[dobrin7m]

În prealabil postat de Demetrius

Creierul este un organ al trupului care, pe baza informațiilor obținute de la organele de simț(văz, auz, gust, miros, tactil) decide instinctual orice reflex, dar de asemenea și conștientizează și înștiințează sufletul care-și va forma un sentiment, iar acest sentiment are valoare de memorie după moarte; cu cât va fi inima mai plină de astfel de sentimente cu atât culoarea aurei sufletești va fi mai luminoasă, iar ”verdictul” la judecata particulară(imediat după moarte) va fi mai binecuvântat.
Sentimentele formează memoria inimii și cu cât sunt mai multe cele valoroase cu atât inima este mai puternică fiindcă este mai plină de Duh Sfânt.

Cât timp sufletul este în trup, el este asaltat(chiar bombardat) de cereri, dorințe, nevoi, pretenții imperative din partea trupului, iar el le va accepta sau le va respinge și în funcție de aceste alegeri, sufletul se apropie sau se îndepărtează de Voia lui Dumnezeu, devine mai puternic sau mai slab, se mântuiește sau se osândește în fiecare clipă. Nevoile reale ale trupului sunt foarte modeste, dar de cele mai multe ori, dorințele sunt exagerate și impuse cu ușurință ca nevoi unei inimi slabe, care astfel se ”murdărește” tot mai mult.

În afară de trup sufletul are viziune universală, dar nu poate face absolut nimic fiindcă nu are trup; poate doar să se bucure sau să scrâșnească, depinzând de sentimentele predominante în care moartea l-a surprins și care s-au eternizat în culoarea aurei sale sufletești.

La o eventuală judecată de apoi sentimentele din inimă stau mărturie pentru faptele făcute, dar și pentru disponibilitatea sa la orice alte fapte(vrednicia sa) și ele se reflectă în strălucirea aurei sale, care de fapt constituie ad-hoc un fel de judecată automată ce nu poate fi ici nmăsluită, nici relativizată, ci recunoscută în tot universul.

Întrupat sufletul nu-și aduce aminte de nimic din lumea de dincolo, dar are presetate(moștenite de la părinți) niște sentimente firave și un destin de împlinit pe care le ”managerizează” îngerul său păzitor; de aceea uneori apar intuitiv niște decizii altfel inexplicabile.

Ce frumos ai remarcat că numitorul comun între cele două lumi sunt sentimentele care formează poartea spirituală a omului, iar eu adaug pentru că aceasta derivă din Dumnezeu, din IUBIREA Lui, adică Duhul Lui Cel Sfânt.
IUBIREA este singurul sentiment ce nu are nevoie de suport pentru funcționare pentru că e Însuși Dumnezeu; de aceea este Atotputernic și nu poate fi biruit.

"Dar mintea, departe de a fi ceva deosebit de suflet, este insusi sufletul propriu-zis. Mania si pofta sunt puteri care o insotesc in viata pamanteasca ce se naste din asocierea sufletului cu trupul. Sunt functii proprii grijii de trup si inraurite de legatura mintii cu trupul. Desigur, ele nu sunt exclusiv ale trupului, caci trupul in sine este inert. Ele reprezinta o energie a sufletului, orientata spre trup si colorata de convietuirea cu el. Energia dorintei si a barbatiei le are sufletul si in sine, si le va avea si dupa sfarsitul acestei vieti. Vor inceta atunci pofta si mania, asa cum le cunoastem pe pamant, in elementul lor trupesc si irational. Energia din ele, spiritualizata, se va orienta exclusiv spre Dumnezeu.

Dar mintea (nous), inteleasa ca suflet propriu-zis, sau insusi sufletul, fata de care pofta si mania au o pozitie mai exterioara, este si ea intreita. Calist Catafygiotul considera sufletul ca fiind nous - minte, ratiune si duh, dupa asemanarea Sfintei Treimi. Acest intreit aspect nu-i atinge catusi de putin simplitatea.

Aceasta conceptie are o importanta deosebita, ajutandu-ne sa intelegem o multime de lucruri din viata tainica a sufletului. Dupa Sfantul Marcu Ascetul, Hristos Se asaza la Botez in altarul inimii, sau in partea cea mai din launtru a fiintei noastre, fara sa ne dam la inceput seama de acest fapt, ci devenind constienti de aceasta abia prin preschimbarea treptata a noastra."Par. Dumitru Staniloaie - articolul propus de mine mai sus