Citat:
În prealabil postat de laurastifter
În privința prejudecăților pe care le-ați menționat (că dvs, ca psiholog, ați fi mai puțin avizat decât un psihiatru etc etc), cred că n-aveți nici un motiv să vă întristați, domnule profesor. Prejudecățile, prin definiție, sunt ilogice, iraționale, aberante. Altfel, nu le-am mai numi "prejudecăți". Amintiți-vă de cuvintele Mântuitorului Hristos: "vai vouă când toți vă vor vorbi de bine, căci așa le făceau proorocilor mincinoși...". Aceste critici dovedesc faptul că vă îndepliniți corect datoria. Dacă activitatea dvs profesională ar rămâne necriticată (și mă refer în sepcial la criticile bazate pe prejudecăți), abia atunci cred că ar fi o problemă, o spun cu toată seriozitatea.
|
În ceea ce privește "prejudecățile" mele, lucru pe care "pleznitoarea" de obiectivitate "laurastifter" nu îl poate dovedi, trebuie deci să aduc niște lămuriri pentru că altfel riscăm să rămânem cu ideile false, de-a dreptul aberante, și de această dată cu adevărat aberante, ilogice, iraționale. Și voi relua pentru aceasta postările pe care deja le-am scris pentru ca lucrurile să fie și să rămână clare, cel puțin în mințile celor care nu au setările mentale ale unora ca "laurastifter".
Citat:
În prealabil postat de Decebal
cred că reacțiile doamnei Mihaela au venit tocmai din cauză că utilizatorul cezar_ioan nu este sancționat, nici măcar cu vreo suspendare, cu vreo trimitere la repaos vreo câteva săptămâni bune. Și nu este prima oară când utilizatorul cezar_ioan are acest gen de atacuri mizerabile la adresa doamnei Mihaela, așa cum a mai avut astfel de atacuri și la adresa altora de pe forum. Dar văzând individul că i se permite, că "își" permite (cel puțin cu iluzia asta trăiește dânsul), îi dă înainte cu tupeu, că a văzut că nu e greu.
Eu chiar l-am mai atenționat odată pe utilizatorul cezar_ioan,
Citat:
În prealabil postat de Decebal
Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
P.S. Sunt psiholog, nu psihiatru (...). Măcar aceste banale diferențieri să le faci, (...).
|
Păi dacă nu ești psihiatru cum de ți-ai permis și cum de îți permiți să dai diagnostice psihiatrice, și direcționate special și făcute așa la grămadă (la general, fără o țintă fixă), și fără să ai vreo dovadă, fără vreo consultație? Și s-ar putea chiar și fără vreun drept, pentru că nu știu dacă psihologii au dreptul de a pune diagnostice psihiatrice. Vrei să îți fac un mic inventar despre diagnosticele pe care le puneai pe aici pe forum? Sau nu te "auzeai" când vorbeai despre paranoici, despre nevrotici, despre obsedați? Oare astea nu sunt boli psihice, și oare ele nu sunt de dreptul și competența psihiatrilor? Sau și psihologii își permit?
Dar am văzut că unii au așa niște obiceiuri de diagnosticare psihiatrică pe aici pe forum ...
|
dar văd că omul o dă tot înainte cu tupeu, evident fără să lămurească lucrurile.
(...) Însă din câte știu, și aici nu știu care este deontologia profesională a psihologilor ori a psihiatrilor, respectivele categorii funcționează în regimul în care oamenii se duc să îi caute, să ceară consultații, eventual diagnostice și terapii, tratamente etc. Sau mai sunt cazuri de oameni duși cu forța, internați prin spitale. Însă din câte văd, nu țin minte ca vreun membru al acestui forum să îi fi cerut utilizatorului cezar_ioan serviciile de psiholog și nici diagnosticări de niciun fel, pe care să le producă aici pe forum în direct și necenzurat.
|
Este necesară deci intervenția mea, pentru a lămuri lucrurile, că văd că gălușca manipulatoare gătită de utilizatorul cezar_ioan este înghițită fără discernământ, și de această dată în mod vădit pe baza prejudecăților (de tip personal pe care le are utlizatorul "obiectiv" "laurastifter"), iar această gălușcă riscă să se transforme într-un veritabil bulgăre.
În primul rând, eu nu aveam de unde să știu ce pregătire are utilizatorul cezar_ioan în psihologie. Vorbeam în general despre psihologi, căci așa s-a recomandat. Eu până acum nu am auzit ca psihologii să pună diagnostice psihiatrice, și mai ales nu în public și fără solicitarea cuiva. De asemenea am specificat foarte clar că nu cunosc exact detalii despre cele două meserii (psiholog și psihiatru) și prin urmare nu știu exact cu ce se ocupă, dar repet până acum nu am auzit ca
psihologii, ca și profesie, nu deci doar un caz individual sau altul, au competențe, calificări și
drept de a pune diagnostice psihiatrice. Vorbeam deci despre psihologi în general, nu despre unul sau altul, și deci despre statutul ca atare în general al unui psiholog.
În al doilea rând, gălușca manipulatoare a utilizatorului cezar_ioan (înghițită cu mare veselie de "obiectiva" "laurastifter") constă în inducerea părerii că valoarea și competența dumisale strict personală este ceea ce aș fi pus eu în discuție. Specific deci, pe lângă cele spuse mai sus, că am pus în discuție și dacă există în
deontologia profesională a unui psiholog specificația că își poate permite să pună diagnostice psihiatrice pe forumuri, fără ca să cunoască persoana respectivă, fără vreo consultație sau cum s-o fi numind consultația în cazul psihologilor; apoi am pus în discuție
dreptul legal (nu oportunitatea informală) ca în general un psiholog să se substituie unui medic psihiatru, iar apoi la modul special pe un forum etc. De asemenea menționez că nu am acuzat efectiv, ci am pus lucrurile în discuție pentru că nu cunosc efectiv cum stau lucrurile. Însă personal până acum nu mi-a ajuns la urechi ca lucrurile de mai sus să se întâmple; nu spun însă că auzitele urechilor mele ar epuiza realitatea.
În al treilea rând, așa cum am specificat, nu țin minte ca vreun utilizator să îi fi cerut utilizatorului cezar_ioan ca să efectueze diagnostice psihologice ori psihiatrice pe care să le "producă" aici pe forum în direct și necenzurat. Asta ca să nu menționez și că utilizatorul cezar_ioan nu s-a limitat la psihopatologie, ci a trecut și la diagnosticări de posesii (de către făpturi rele; care "făpturi rele"? cumva dracii? demonii?).
Țin să menționez că nu am vrut să mai intervin după postarea fratelui Cezar, dar văd că "sora" Laura nu s-a putut abține să nu facă comentarii inutile și m-a "obligat" să pun lucrurile la punct. Aspectele mai sus menționate nu sunt spre un dialog, nu țin să fac un dialog, și mai ales nu cu dogmatica "laurastifter", pentru că acest utilizator intră în categoria celor cu care nu se poate realmente discuta, după cum se și vede de altfel în general pe forum, în categoria celor cărora trebuie aplicate alte "tratamente", anume impunerea, sau altfel spus "bâta forumistică".