Depresia-abordare religioasa

[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Se mira mai demult Decebal: de unde vii tu cu diagnostice dacă nu eşti psihiatru? Ce cunoştinţe ai tu despre psihiatrie, câtă vreme eşti psiholog.
Noi cei din Universitate secţia Psihologie am studiat (la Spitalul 9, Obregia) timp de 2 ani, 2 ani serioşi, cu mult mai serios decât cei de la medicină (la ei era un curs oarecare printre altele, axat mai mult pe simptome şi tratament), atât psihopatologie cât şi psihologie clinică precum şi psihiatrie cu elemente inclusiv de farmaco.
Eram pregătiţi să înţelegem bine boala mintală, în primul rând pentru a putea ulterior să lucrăm în clinici, ca psihologi cliniciani (şi unii colegi chiar lucrează), apoi pentru a şti să colaborăm cu un psihiatru, şi în fine să putem participa la acţiunea de informare a publicului larg, inclusiv în şcoli (mulţi dintre noi fiind profesori sau consilieri şcolari). Precum şi pentru a înţelege mai bine, prin comparaţie, psihologia omului sănătos la minte, psihologia generală
Am făcut nu doar cursuri cu unul dintre cei mai buni profesori din lume, Prof. G. Ionescu, Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!, ci şi multă practică, în cei doi ani. Săptămânal, chiar şi în vacanţe dacă se întâmpla să avem vreo restanţă ori vroiam o mărire de notă.
Am avantajul mare, pentru meseria mea, că am avut eu însumi depresie asociată cu consum etanolic exagerat, o vreme şi am experimentat condiţia de pacient, cu 3 săptămâni de internare.
Apoi am câteva mii de ore în AA, unde majoritatea sunt (foşti) pacienţi psihiatrici, şedinţele fiind desfăşurate în incinta spitalului. În fine, am colaborat mulţi ani cu medicii psihiatri avînd clienţi comuni.
Mai am şi o formare specializată pe depresii (cu un specialist recunoscut în terapia cognitivă a depresiei, psiholog din spitalul Obregia) şi alta pe tulburările de personalitate, cu terapeuţi de primă clasă din lume (unii fiind consideraţi chiar lideri mondiali, de pildă Kroestler, din America, pentru negocierea de ostatici).
Drept urmare, spre liniştea lui Decebal şi a altor sceptici, domeniul psihopatologiei este unul în care pot avea, cel puţin, rolul unui agent al cărţilor sau informaţiilor de popularizare.
Faptul că am colaborat (mai exact am realizat) la o lucrare de doctorat în psihiatrie, timp de câţiva ani, nici nu îl mai trec la socoteală. Aia a fost aşa, o plăcere a mea în timpul liber. Un hobby..:)

Mă voi reţine însă pe viitor să mai fac prea multe trimiteri în domeniul psi. E un domeniu complex şi delicat, trebuie mulţi ani de studiu şi de practică pentru a înţelege ce e aceea, de exemplu, mintea. Sau, ca să vorbim despre tulburări, poftim: ce este depresia.
Teama mea e că una scriu, alta se înţelege, date fiind prejudecăţile publicului (precum deja am constatat) şi lipsa de cunoştinţe. De fapt ştiam încă din şcoală, apoi din practică...
Am primit deja reacţii dintre cele mai neplăcute şi ostile pentru că am încercat să aduc puţină lumină în domeniul în care am unele competenţe.
E de-ajuns. Nu mai voiesc să deranjez pe nimeni din confortul în care se autoaşază.

Şi apoi, domeniul meu de azi e educaţia şi performantica, iar nu psihopatologia.
La revedere, aşadar, sau mai corect spus: adio, cu acest domeniu! Mergeţi iute la medic, ori, măcar la psiholog, când sesizaţi (voi sau cei din jur) că începeţi să vă comportaţi ceva mai special ori, pur şi simplu, când nu vă simţiţi prea bine sufleteşte.

Evident, amintiţi-vă de duhovnic, de Sfânta Biserică! Cei care se ţin serios şi corect de Biserică sunt mai puţin predispuşi la îmbolnăviri psihice, iar dacă totuşi se îmbolnăvesc, se refac mai uşor şi mai complet, ba chiar îşi depăşesc starea de sănătate sufletească dinaintea apariţiei tulburării. Există deja studii precise în acest sens. Căutaţi şi veţi găsi!

"Evident, amintiţi-vă de duhovnic, de Sfânta Biserică! Cei care se ţin serios şi corect de Biserică sunt mai puţin predispuşi la îmbolnăviri psihice, iar dacă totuşi se îmbolnăvesc, se refac mai uşor şi mai complet, ba chiar îşi depăşesc starea de sănătate sufletească dinaintea apariţiei tulburării. Există deja studii precise în acest sens. Căutaţi şi veţi găsi!"
Iată, cu adevărat, un punct de vedere avizat, o poziţie a unui psiholog creştin, specialist în psihologie, dar, în primul rând, trăitor al credinţei!
În privinţa prejudecăţilor pe care le-aţi menţionat (că dvs, ca psiholog, aţi fi mai puţin avizat decât un psihiatru etc etc), cred că n-aveţi nici un motiv să vă întristaţi, domnule profesor. Prejudecăţile, prin definiţie, sunt ilogice, iraţionale, aberante. Altfel, nu le-am mai numi "prejudecăţi". Amintiţi-vă de cuvintele Mântuitorului Hristos: "vai vouă când toţi vă vor vorbi de bine, căci aşa le făceau proorocilor mincinoşi...". Aceste critici dovedesc faptul că vă îndepliniţi corect datoria.
Dacă activitatea dvs profesională ar rămâne necriticată (şi mă refer în sepcial la criticile bazate pe prejudecăţi), abia atunci cred că ar fi o problemă, o spun cu toată seriozitatea.
Nu ştiu dacă percep corect lucrurile (din nou, sunt neavizată în domeniu), dar am impresia că, în Occident, psihologii sunt mult mai apreciaţi şi respectaţi decât în România. În ţara noastră, persistă aceste prejudecăţi legate de psihologie, inclusiv în rândul credincioşilor creştini (deşi aceştia au datoria de a le fi încrezători semenilor, încrederea fiind una dintre cele mai minunate modalităţi de manifestare a iubirii). Cred că, dacă aş fi sociolog şi aş realiza un sondaj de opinie, în rândul credincioşilor ortodocşi, în privinţa încrederii în psihologi, aş avea prilejul să observ, printre răspunsuri, mai multe generalizări nejustificate decât am auzit vreodată în viaţa mea. :) Ce să mai spunem de ideea nefondată, fără nicio legătură cu realitatea, potrivit căreia psihologii ar avea intenţia de a-i substitui pe duhovnici?... :)) Este exact ca şi cum am contesta rolul medicilor, al profesorilor sau al altor categorii de persoane, pur şi simplu invocând, fără nici un argument, ideea că profesiile lor ar atenta la sfinţenia artei duhovniciei.
Cred că, mai înainte de a contesta sau minimaliza vocaţia psihologilor, ar fi bine, creştineşte să reflectăm la importanţa unică a obiectului lor de studiu: sufletul omenesc.
Oare pentru îndrăzneala lor, pentru dorul lor de a cunoaşte tainele sufletului uman, aceşti semeni nu merită respectul, încrederea şi admiraţia noastră?

[anisoara]

Va recomand apropierea de Dumnezeu cand sunteti sanatosi si cand apar primele semne de boala,defapt mereu.Stati aproape de Dumnezeu ,rugati-l,respectati poruncile,fiti buni crestini si toate vor fi la locul lor si le ve-ti vedea bune in viata dumneavoastra.
Depresia e o incercare ...psihologul,medicul,psihiatrul sunt trimisi ai lui Dumnezeu aici pe pamant ca sa ajute pe oameni.Am trecut si eu prin acesta incercare dar Dumnezeu m-a ajutat ,sa-l simt in viata mea,cum imi calauzeste pasii,cum ma poarta pe brate.
Doamne ajuta.

[fallen]

Ceea ce mis epare totusi putin nedrept, fara Doamne fereste sa denigrez profesiile si pe practicantii lor, este ca de multe ori unii din noi suntem nevoiti sa ajungem si ne cheltuim tot timpul liber si banii pe la psihologi/psihiatri, si asta pentru ce? Pentru ca avem acasa fie un parinte idiot, fie un sot de asemenea, fie la serviciu sefi si colegi care ne abuzeaza, iar noi , prostii (unii din noi, nu toti) nu gasim ca ar mai fii alta solutie decat aceea sa ne sacrificam noi incercand sa (ii ) intelegem, sa ne compliem, sa facem posibil traiul cu aceste persoane, daca nu chiar avem iluzia desarta ca am putea candva chiar sa ii multumim si sa-i facem fericiti. sa-l schimbi pe altul am inteles de la o vreme ca e imposibil; in disperare de cauza incercam sa ne schimbam pe noi (ma rog, atitudinea noastra, sa ne compliem), lucru care iarasi incepe sa-mi para iluzie desarta; ba poate chiar ajungem, incercam sa luam si pastile, crezand ca acestea ne vor ajuta sa trecem peste, sa suportam mai usor situatiile in care am intrat (poate asa o fii; daca exista astfel de pastile, vreau si eu), ba chiar sa devenim sotia perfecta, subalterna perfecta, etc. Din experienta proprie va spun ca incercarea de a te apropia de Dumnezeu nu face altceva decat rau in astfel de relatii, daca incerci sa introduci o a treia persoana in ecuatie; efectul e acela de "tradare', joc dublu, adulter, etc; in plus, nici Dumnezeu nu e precum mama sau tata sa vina sate ia de mana, sa te stearga, si sa i certe pe copiii rai care te-au batut; am inteles, de la o vreme , ca 'salvarea" celor prigoniti va fi, pana la urma abia "in ceruri' (cei care vor ajunge acolo), cum de altfel spune si Sfanta Scriptura.

[anita]

În prealabil postat de fallen

Ceea ce mis epare totusi putin nedrept, fara Doamne fereste sa denigrez profesiile si pe practicantii lor, este ca de multe ori unii din noi suntem nevoiti sa ajungem si ne cheltuim tot timpul liber si banii pe la psihologi/psihiatri, si asta pentru ce? Pentru ca avem acasa fie un parinte idiot, fie un sot de asemenea, fie la serviciu sefi si colegi care ne abuzeaza, iar noi , prostii (unii din noi, nu toti) nu gasim ca ar mai fii alta solutie decat aceea sa ne sacrificam noi incercand sa (ii ) intelegem, sa ne compliem, sa facem posibil traiul cu aceste persoane, daca nu chiar avem iluzia desarta ca am putea candva chiar sa ii multumim si sa-i facem fericiti. sa-l schimbi pe altul am inteles de la o vreme ca e imposibil; in disperare de cauza incercam sa ne schimbam pe noi (ma rog, atitudinea noastra, sa ne compliem), lucru care iarasi incepe sa-mi para iluzie desarta; ba poate chiar ajungem, incercam sa luam si pastile, crezand ca acestea ne vor ajuta sa trecem peste, sa suportam mai usor situatiile in care am intrat (poate asa o fii; daca exista astfel de pastile, vreau si eu), ba chiar sa devenim sotia perfecta, subalterna perfecta, etc. Din experienta proprie va spun ca incercarea de a te apropia de Dumnezeu nu face altceva decat rau in astfel de relatii, daca incerci sa introduci o a treia persoana in ecuatie; efectul e acela de "tradare', joc dublu, adulter, etc; in plus, nici Dumnezeu nu e precum mama sau tata sa vina sate ia de mana, sa te stearga, si sa i certe pe copiii rai care te-au batut; am inteles, de la o vreme , ca 'salvarea" celor prigoniti va fi, pana la urma abia "in ceruri' (cei care vor ajunge acolo), cum de altfel spune si Sfanta Scriptura.

Relatia parinte - copil se poate imbunatati prin rugaciuni si pomeniri la slujbe a celui "rau" ,e adevarat ca poate sa dureze mai mult sau mai puitin in functie si ne cum ne asculta Dumnezeu ,daca suntem vrednici ,daca avem rabdare.Poate dura ani de zile ,dar merita.
Dar daca sotii nu sunt legati prin sfanta taina a cununiei ce sa il mai bagi si pe Dumnezeu martor ,ei nefiind "curati" ?
Mai mult ,aceasta relatie se deterioreaza ,isi baga cel cu coarne coada si te poti astepta si la mai multe rautati.
Solutia e chiar despartirea.
E posibil ca in asemenea situatii cel "rau" dupa despartire sa isi gaseasca alt partener si ce nu accepta la primul ,cununie religioasa ,viata mai linistita sa accepte fara probleme cu o a doua partenera.

[Decebal]

În prealabil postat de laurastifter

În privinţa prejudecăţilor pe care le-aţi menţionat (că dvs, ca psiholog, aţi fi mai puţin avizat decât un psihiatru etc etc), cred că n-aveţi nici un motiv să vă întristaţi, domnule profesor. Prejudecăţile, prin definiţie, sunt ilogice, iraţionale, aberante. Altfel, nu le-am mai numi "prejudecăţi". Amintiţi-vă de cuvintele Mântuitorului Hristos: "vai vouă când toţi vă vor vorbi de bine, căci aşa le făceau proorocilor mincinoşi...". Aceste critici dovedesc faptul că vă îndepliniţi corect datoria. Dacă activitatea dvs profesională ar rămâne necriticată (şi mă refer în sepcial la criticile bazate pe prejudecăţi), abia atunci cred că ar fi o problemă, o spun cu toată seriozitatea.

În ceea ce priveşte "prejudecăţile" mele, lucru pe care "pleznitoarea" de obiectivitate "laurastifter" nu îl poate dovedi, trebuie deci să aduc nişte lămuriri pentru că altfel riscăm să rămânem cu ideile false, de-a dreptul aberante, şi de această dată cu adevărat aberante, ilogice, iraţionale. Şi voi relua pentru aceasta postările pe care deja le-am scris pentru ca lucrurile să fie şi să rămână clare, cel puţin în minţile celor care nu au setările mentale ale unora ca "laurastifter".

În prealabil postat de Decebal

cred că reacţiile doamnei Mihaela au venit tocmai din cauză că utilizatorul cezar_ioan nu este sancţionat, nici măcar cu vreo suspendare, cu vreo trimitere la repaos vreo câteva săptămâni bune. Şi nu este prima oară când utilizatorul cezar_ioan are acest gen de atacuri mizerabile la adresa doamnei Mihaela, aşa cum a mai avut astfel de atacuri şi la adresa altora de pe forum. Dar văzând individul că i se permite, că "îşi" permite (cel puţin cu iluzia asta trăieşte dânsul), îi dă înainte cu tupeu, că a văzut că nu e greu.

Eu chiar l-am mai atenţionat odată pe utilizatorul cezar_ioan,

dar văd că omul o dă tot înainte cu tupeu, evident fără să lămurească lucrurile.

(...) Însă din câte ştiu, şi aici nu ştiu care este deontologia profesională a psihologilor ori a psihiatrilor, respectivele categorii funcţionează în regimul în care oamenii se duc să îi caute, să ceară consultaţii, eventual diagnostice şi terapii, tratamente etc. Sau mai sunt cazuri de oameni duşi cu forţa, internaţi prin spitale. Însă din câte văd, nu ţin minte ca vreun membru al acestui forum să îi fi cerut utilizatorului cezar_ioan serviciile de psiholog şi nici diagnosticări de niciun fel, pe care să le producă aici pe forum în direct şi necenzurat.

Este necesară deci intervenţia mea, pentru a lămuri lucrurile, că văd că găluşca manipulatoare gătită de utilizatorul cezar_ioan este înghiţită fără discernământ, şi de această dată în mod vădit pe baza prejudecăţilor (de tip personal pe care le are utlizatorul "obiectiv" "laurastifter"), iar această găluşcă riscă să se transforme într-un veritabil bulgăre.

În primul rând, eu nu aveam de unde să ştiu ce pregătire are utilizatorul cezar_ioan în psihologie. Vorbeam în general despre psihologi, căci aşa s-a recomandat. Eu până acum nu am auzit ca psihologii să pună diagnostice psihiatrice, şi mai ales nu în public şi fără solicitarea cuiva. De asemenea am specificat foarte clar că nu cunosc exact detalii despre cele două meserii (psiholog şi psihiatru) şi prin urmare nu ştiu exact cu ce se ocupă, dar repet până acum nu am auzit ca psihologii, ca şi profesie, nu deci doar un caz individual sau altul, au competenţe, calificări şi drept de a pune diagnostice psihiatrice. Vorbeam deci despre psihologi în general, nu despre unul sau altul, şi deci despre statutul ca atare în general al unui psiholog.

În al doilea rând, găluşca manipulatoare a utilizatorului cezar_ioan (înghiţită cu mare veselie de "obiectiva" "laurastifter") constă în inducerea părerii că valoarea şi competenţa dumisale strict personală este ceea ce aş fi pus eu în discuţie. Specific deci, pe lângă cele spuse mai sus, că am pus în discuţie şi dacă există în deontologia profesională a unui psiholog specificaţia că îşi poate permite să pună diagnostice psihiatrice pe forumuri, fără ca să cunoască persoana respectivă, fără vreo consultaţie sau cum s-o fi numind consultaţia în cazul psihologilor; apoi am pus în discuţie dreptul legal (nu oportunitatea informală) ca în general un psiholog să se substituie unui medic psihiatru, iar apoi la modul special pe un forum etc. De asemenea menţionez că nu am acuzat efectiv, ci am pus lucrurile în discuţie pentru că nu cunosc efectiv cum stau lucrurile. Însă personal până acum nu mi-a ajuns la urechi ca lucrurile de mai sus să se întâmple; nu spun însă că auzitele urechilor mele ar epuiza realitatea.

În al treilea rând, aşa cum am specificat, nu ţin minte ca vreun utilizator să îi fi cerut utilizatorului cezar_ioan ca să efectueze diagnostice psihologice ori psihiatrice pe care să le "producă" aici pe forum în direct şi necenzurat. Asta ca să nu menţionez şi că utilizatorul cezar_ioan nu s-a limitat la psihopatologie, ci a trecut şi la diagnosticări de posesii (de către făpturi rele; care "făpturi rele"? cumva dracii? demonii?).

Ţin să menţionez că nu am vrut să mai intervin după postarea fratelui Cezar, dar văd că "sora" Laura nu s-a putut abţine să nu facă comentarii inutile şi m-a "obligat" să pun lucrurile la punct. Aspectele mai sus menţionate nu sunt spre un dialog, nu ţin să fac un dialog, şi mai ales nu cu dogmatica "laurastifter", pentru că acest utilizator intră în categoria celor cu care nu se poate realmente discuta, după cum se şi vede de altfel în general pe forum, în categoria celor cărora trebuie aplicate alte "tratamente", anume impunerea, sau altfel spus "bâta forumistică".

Nu-mi amintesc să fi văzut vreo icoană a lui Hristos cu bâtă; sau a vreunui sfânt.

[Decebal]

În schimb eu am auzit cuvinte evanghelice despre Iisus cu biciul în templu, şi de data asta chiar era un bici real, nu o metodă de a dialoga mai fermă. Am auzit şi de sfinţi sau drepţi care au dus războaie şi am mai auzit destule care contrazic prejudecăţile unora despre cum trebuie sau nu să arate un creştin ortodox.

Da, biciul lui Hristos. Însă spune doar că i-a alungat și că le-a dărâmat tarabele, nu că i-ar fi lovit. Și să nu uităm, totuși, că Cel fără de păcat îl folosea.
Apoi se mai spune despre palma Sfântului Nicolae; însă acesta era arhiereu. Și se pare că arhiereii aveau acest drept (sau datorie) de a-l lovi peste gură pe cel care hulește.
Iar dacă e vorba de adversar, trebuie ținut cont de statura lui, dacă nu vrei să-l omori.

[Decebal]

Nici eu nu îmi aduc aminte să fi lovit, ci doar am încercat îmi impun părerea. Aşa se procedează cu toţi dogmaticii şi lipsiţii de obiectivitate, mai ales cu dogmaticii ecumenişti.

[laurastifter]

În prealabil postat de Decebal

Nici eu nu îmi aduc aminte să fi lovit, ci doar am încercat îmi impun părerea. Aşa se procedează cu toţi dogmaticii şi lipsiţii de obiectivitate, mai ales cu dogmaticii ecumenişti.

Domnule Decebal,
În primul rând, nu este necesar să impuneţi nimic, pentru că personal vă respect dreptul de a susţine opinii şi convingeri diferite.
Fiecare dintre noi are libertatea de a exprima, în limitele bunei cuviinţe, orice idee şi de a polemiza cu ceilalţi.
Nu am încercat să vă conving de nimic şi, aşa cum v-am mai scris, evit şi voi evita să răspund mesajelor în care argumentaţi "ad hominem". Evit nu dialogul, ci doar ispita de a vă răspunde în aceiaşi termeni, în acelaşi limbaj. Prin urmare, indiferent ce-mi veţi scrie în viitor, eu NU voi folosi, în dialogul cu dvs, "bâta forumistică" (pentru a vă cita din memorie), ci mă voi strădui să păstrez o atitudine irenică, susţinându-mi, însă, punctele de vedere.
În privinţa insistenţei dvs asupra lipsei mele de obiectivitate, aş dori să fac următoarele precizări:
1. În mesajele referitoare la convingerile mele religioase, nu sunt şi nu doresc să fiu obiectivă, tocmai pentru că mă refer la convingeri personale/ subiective, tocmai fiindcă am credinţa că relaţia cu Dumnezeu, Care este Subiect, Fiinţă personală, ţine de subiectivitate.
Doar în privinţa datelor din ştiinţele exacte este recomandată obiectivitatea, fiindcă aceste domenii studiază realitatea obiectivă.
În domeniile umaniste (în special în privinţa teologiei şi a credinţei), care se referă la subiecte, am putea şi ar fi bine, oare, să fim obiectivi, să nu asumăm afectiv ceea ce credem, să tratăm subiectele ca pe obiecte?...
2. M-am referit la prejudecăţile despre psihologi în mod imparţial (obiectiv, dacă vreţi), fără a mă implica emoţional foarte mult, din simplul motiv că nu sunt psiholog, ci am pasiuni diferite (pe care le puteţi afla inclusiv din profilul meu de pe forum). Le respect în mod sincer vocaţia acestor semeni ai mei psihologi, fără a o împărtăşi. Am scris de dragul dreptăţii, am scris deoarece consider că semenii noştri care aparţin acestei categorii profesionale ar fi vrednici de mult mai multă preţuire şi încredere.
Aşadar, stimate domn, mărturisesc în mod deschis faptul că, în mesajele privind teologia şi credinţa (ceea ce nu era cazul aici, în mesajul la despre psihologie), nu sunt obiectivă, ci profund subiectivă şi pasionată! Da, mă înflăcărez de bucurie şi entuziasm, de fiecare dată când meditez, ascult sau spun ceva despre credinţa mea, despre convingerile mele religioase! Aţi observat, prin urmare, foarte corect că nu sunt obiectivă.
Dumnezeu să vă ocrotească!
P. S. 1. Ce înţelegeţi prin termenul "dogmatici"? Din curiozitate. :)
P. S. 2. Desigur că psihologii, în special cei specializaţi în psihologie clinică şi psihoterapie, au competenţa de a pune diagnostice.
Să aveţi o noapte binecuvântată!