurul gand care de fapt atunci , ex . moartea tatalui , ma macina. Gandul ca nu am sa il mai vad, sa il mai aud in aceasta viata, ca omul care ma iubea a murit. Tot prin schimbarea gandurilor si a mintii, acceptarea situatiei si gandul ca toti trecem prin asta, ca asta este ceva normal ce face parte din insasi viata noastra. Toti urmam mai devreme sau mai tarziu.
Poate si firea conteaza, mostenirea genetica, eu sunt o fire saritoare, adica in situatii tragice nu imi pierd cumpatul si judec lucid ce e de facut. Niciodata nu am ajuns la starea aceea in care sa simt ca am nevoie de doctor. Astazi sunt sigura ca orice porblema, de orice natura , are rezolvare, si cale de iesire daca crezi cu adevarat in Dumnezeu.

Sunt de acord ca multe cauze vin din mandrie, insa nu chiar toate, dar majoritatea da.
exemplu: decadere pe plan material sau al carierei. Daca suferi din mandrie , aceasta situatie te va termina psihic. Nu suporti decaderea lumeasca. Ex. mi-am dat demisia din functia de director economic la o firma , din propria alegere si am ales sa plec in strainatate. Primul job, spalator de vase intr-o taverna in Grecia. A fost o decadere si am simtit o suferinta din mandrie. A venit gandul , cine am fost si ce-am ajuns. Am lucrat insa cu mintea. Primele zile au fost foarte grele. Dar apoi mi-am schimbat mintea si gandurile. Munca nu este injositoare, am spus, oamenii toti au suflet deci si spalatorul de vase are un suflet, iata ca iti castigi existenta. in final de ce am nevoie>? de apreciere sau de a trai decent pe pamant? caci si in primul caz si in al doilea imi castigam existenta doar ca in primul caz aveam in plus apreciere , iar in al doilea nu.
E vorba de cum gandesti si cum te raportezi la situatia data. Iar rezolvarea este schimbarea mintii si a gandurilor, din negative in pozitive.

Discutia despre moarte este foarte importanta. Caci asa poti realiza ca nu ai nevoie de aprecieri lumesti. Chiar nu ai nevoie. maine poti muri, ceasul urmator poti muri si nu ajuta aprecierea oamenilor la nimic. Asa intelegi ca e suficient sa castigi cat ai nevoie sa nu doresti mai mult, ca si aceasta este o cauza de depresie, dorinta de a avea mai mult. Gandul la moarte te ajuta sa fi multumit cu ce ai si cu ce ti-a dat Dumnezeu. Daca nu ai copii, schimba mintea , poate asa trebuie sa fie, bucura-te de copiii din jur, ai altora. Poti sa te bucuri de ei si fara sa ii fi nascut tu. Zambetul de copil si fericirea din ochi e la fel indiferent al cui e copilul.

Deci Biserica poate ajuta omul sa previna, sa se vindece sau sa accepte o anumita situatie, prin schimbarea mintii si a gandurilor din negative in pozitive si bineinteles dobandirea credintei si nadejdii in Dumnezeu. daca crezi cu adevarat in Dumnezeu si ai nadejde in ajutorul Lui nu poti fi depresiv. orice s-ar intampla exista solutii si Dumnezeu ti le va arata, prin alti oameni, prin ganduri bune, etc.

Cezar are totusi dreptate ca este un domeniu complex ce nu poate fi tratat chiar simplist.

Uneori poate este prea tarziu. Se intervine prea tarziu. cand mintea nu mai poate fi schimbata din diferite cauze. Nu vorbim acum de vindecari miraculoase, caci acestea sunt doar anumite cazuri caci nu toata lumea se vindeca miraculos.

sa nu sariti acum, ca am spus de la inceput ca nu ma pricep indeajuns.