Decebal, eu am repetat fiecare citat de 2-3 ori, ce te face sa crezi ca daca le-as repeta de cate zece ori o sa le accepti? Eu dau citatele, doar tu faci interpretari proprii, nu eu.
O sa iti scriu mai explicit. Ce spui tu de fapt? Ca oamenii se pot mantui si fara har, de fapt si fara credinta, doar prin cateva fapte. Ar mai fi fost o explicatie, ca harul se poate obtine si din fapte, fara Botez, dar am inteles ca nu aderi la aceasta idee (fiind de fapt o conceptie din pelagianism).
Am dat ce scrie catehismul, ca oamenii nu se pot mantui fara har, adica exact ce doresti sa afli in mesajul tau.
Daca vrei dau iar citatul pe care l-am dat si in mesajul precedent, din catehismul chiar pe site-ul Patriarhiei:
"242. Daca harul e o lucrare necreata a lui Dumnezeu in sufletul nostru si daca prin el insusi Duhul Sfant lucreaza in noi mantuirea, oare s-ar putea mantui omul si fara de har?
Nu, omul nu se poate mantui fara de har (Efes. 2, 8; Ioan 15, 5). Harul ii este de trebuinta omului chiar de la inceput (Ioan 3,5). Harul pune inceputul mantuirii in om, si nu omul prin staruintele sale. Aceasta inseamna ca harul ii vine in dar (Rom. 3, 24), nu pentru oarecare fapte ale sale.
Inainte de a veni harul, omul nu poate face fapte prin care sa se mantuiasca, sau macar sa induplece pe Dumnezeu sa-i dea harul prin care sa se mantuiasca."
Acelasi lucru a spus si Mantuitorul,
De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindcă,
ce este născut din trup, trup este, și ce este născut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).
Parintele Cleopa spune in predica sa: "Dar, frații mei, cînd și cum primim noi această duhovnicească naștere prin apă și prin Duh? Negreșit, această naștere o primim toți la Sfîntul Botez."
In catehismul de pe credo avem si alte citate:
http://www.credo.ro/catehism2.php?q=6
6. Care sunt conditiile mantuirii?
Conditiile mantuirii sunt:
harul dumnezeiesc,
credinta si faptele bune. Adica acela se mantuieste care face parte din adevarata Biserica, unde se poate impartasi de dumnezeiescul har, prin Sfintele Taine, unde dobandeste dreapta credinta in adevarul mantuitor si unde este indrumat sa savarseasca fapte bune. Primirea harului dumnezeiesc este de neaparata trebuinta pentru mantuire, fiindca insusi Mantuitorul ne spune: "
Fara de mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5), iar Sfantul Apostol Pavel zice: "
In har sunteti mantuiti" (Efeseni 2, 5); credinta este si ea de neaparata trebuinta, fiindca "
fara credinta este cu neputinta a placea lui Dumnezeu" (Evrei 11, 6) si "
cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16, 16); si tot asa de neaparata trebuinta sunt si faptele bune, caci "
credinta fara de fapte este moarta" (Iacob 2, 26); iar cei "
ziditi intru Hristos spre fapte bune" sunt ziditi (Efeseni 2, 10).