Citat:
În prealabil postat de Iliana
Cred ca in asemenea momente din viata conteaza foarte mult sa vrei cu adevarat sa iesi din aceasta stare, nu doar sa spui ca vrei...Dumnezeu stie foarte bine cand vrem cu adevarat, ne stie inima, nu conteaza ce spunem noi. Trebuie sa vrem cu adevarat sa ne lasam in voia Lui, nu doar sa spunem sau sa credem ca vrem. De multe ori noi credem ca ceea ce ne dorim este bine, nici macar nu vrem sa vedem altceva.
|
Am spus foarte clar ca situatia imi aduce razvratire si ca intr-adevar sunt momente in care simt ca nu mai vreau sa fac nimic. Si ce alta cale as mai putea sa vad decat monahismul, drum pe care am spus ca nu voiesc a merge.
Citat:
În prealabil postat de Iliana
Egoisti si mandri, credem ca stim ce e bine, iar Dumnezeu trebuie sa ne dea ce vrem, cand vrem si, mai ales, PE CINE VREM NOI! De cele mai multe ori persoanele in situatia asta isi doresc un ANUMIT barbat /o ANUMITA femeie (nu un sot/sotie), dar nu vor sa recunoasca, iar daca acea persoana nu e sa fie al/a lor, se supara rau de tot si ''sufera'' foarte tare! Devin foarte sensibile, plang, au nevoie de compasiune! Confunda sensibilitatea cu mandria, cu orgoliul (sau poate nici macar nu stiu sa faca diferenta), iar cand cineva le spune lucrurile astea in fata , se supara si mai rau, pentru ca ele nu vor sa vada realitatea ci vor doar sa le bata cineva cu palma pe umar si sa le spuna: lasa c-o sa treaca, ramai asa cum esti, esti o fiinta sensibila, buna, iubitoare, ceilalti sunt rai si neintelegatori, inclusiv Dumnezeu, doar tu esti bun/buna, tu nu ai gresit cu nimic....nu e vina ta....CEILALTI sunt vinovati.
|
Nu vreau o ANUME persoana, doar sa fiu linga cineva pe care sa-l ajut si sa ma ajute spre mantuire, indiferent ca este usor sau greu.
Citat:
În prealabil postat de Iliana
Un dus rece, urmat de asumarea greselilor proprii si de recunoasterea slabiciunii si a necredintei noastre este singura posibilitate!
|
Fiti fara grija ca nu am dus lipsa de "dusuri reci". Mi-am recunoscut mandria si necredinta si o fac in continuare. Problema majora este ca le constientizez pur rational, nu si cu inima
Citat:
În prealabil postat de Iliana
Nu exista formule magice sau ceva anume de facut pentru a iesi din aceasta situatie, asa cum cer unele persoane sa li se spuna atunci cand cer ajutor, spun de multe ori: spuneti-mi concret ce sa fac, cum sa fac, vor o formula magica, un ritual, sau eventual sa cumpere ceva ca sa rezolve problema, cand le dai ''doctoria'' cea adevarat n-o primesc, nici macar atunci cand le-o da un medic (duhovnic) bun...
|
Si care este doctoria? Am spus clar ca am facut acatiste, merg la biserica, ma spovedesc si ma impartasesc cand imi da voie duhovnicul...insa in momentul de fata nu ma mai ajuta. Singurul lucru care ma linisteste este paraclisul Maicii Domnului cantat de o voce care stie sa cante psaltica, dar daca il citesc eu vine furtuna de razvratire in sufletul meu.
Citat:
În prealabil postat de Iliana
Probabil ca vor doar compasiune si, eventual, sa li se spuna ca ei n-au gresit cu nimic, sa se autoconvinga ca ei sunt in regula, totul e normal cu ei, dar n-au noroc, nu vrea Dumnezeu (asa spune prietena mea)!
|
Nu vreau compasiune, vreau doar o solutie care sa linisteasca apele ceva mai multa vreme, sa mi se spuna pe "tonul" potrivit unde si ce gresesc, cum as putea sa aduc mintea in inima etc. pentru ca eu nu mai stiu si, repet, sunt momente in care simt ca nici nu vreau. Caut sa invat cum sa vreau fara sa dau vina pe cineva ca m-ar forta sa fac anume lucruri.
Sunt insa persoane (poate si eu fac la fel) cand spui ca iti "este sete" nu fac decat sa te bage cu capul in butoiul cu "apa" si sa zica "Na, bea pana te saturi!".
Si ca sa il contrazic pana la capat pe domnul AlinB, fiti fara grija, nu m-ati suparat si nici nu imi sunteti antipatica. Tot ce ati spus este adevarat, numai ca sunt momente in care sufletul meu nu le poate percepe. Mintea da, dar sufletul nu.