Citat:
În prealabil postat de sophia
@dobrin7m - frumoase mesaje
In teorie le stim toti si suna totul foarte frumos.
Problema este cu practica, pentru ca nu toti avem aceleasi puteri.
Cumva zic eu ca este idealistic modul in care gandesti/scrii tu, desi sunt de acord cu textul.
Eu cred ca atunci cand biserica a dat aceste motive de divort acceptate, a stiut bine cum este omul si cumva (cel putin asa sper) s-a facut o analiza temeinica.
Nu stiu bine cine de la cine a preluat niste valori: traditia populara de la biserica sau invers. Pentru ca le intalnesc cam pe la amandoua.
Acele valori la care ma refer sunt: a face copii, fecioria si vad acum de aici ca si vaduvia este o virtute.
|
Nu citez tot mesajul tau fiind foarte lung.
In primul rand puterea vine de la Dumnezeu. Daca toti ar cere de la Dumnezeu putere, daruind in schimb iubire , ar primi puterea necesara.
Nu discut daca e bine sau nu ca Biserica a dat sau da acceptul pentru aceste motive de divort. Eu insa inteleg ca aceasta arata starea noastra de pacatosenie, la care Biserica cumva vine in ajutor chiar si cu acest compromis. Decat sa se piarda definitiv omul mai bine il ajuta pe aceasta cale. Insa aceasta nu este deloc imbucurator pentru noi ca si crestini. Suntem pacatosi , prea pacatosi si si primim dupa masura.
In legatura cu vaduvia cert este ca dupa 42 ani nu te mai recasatoresti, ci porti cu demnitate vaduvia. Asa spun canoanele bisericesti.
Iar pentru cealalta problema. Da, hormonii pot juca tontoroiul in toti oamenii, (aici dau dreptate lui Zaharia, e multa imaginatie aici) insa toti oamenii sunt datori sa lupte impotriva patimii, sa se impotriveasca si sa staruiasca in calea iubirii si dragostei cu ajutorul lui Dumnezeu. Nimeni nu e fara de pacat , chiar sfinti mari au fost incercati de astfel de ispite zeci de ani chiar, au cazut, s-au ridicat dar au luptat in continuare fara oprire. Nu fuga, lasitatea in credinta este rezolvarea, nici acuzarea celuilalt , impovarandu-l fara vina, ci lupta pana la capat cu propriile noastre pacate.
Ideea ta, cu a gasi pe altul, este tradarea iubirii - lipsa cu desavarsire a ei, si satisfacerea propriei noastre vointe. //Vreau copil si il voi avea cu orice pret, zeul meu micut, dumnezeul meu , copilul meu. Te las pe tine aproapele meu impotent si vinovat (vinovat?) ca nu am micul meu zeu si caut altul care sa imi ofere aceasta.// Da, chiar si copiii pot deveni idoli pentru unii dintre noi.
Ceea ce scriu eu Sophia, nu sunt citate din carti, nici fragmente invatate de mine ca un papagal. Vii uneori cu acuze Sophia, determinand astfel interlocutorul la anumite destainuiri ale vietii personale. Crede-ma, ca eu cel putin, nu vorbesc aiurea niciodata ci doar din ceea ce am trait sau traiesc eu insumi, din experienta mea viata.