Ce este sufletul?

[Demetrius]

În prealabil postat de iliegh

Foarte bun post, destul de clar si explicativ.

Deci omul este animat de doua "entitati" : sufletul si creierul.

Se pare ca sufletul nu are memorie, se bazeaza doar pe creier pentru a-si forma sentimentele. Creierul ii furnizeaza sufletului datele primare din care se formeaza sentimentele.

In afara trupului, sufletul are o alta sursa de memorie si vede o alta lume.

Asta am inteles din ce-ai zis tu, si e destul de logic.

Atunci automat apare urmatoarea situatie. Dupa moartea fizica, sufletul care supravietuieste nu esti tu, e altceva. Memoria ta e stearsa, sufletul nu mai are acces la memorie, nici nu mai stie care era numele tau in timpul vietii.

La o eventuala judecata de apoi, sufletul va fi intreabt despre niste pacate despre care nici macar nu-si aduce aminte, pentru ca sursa memoriei, creierul, s-a dus.

Pare destul de coerent. Asa cum intrupat, sufletul nu-si aduce aminte de viata de dincolo, tot asa dupa destrupare, nu-si aduce aminte de viata de pe pamant.

Probabil ca singurul numitor comun intre cele doua lumi sunt sentimentele care formeaza partea spirituala a omului.
Dar totusi este discutabil daca nu cumva si sentimentele au nevoie de un suport de memorie pentru a functiona.

In orice caz, asta da apa la moara adeptilor reincarnarii.

Creierul este un organ al trupului care, pe baza informațiilor obținute de la organele de simț(văz, auz, gust, miros, tactil) decide instinctual orice reflex, dar de asemenea și conștientizează și înștiințează sufletul care-și va forma un sentiment, iar acest sentiment are valoare de memorie după moarte; cu cât va fi inima mai plină de astfel de sentimente cu atât culoarea aurei sufletești va fi mai luminoasă, iar ”verdictul” la judecata particulară(imediat după moarte) va fi mai binecuvântat.
Sentimentele formează memoria inimii și cu cât sunt mai multe cele valoroase cu atât inima este mai puternică fiindcă este mai plină de Duh Sfânt.

Cât timp sufletul este în trup, el este asaltat(chiar bombardat) de cereri, dorințe, nevoi, pretenții imperative din partea trupului, iar el le va accepta sau le va respinge și în funcție de aceste alegeri, sufletul se apropie sau se îndepărtează de Voia lui Dumnezeu, devine mai puternic sau mai slab, se mântuiește sau se osândește în fiecare clipă. Nevoile reale ale trupului sunt foarte modeste, dar de cele mai multe ori, dorințele sunt exagerate și impuse cu ușurință ca nevoi unei inimi slabe, care astfel se ”murdărește” tot mai mult.

În afară de trup sufletul are viziune universală, dar nu poate face absolut nimic fiindcă nu are trup; poate doar să se bucure sau să scrâșnească, depinzând de sentimentele predominante în care moartea l-a surprins și care s-au eternizat în culoarea aurei sale sufletești.

La o eventuală judecată de apoi sentimentele din inimă stau mărturie pentru faptele făcute, dar și pentru disponibilitatea sa la orice alte fapte(vrednicia sa) și ele se reflectă în strălucirea aurei sale, care de fapt constituie ad-hoc un fel de judecată automată ce nu poate fi ici nmăsluită, nici relativizată, ci recunoscută în tot universul.

Întrupat sufletul nu-și aduce aminte de nimic din lumea de dincolo, dar are presetate(moștenite de la părinți) niște sentimente firave și un destin de împlinit pe care le ”managerizează” îngerul său păzitor; de aceea uneori apar intuitiv niște decizii altfel inexplicabile.

Ce frumos ai remarcat că numitorul comun între cele două lumi sunt sentimentele care formează poartea spirituală a omului, iar eu adaug pentru că aceasta derivă din Dumnezeu, din IUBIREA Lui, adică Duhul Lui Cel Sfânt.
IUBIREA este singurul sentiment ce nu are nevoie de suport pentru funcționare pentru că e Însuși Dumnezeu; de aceea este Atotputernic și nu poate fi biruit.