Citat:
În prealabil postat de Decebal
Sincer îți spun, te credeam mai răsărit. Dar țin să te anunț că omul nu face parte dintre specii de animale. Omul este om și a dovedit-o, o dovedește și o va dovedi în continuare, chiar dacă unii vor să ne asimileze cu animalele; cine știe, ei poate simt o oarecare unitate cu fiarele, cu bestiile, noi oamenii însă suntem foarte conștienți că facem totuși parte din două lumi diferite.
|
Nu știu de unde și până unde ai ajuns tu la concluzia că eu am zis că omul este o specie de animal.
Tu ai zis că homosexualitatea este
împotriva naturii, eu ți-am demonstrat că nu este pentru că sunt sute de specii de animale la care se observă comportament homosexual.
Problema la tine este că folosești cuvine/fraze pe care nu le înțelegi.
Citat:
În prealabil postat de Decebal
În al treilea rând, dacă ar exista o specie animală, adică nu omul, care ar căpăta prin absurd homosexualitate, ea probabil ar dispărea din natură. Asta însă nu este mare problemă, dispariția unei specii de animale. Însă omul nu este animal, și posibilitatea dispariției sale, în cazul unei homosexualități generalizate, nu echivalează cu dispariția unei specii de animale. Bine, mă refer acum la cei care gândesc normal și nu pun omul pe aceeași treaptă cu animalele.
|
„ar căpăta prin absurd homosexualitate” nici măcar oamenii de știință nu știu exact cum funcționează sau ce cauzează acest comportament dar văd că tu îl tratezi ca pe o boală contagiasă, ba mai mult, crezi că există și tratament special.
Citat:
În prealabil postat de Decebal
homosexualitatea tot nu poate fi considerată normală. .
|
Iar folosești cuvine pe care nu le înțelegi. Când vorbești de normalitate nu înseamnă doar la oameni, ci și la cum se manifestă în natură. Din moment ce se observă același tip de comportament în natură cum poți zice că nu este normal?
NORMÁL1 adv. 1) În mod firesc; natural.
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii;
care se găsește în natură.
Citat:
În prealabil postat de Decebal
Dacă însă dumneata ai vrea spre exemplu să dispari, așa din istorie, din ființă, nu cred însă că ai vreun drept să pretinzi că și alții ar trebui să dispară din ființă odată cu tine. Ei au tot dreptul moral și cum vrei tu să se apere de tine, și o vor face. Ei, adică noi ceilalți în afară de tine.
|
Sărim peste partea cu dispariția pentru că este dea dreptul hilar, însă reiese de parcă încearcă cineva să te facă homosexual, amuzant.