Depresia-abordare religioasa

[sophia]

mesaj sters la cererea lui cezar, desi nu am scris nimic rau inainte.

[dobrin7m]

În prealabil postat de sophia

1. Nu cred ca exista opozitie, sau conflict intre psohoterapie si Biserica. Lumea nu este lamurita. Biserica nu explica clar cum poate sa ajute concret. In plus ele nu se pot si nu trebuie sa fie inlocuite una cu alta, ci ar trebui sa conlucreze. Si ar trebui ca preotii sa capete in facultate si o pregatire psihologica.

2. Ca sa mai lamurim putin. O lista cu anumite cauze concrete al depresiei:

- traume: deces de persoane apropiate, boli grave ale acestora, catastrofe, accidente, sperieturi grave, razboi, viol, etc.
- boli organice grave ale persoanei in cauza
- pierderea locului de munca, somaj indelungat
- mobbing (probleme la locul de lucru cu colegi, sau sefi)
- nereusita profesionala, neimplinire, lipsa de satisfactie la locul de munca (nu ai profesia/meseria pe care ti-ai dorit-o, pentru care esti bun/talentat, sau locul de munca potrivit)
- saracie (nu-ti poti permite lucruri de baza, materiale si sufletesti)
- astenie psihica, fizica
- lipsa de copii (daca iti doresti si nu poti sa faci)
- singuratatea (lipsa de partener(a), prieteni, rude
- probleme familiale: divort, conflicte puternice, asupriri/umiliri indelungate
- cauze genetice, dereglari de metabolism a unor substante (necesita lamuriri) Exista ele intr-adevar?

Si acum, avand lipsa, daca poate cineva sa ne explice cum poate rezolva biserica aceste cauze. Boala se vindeca numai daca dispar cauzele.
Biserica poate in schimb sa ajute la stabilizarea bolii, sau cum sa spun, la in tarirea psihicului, la linistire.
Nici medicul nu poate rezolva aceste cauze, ci ajuta prin terapie la intarire psihica (cu medicamente eventual) prin semnale de alarma catre societate (de ex. angajare in actiuni impotriva somajului, a saraciei etc.), discutii cu membrii familiei implicati.
Medicul te poate ajuta, mai ales in cazurile de astenie puternica prin oprire de la munca, trimitere la cure speciale in sanatorii, concedii medicale prelungite (pentru terapie si refacere corporala).

Si mai spuneam ca preotul, comunitatea din biserica sau chiar credinta in sine pot face si rau, pot accentua o depresie sau alta boala psihica. Asa cum au spus si altii: daca exista conflicte in biserica, daca preotul nu stie sa lucreze cu omul, sa-l "prinda" la pragul prapastiei si in schimb il alunga, daca nu are rabdarea sau timpul sa lucreze cu acel om, sau daca se poarta rau cu el, atunci omul se va imbolnavi mai rau si va si evita biserica.
La fel unele aspecte din credinta care nu sunt suficient lamurite sau adaptate la o persoana si problematica ei, de catre un preot/duhovnic, pot face rau: postul in anumite situatii patologice, fortarea la anumite lucruri, pedepse/canoane mari (nepotrivite), excluderi de la impartasit, anumite aspecte din scripturi etc.

De ex. acele rugaciuni puternice cu blesteme, cu tot felul de ispite insiruite, extremism (habotnicie) (vai, vezi ca aia e pacat si totul e pacat si rau si nu care cumva si autoflagelari si nu stiu mai ce). Sau pedeapsa cu iadul, cu mai stiu e, ca Dumnezeu este rau si te pedepseste rau si nu mai stiu.
Mie de ex. imi fac foarte rau la predici discutiile despre moarte.

Trebuie multa grija cu omul in biserica in general, ca nu stii ce poarta in el (in suflet) si mai ales daca stii ca este bolnav.

Sophia, eu nu intru in amanunt acolo unde nu ma pricep.
Fraza de mai sus ce am ingrosat-o, m-a facut sa scriu.
Problema nu este in a disparea cauzele ca sa te poti vindeca ci in a schimba mintea si felul cum privesti si cum te raportezi la aceste cauze. Asa poti preveni si boala.
Eu nu am suferit niciodata de depresie. Nu stiu cum este exact, sau ce simti.

Privind in urma pot vorbi despre doua perioade a vietii: cea inainte de dorinta de cunoastere de Dumnezeu si cea de dupa , cand am dorit cu tot sufletul sa il gasesc pe Dumnezeu.

Inainte de a ma indrepta spre Dumnezeu am avut un fel de sistem de aparare impotriva acestor boli, acum privind in urma imi dau seama. Intotdeauna cand am fost intru-un mare impas, (exemplu, pierderea casei, lipsa unei locuinte, sau furtul masinii, sau pierderea serviciului tinand cont ca ai copiii de crescut) am simtit alunecarea spre deznadejde, si cand simteam ca nu vad solutie concreta, si ma invarteam cu mintea zile in sir, spuneam singura: stop, nu ma mai gandesc de loc acum la aceste probleme, am nevoie de odihna si de linistirea mintii. Si abandonam cu voie a ma mai gandi la solutii , dormeam mult, si imi acordam cateva zile de pauza totala. Dupa aceea simteam limpezirea mintii si vedeam clar calea si ma avantam pe ea cu multa speranta si determinare. Cred ca Dumnezeu lucra indirect. Ai mei stiau deja: si intotdeauna la momente dificile ma lasau sa ma odihnesc . De multe ori parintii imi spuneau, tu intodeauna te descurci, nu imi fac griji pentru tine. Poate si acest indemn a lucrat inconstient - eu intotdeauna trebuie sa ma descurc. In tinerete ma revoltam si spuneam parintilor, uite cat ajutor daruiti fratilor mei iar mie mai putin. Iar ei imi spuneau: nu vezi ca nu se descurca, tu te descurci intotdeauna, ei au nevoie de ajutor , nu sunt ca tine.

Dupa ce am decis sa imi indrept pasii spre Dumnezeu am descoperit ca nimic pe acest pamant nu este fara solutie, daca ai nadejde in Dumnezeu. Si astfel la momente grele, (exemplu moartea tatalui) mi-am indreptat mintea la Dumnezeu. Doamne sunt la pamant, stiu ca exista cale dar nu o vad eu, ajuta-ma. Si asa am putut sa trec peste singurul gand care de fapt atunci , ex . moartea tatalui , ma macina. Gandul ca nu am sa il mai vad, sa il mai aud in aceasta viata, ca omul care ma iubea a murit. Tot prin schimbarea gandurilor si a mintii, acceptarea situatiei si gandul ca toti trecem prin asta, ca asta este ceva normal ce face parte din insasi viata noastra. Toti urmam mai devreme sau mai tarziu.
Poate si firea conteaza, mostenirea genetica, eu sunt o fire saritoare, adica in situatii tragice nu imi pierd cumpatul si judec lucid ce e de facut. Niciodata nu am ajuns la starea aceea in care sa simt ca am nevoie de doctor. Astazi sunt sigura ca orice porblema, de orice natura , are rezolvare, si cale de iesire daca crezi cu adevarat in Dumnezeu.

Sunt de acord ca multe cauze vin din mandrie, insa nu chiar toate, dar majoritatea da.
exemplu: decadere pe plan material sau al carierei. Daca suferi din mandrie , aceasta situatie te va termina psihic. Nu suporti decaderea lumeasca. Ex. mi-am dat demisia din functia de director economic la o firma , din propria alegere si am ales sa plec in strainatate. Primul job, spalator de vase intr-o taverna in Grecia. A fost o decadere si am simtit o suferinta din mandrie. A venit gandul , cine am fost si ce-am ajuns. Am lucrat insa cu mintea. Primele zile au fost foarte grele. Dar apoi mi-am schimbat mintea si gandurile. Munca nu este injositoare, am spus, oamenii toti au suflet deci si spalatorul de vase are un suflet, iata ca iti castigi existenta. in final de ce am nevoie>? de apreciere sau de a trai decent pe pamant? caci si in primul caz si in al doilea imi castigam existenta doar ca in primul caz aveam in plus apreciere , iar in al doilea nu.
E vorba de cum gandesti si cum te raportezi la situatia data. Iar rezolvarea este schimbarea mintii si a gandurilor, din negative in pozitive.

Discutia despre moarte este foarte importanta. Caci asa poti realiza ca nu ai nevoie de aprecieri lumesti. Chiar nu ai nevoie. maine poti muri, ceasul urmator poti muri si nu ajuta aprecierea oamenilor la nimic. Asa intelegi ca e suficient sa castigi cat ai nevoie sa nu doresti mai mult, ca si aceasta este o cauza de depresie, dorinta de a avea mai mult. Gandul la moarte te ajuta sa fi multumit cu ce ai si cu ce ti-a dat Dumnezeu. Daca nu ai copii, schimba mintea , poate asa trebuie sa fie, bucura-te de copiii din jur, ai altora. Poti sa te bucuri de ei si fara sa ii fi nascut tu. Zambetul de copil si fericirea din ochi e la fel indiferent al cui e copilul.

Deci Biserica poate ajuta omul sa previna, sa se vindece sau sa accepte o anumita situatie, prin schimbarea mintii si a gandurilor din negative in pozitive si bineinteles dobandirea credintei si nadejdii in Dumnezeu. daca crezi cu adevarat in Dumnezeu si ai nadejde in ajutorul Lui nu poti fi depresiv. orice s-ar intampla exista solutii si Dumnezeu ti le va arata, prin alti oameni, prin ganduri bune, etc.

Cezar are totusi dreptate ca este un domeniu complex ce nu poate fi tratat chiar simplist.

Uneori poate este prea tarziu. Se intervine prea tarziu. cand mintea nu mai poate fi schimbata din diferite cauze. Nu vorbim acum de vindecari miraculoase, caci acestea sunt doar anumite cazuri caci nu toata lumea se vindeca miraculos.

sa nu sariti acum, ca am spus de la inceput ca nu ma pricep indeajuns.

[dobrin7m]

absolut tot ce ni se intampla in viata are o cauza. Nimic nu este din senin.
Nasterea unui copil cu probleme. Desigur nu mandria este cauza, la acesti copilasi, insa daca te duci in familie, pe arbore, chiar si pana la 8 generatii gasesti cauza. Mi-a placut mult aici, pe acest subiect, cuvintele Par. Arsenie Boca. Merita citit. Pe blogul lui Cristi a fost postat cam acum un an parca, intregul text. Foarte folositor.

[sophia]

În prealabil postat de dobrin7m

absolut tot ce ni se intampla in viata are o cauza. Nimic nu este din senin.
Nasterea unui copil cu probleme. Desigur nu mandria este cauza, la acesti copilasi, insa daca te duci in familie, pe arbore, chiar si pana la 8 generatii gasesti cauza. Mi-a placut mult aici, pe acest subiect, cuvintele Par. Arsenie Boca. Merita citit. Pe blogul lui Cristi a fost postat cam acum un an parca, intregul text. Foarte folositor.

Ma refer acum la ambele postari de acum ale tale.
In prima postare tu ai cumva dreptate, dar vezi lucrurile prin prisma ta, asa cum eu o vad prin a mea, si altul prin a lui. Incearca insa sa te pui si in pielea altuia.

Tu se pare (asa cum spui) ca esti un om foarte puternic si psihic si fizic. De aceea tu te descurci intotdeauna si mai ales nu ajungi la faze de depresie.

Eu cel putin, nu sunt ca tine, sunt mai slaba, mai sensibila sufleteste si de aici mai vulnerabila spre probleme sufletesti.

Dar! Si eu sunt mai puternica decat unul care ajunge sa se sinucida din depresii si alte boli sufletesti. Si eu gandesc despre ei, cam cum gandesti tu acum despre alti..
Cum?! Daca tu esti cu Dumnezeu nu poti sa te prabusesti. Vai, cum sa ajungi sa te sinucizi?

Si este asa. Credinta iti da puteri mari si este exact ce spuneam si eu. Cu ajutorul credintei si a unui preot bun, capeti putere si poti trece peste multe greutati si probleme.
Dar problema in sine nu se rezolva. Capeti putere, nu te macini poate as atare, stiu eu, este un sprijin moral.
Sunt cazuri cand Dumnezeu te ajuta si iti rezolva niste probleme: de sanatate, iti da copil sau mai stiu eu. Dar nu intotdeauna.
El are Voia lui si deciziile lui.
Sunt oameni care sunt amarati si saraci toata viata, sau care nu au copii toata viata, cu toata credinta. Este un plan al lui Dumnezeu.

Eu spuneam ca nu este asa simplu, ca te duci la biserica si preotul gata te ajuta si capeti de lucru, sau un copil, sau iti invie vreun parinte.
Doar te intareste, sau te face sa vezi altfel lucrurile, sa te linistesti.

Medicul (terapeutul) te mai ajuta si in alt fel. Vorbind cu el poti sa gasesti niste cauze lumesti poate la problemele tale, sa intelegi niste lucruri mai bine, sau chiar cu ajutorul unor medicamente te face sa te simti mai bine, iti indreapta un echilibru in organism. Sau te invata cum sa actionezi in anumite imprejurari (frica, panica, manie etc.).

Fiecare din cei doi (preot si terpeut) te ajuta intr-un anume fel.

Si asa cum am spus eu (nu stiu de ce nu intelegi, sau nu esti de acord): daca dispar cauzele te faci si bine. Daca tratezi o boala, cauzele ei, se vindeca.
Te doare o masea si te simti rau. Daca te duci la dentist sa ti-o trateze nu te mai doare si te simti mai bine.

Sau: ai un serviciu potrivit, unde te duci cu drag, ai asigurata o situatie materiala, te simti si sufleteste mai bine. Poti face fericita si familia, poti sa-ti faci niste hobbiuri, sa mergi la biserica, sa vizitezi ceva, sa ai prieteni (ca si pentru ei iti trebuie o bruma de bani ca sa intertii niste relatii) etc. Te simti bine sufleteste intr-un cuvant.

Nu ai serviciu - te parasesc prietenii (esti un ratat pentru ei), ai griji de viitor, pierzi casa, n-ai cu ce sa-ti iei medicamente, materiale medicale (ochelari, proteze etc.), n-ai cu ce sa-ti iei o carte sau sa mergi la un teatru, n-ai haine, te apasa si presiunea din partea celor de la "fortele de munca".
Si intri in depresie, te afunzi tot mai rau.

Si crede-ma ca nici WC-uri sau farfurii in alte tari nu poti spala toata viata. Nu este o solutie pe termen lung. Ca nu-ti asiguri o pensie, o familie si ai lispuri, la un moment dat nu te mai ajuta nici sanatatea.

Si mandria. Partial de acord, dar dupa ce ai muncit o viata si ai renuntat la multe ca sa faci o facultate, sa lucrezi pe un post potrivit, nu se mai cheama mandrie cand iti doresti sa nu mai speli WC-uri si vase.
Pana la urma iti bati joc si de talentul dat de Dummezeu, ca el ti-o fi dat sa fii actor, sau inginer priceput, sau scriitor si nu spalator de WC-uri si vase.
Sigura ca si aia este o munca pe care cineva trebuie s-o faca.
Eu am facut si asta la un moment dat si ma gandesc si acum ca ori aceste munci le fac oameni care nu pot mai mult, ori le pot face toti combinat. De ex. cel care lucreaza la birou poate sa-si faca curat la locul lui, sa faca si el cu randul curat la WC (la serviciu). Si atunci nu mai tinem numai pe unii la facut munci murdare. Le facem cu totii.
Nu e vorba de mandrie, ci ca toate sunt munci si activitati respctabile, dar trebuie masura in toate. Fiecare are o menire pe lumea asta, si daca unul este trimis in lume sa vindece oameni de ex., sau sa fie preot, atunci nu va avea de ce sa spele WC-uri sau vase prin cantine.

Problema cu lipsa de copii, sau nasterea unuia cu probleme, sau chiar pierderea lui, nu o inteleg si nu-ti dau dreptate.
Este voia Lui, e drept si nu o stim noi. Dar ca sa spui din cauza unei rude la a nu stiu cata spita nu e corect.
Undeva (mi se pare ca la pilda cu orbul), ca el nu sufera pentru pacatele altora dinainte, deci este clar. Copiii nu au pacatele lor proprii. Si atunci?
Platesc ei pentru altii? Eu nu stiu si nici care ar fi sensul.

Tot ceea ce se intampla in viata are un sens, o explicatie, nu o cauza. Este o diferenta. Si eu am ajuns la concluzia ca nimic nu este intamplator in viata si nici persoanele care iti ies in cale. Numai ca nu stim noi intotdeauna, sau poate nu imediat motivul, fiindca nu putem vedea in viitor.

[dobrin7m]

Sophia.
Eu spuneam de schimbarea mintii. Poti fii sensibila, sau mai slaba cum spui tu, insa asta nu te impiedica sa schimbi mintea. Nu poti singura, sa faci asta. Adevarat. Toate gandurile bune vin de la Dumnezeu.
E nevoie si de vointa.

Nu m-ai inteles pe deplin, poate iarasi e saraca exprimarea mea.
E nevoie sa schimbi modul cum privesti, cum gandesti , cum te raportezi fata de o anume situatie ce o traiesti. Deci nu inlaturarea cauzei, caci uneori e imposibil, e solutia ci felul cum gandesti si cum te raportezi la ceea ce traiesti.
Pierderea unui parinte, cum te raportezi la aceasta situatie, cum intelegi moartea, cum accepti asta si cum trebuie sa gandesti ca sa depasesti aceasta situatie. Pierderea unui copil, caci e foarte dureros insa cum accepti si in cat timp accepti noua situatie depinde tocmai de schimbarea mintii. Inima tresalta , gandurile vin, insa cum te pozitionezi tu e important.

Nu te duci la Biserica ca sa capeti inapoi parintele pierdut, sau sa primesti copilul ce nu il ai, sau sa primesti jobul dorit. te duci la Biserica sa te invete Dumnezeu sa accepti ceea ce traiesti. Sa accepti viata ta asa cum e. Si asta o poti face doar schimband mintea. Asa devii fericit si daca esti sarac, sau singur. Accepti totul ca pe voia Domnului, intelegi ca asa este viata ta, sigur nu te lasi de izbeliste, asta este si nu mai fac nimic. Ci toata viata te zbati, alergi insa sufleteste si emotional accepti ceea ce traiesti.

Nimic din aceasta lume nu poate sa te darame daca iubesti pe Dumnezeu. Nu ai prieteni adevarati? cauta cauza, poate tu esti de vina, schimba ce gresesti, daca nu esti de vina accepta ceea ce traiesti, aceia nu erau prietenii tai. Nu trebuie sa cazi in depresie ca un prieten pe care il considerai bun te-a parasit cand ai devenit sarac.
Acum incep sa inteleg ca depresia apare atunci cand nu acceptam ceea ce suntem sau ceea avem, sau ceea ce traim.

Sigur ca nu speli farfurii o viata intreaga sau WC cum zici. Dumnezeu iti randuie insa si tu trebuie sa te zbati. Zbatandu-te nu iti bati joc de talentul tau.
Desi eu mereu am in minte calugaritele din Ormilia. Trei sferturi dintre ele au facultati, masterate, in arta, muzica, medicina, au propriul spital in incinta manastirii si medicul lor calugarita din randul lor. Si fac ascultari pe rand la bucatarie, la bai, la gradini, se ajuta reciproc traiesc afara din lume si sunt fericite. Majoritatea picturii din Biserica din incinta manastirii este facuta de doua calugarite care picteaza absolut superb. Si spala si wc si bai, si spala vase si isi slujesc semenii la locul unde sunt.

Legat de mandrie, si dorinta cum ziceai sa nu speli Wc toata viata, mandria intervine atunci cand ceea ce faci , chiar si a dori sa inaintezi in cariera , o faci ca sa fi aplaudata, adulata si laudata de semeni. Deci nu te opresti in a lupta sa iti valorifici talentele si doar iti schimbi mintea si gandesti ca nu conteaza ce zic ceilalti , ca ma lauda sau nu, ci conteaza ce reusesc sa fac eu pentru mine si pentru ceilalti din jurul meu. Cine se plafoneaza la un nivel, acela sufera deja. Plafonarea vine din suferinta, din abandonul luptei.

Legat de exemplul tau cu medicii. Am nenumarate exemple de oameni , care au pornit din nou la drum in Canada , America si au pornit din nou de jos. Spalat WC in sali de clasa si in acelasi timp studii din nou ca apoi sa ajunga din nou un medic care salveaza vieti. Cred ca ce randuie Dumnezeu si toate cu iconomie ca o pedagogie, aceasta este ceea ce traim in viata noastra.

Cu lipsa de copii, sau copii bolnavi, sau "pacatul se mosteneste?" citeste totusi pe Arsenie Boca. Roaga pe Cristi sa iti dea textele caci au fost publicate pe blogul lui. Explica atat de frumos Par. Arsenie Boca, nu te lipsi de cuvintele lui.

[dobrin7m]

Imi vine acum in minte , ca am cunostiinte care au plecat in Canada si Australia si care nu au putut suporta gandul ca din nou trebuie sa porneasca la drum de jos. Si s-au chinuit ani multi, ingrozitor. Inapoi nu puteau sa se mai intoarca ca niste invinsi iar acolo nu puteau inainta.
Sigur eu cred ca multe sunt ingaduite de Dumnezeu si ca o incercare pentru noi, aceea de a invinge pacatul din noi. Unii reusesc altii nu.
Cine se sfinteste sa se mai sfinteasca, cine se spurca sa se mai spurce.

Poate gresesc dar eu asa vad lucrurile.

[Florinvs]

Asa devii fericit si daca esti sarac, sau singur""

Cu partea de saracie- daca esti sanatos si ai putere de munca (si bineinteles sa vrei sa muncesti, nu sa fii un betivan de ala care sta toata ziua la birtu' din sat si se plange ca se darama casa pe el!) tot gasesti de munca!

Insa cu partea de singuratate aici e mai greu- nu poti fi fericit daca esti singur!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de sophia

1. Nu cred ca exista opozitie, sau conflict intre psohoterapie si Biserica. Lumea nu este lamurita. Biserica nu explica clar cum poate sa ajute concret. In plus ele nu se pot si nu trebuie sa fie inlocuite una cu alta, ci ar trebui sa conlucreze. Si ar trebui ca preotii sa capete in facultate si o pregatire psihologica.

2. Ca sa mai lamurim putin. O lista cu anumite cauze concrete al depresiei:

- traume: deces de persoane apropiate, boli grave ale acestora, catastrofe, accidente, sperieturi grave, razboi, viol, etc.
- boli organice grave ale persoanei in cauza
- pierderea locului de munca, somaj indelungat
- mobbing (probleme la locul de lucru cu colegi, sau sefi)
- nereusita profesionala, neimplinire, lipsa de satisfactie la locul de munca (nu ai profesia/meseria pe care ti-ai dorit-o, pentru care esti bun/talentat, sau locul de munca potrivit)
- saracie (nu-ti poti permite lucruri de baza, materiale si sufletesti)
- astenie psihica, fizica
- lipsa de copii (daca iti doresti si nu poti sa faci)
- singuratatea (lipsa de partener(a), prieteni, rude
- probleme familiale: divort, conflicte puternice, asupriri/umiliri indelungate
- cauze genetice, dereglari de metabolism a unor substante (necesita lamuriri) Exista ele intr-adevar?

Si acum, avand lipsa, daca poate cineva sa ne explice cum poate rezolva biserica aceste cauze. Boala se vindeca numai daca dispar cauzele.
Biserica poate in schimb sa ajute la stabilizarea bolii, sau cum sa spun, la in tarirea psihicului, la linistire.
Nici medicul nu poate rezolva aceste cauze, ci ajuta prin terapie la intarire psihica (cu medicamente eventual) prin semnale de alarma catre societate (de ex. angajare in actiuni impotriva somajului, a saraciei etc.), discutii cu membrii familiei implicati.
Medicul te poate ajuta, mai ales in cazurile de astenie puternica prin oprire de la munca, trimitere la cure speciale in sanatorii, concedii medicale prelungite (pentru terapie si refacere corporala).

Si mai spuneam ca preotul, comunitatea din biserica sau chiar credinta in sine pot face si rau, pot accentua o depresie sau alta boala psihica. Asa cum au spus si altii: daca exista conflicte in biserica, daca preotul nu stie sa lucreze cu omul, sa-l "prinda" la pragul prapastiei si in schimb il alunga, daca nu are rabdarea sau timpul sa lucreze cu acel om, sau daca se poarta rau cu el, atunci omul se va imbolnavi mai rau si va si evita biserica.
La fel unele aspecte din credinta care nu sunt suficient lamurite sau adaptate la o persoana si problematica ei, de catre un preot/duhovnic, pot face rau: postul in anumite situatii patologice, fortarea la anumite lucruri, pedepse/canoane mari (nepotrivite), excluderi de la impartasit, anumite aspecte din scripturi etc.

De ex. acele rugaciuni puternice cu blesteme, cu tot felul de ispite insiruite, extremism (habotnicie) (vai, vezi ca aia e pacat si totul e pacat si rau si nu care cumva si autoflagelari si nu stiu mai ce). Sau pedeapsa cu iadul, cu mai stiu e, ca Dumnezeu este rau si te pedepseste rau si nu mai stiu.
Mie de ex. imi fac foarte rau la predici discutiile despre moarte.

Trebuie multa grija cu omul in biserica in general, ca nu stii ce poarta in el (in suflet) si mai ales daca stii ca este bolnav.


Eu nu am sa vorbesc aici despre problemele mele. Totusi as vrea sa intreb ceva legat de o alta persoana, in varsta, din familia mea.
Exista simptome care ma fac sa o "diagnostichez" cu depresie grava. Mi-e teama ca se abandoneaza si asta duce la sfarsit.
Exista cauze suficiente. Este asta o depresie de batranete? Se mai poate face ceva? Exista la batrani si alte mecanisme care pot duce la asa simptome, sau la depresie?

Te rog frumos să separi postarea mea CU NUMĂRUL 65, care îmi poartă numele
de postarea ta, cu numărul 66. Ai pus în postarea mea, sub numele meu, cuvinte care îţi aparţin (cu bold).
Separă te rog, nu suntem una şi aceeaşi persoană!

Dă, te rog, edit şi şterge din postarea pe care ai pus-o cu numele meu TOATE ADĂUGIRILE CARE ÎŢI APARŢIN.
Dacă nu reuşeşti, întreabă, te rog, adminul forumului.

[sophia]

@cezar_ioan - te rog sa te linistesti. Nu suntem aceeasi persoana si tocmai de aceea am bolduit raspunsurile mele. Asa am vazut ca se procedeaza.
Nu am mai stat sa copiez intrebarile tale la care eu am raspuns.
Si se vede ca am raspuns eu, pentru ca este o postare cu numele meu.
Eu am raspuns cu frazele bolduite.

@dobrin7m - am inteles ideea ta. Spunem amandoua acelasi lucru, dar cu alte formulari.
Exemplul acelor maici este tot ceea ce spuneam si eu. Fac de toate, nu-si neglijeaza activitatile intelectuale, placerile, talentele. Plus ca ele o fac din alegere proprie si obligate in vreun fel. Ele si-au ales acel drum, stiind bine ce le asteapta.
Sunt insa omanei care se duc cu ideea ca isi gasesc alt loc de munca mai bun decat ceea ce au avut in tara, sau ma rog pleaca din diverse motive si sunt convinsi ca se vor descurca si vor obtine un job pe masura pregatirii lor, sau ce le place, ce pot ei sa faca bine si cu placere. Si se trezesc in alta tara ca nu sunt acceptati decat ca maturatori de strada, sau femei de serviciu. Si nu pot sa scape pe urma de etichete, nu pot avansa, nu au alte sanse.
Este cumplit, te darama. Si te vezi ca nu ai alta sansa. Sunt tari in care asa traiesc romanii de ani de zile...

Si nu e vorba de cum ii vad altii. Aici vorbim fiecare de altceva. E vorba de cum te vezi si te simti tu, de ceea ce-ti doresti tu pentru tine. Deci nu este mandrie, asa cum spui tu.

Exemplul cu femeia aceea singura - nu e chiar asa. In afara nu este singura, dar nu stii ce este in sufletul ei cum este cand este singura acasa. Crede-ma ca nu e acelasi lucru. Poti sa te dedublezi cumva si sa te daruiesti si lumii si totusi sa fii nefericit. Oamenii din afara, strainii, copii sau adulti nu-ti pot inlocui pe deplin ceea ce-ti lipseste, pentru ca te intorci acasa si o gasesti goala si atunci este cel mai rau.

Cu saracia (ce spunea Florinv) - daca esti sanatos si puternic poti munci orice (macar o vreme) si te descurci. Si daca nu poti? Daca nu ai putere, sau esti bolnav, sau batran? Si daca totusi nu gasesti de munca?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de sophia

@cezar_ioan - te rog sa te linistesti. Nu suntem aceeasi persoana si tocmai de aceea am bolduit raspunsurile mele. Asa am vazut ca se procedeaza.
Nu am mai stat sa copiez intrebarile tale la care eu am raspuns.
Si se vede ca am raspuns eu, pentru ca este o postare cu numele meu.
Eu am raspuns cu frazele bolduite.

Te rog frumos să modifici postarea. Textul la care ai răspuns poartă numele meu dar în el sunt incluse/interpolate cu bold cuvintele tale.
Te rog încă o dată, frumos şi respectuos, şterge adaosul tău din textul meu pe care l-ai citat.
dacă citai doar textul care îmi poartă semnătura, era în regulă.
Dar ai citat amestecul dintre textul meu plus textul tău, ambele sub numele meu.
Te rog repară greşeala! Poţi s-o faci. Ai doar puţină bunăvoinţă, te rog.