"În efervescența creației literare din perioada interbelică, Vasile Militaru reprezenta numele unui poet cu destinație spirituală, chiar mistică, și cu producții satirice din cele mai versatile. Nu s-a remarcat în funcții publice, nu a militat în politică, în schimb a devenit cunoscut prin frumoasa lucrare intitulată „Psaltirea în versuri“, a cărei editare a fost încurajată de mai-marii Bisericii.
Mai puțin cunoscută este latura sa mărturisitoare în vremea persecuției comuniste. Vasile Militaru s-a născut la 19 septembrie 1886, într-o familie de plugari din Dobreni-Câmpurelu, din fostul județ Ilfov. A fost autodidact, la vârsta de 15 ani debutând în literatură, iar în 1919 publicând primul volum de poezii, cu titlul „Strop de rouă“. Este remarcat de Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță și Duiliu Zamfirescu, care îl ajută să se propulseze în lumea literaților.
În 1927-1930 publică constant în ziarul „Universul“. Deoarece a publicat o fabulă cu aluzie la regele Carol al II-lea și Elena Lupescu, se retrage de la „Universul“ și scrie la „Porunca vremii“ sub pseudonimul Radu Barda. Este nemilos cu demagogia, servilismul, corupția, ipocrizia și indiferentismul față de poporul care cunoștea neajunsurile materiale. Totodată se dedică tot mai mult poeziei religioase, de respirație mistică, ajungând în 1933 să publice „Psaltirea în versuri“, în 10.000 de exemplare, lucrare premiată de Academia Română.
Prin activitatea sa s-a înscris și pe plan social, prin apariția, în 1936, a volumului „Cântecile crinului“, cu menirea, potrivit afirmației sale, „să contribuie la propaganda împotriva alcoolismului care face atâta prăpăd la noi“. La instalarea regimului comunist, poetul Vasile Militaru avea deja un trecut care oricând putea fi considerat pătat de „antecedentele politice“.
Deși împotriva sa s-a invocat infracțiunea de „omisiune de denunț“ privind un grup de tineri care ar fi propagat idei monarhiste, culpă care l-ar fi trimis în justiție, totuși la 19 decembrie 1951 a fost reținut și trimis în detenție administrativă, motivul real fiind activitatea sa publicistică interbelică. A fost purtat prin penitenciarele de la Rahova, Ocnele Mari, Jilava și lagărele de la Ghencea și Fundulea. A fost eliberat la 9 decembrie 1952.
După eliberare, Vasile Militaru a continuat să frecventeze parohia de care aparținea, Biserica Cașin din București, din al cărei consiliu făcea parte. Era un apropiat al preotului Dumitru Manta, la fiecare ședință a consiliului parohial recitând din poeziile sale alcătuite mai ales în timpul detenției. Uneori mergea la Pitești, unde soția lucra la Teatrul de Stat. S-a apropiat de preotul Ion Postelnicescu de la Biserica „Sf. Vineri“, în timpul vizitelor pe care i le făcea împărtășindu-i din creația sa poetică, într-un cerc format din fosta elită piteșteană.
Însă aceste atitudini normale pentru oameni de cultură și credincioși ai Bisericii au fost curmate de organele de represiune comuniste. La 8 ianuarie 1959, Vasile Militaru era arestat de către Securitate, pentru a fi anchetat într-un lot de 14 persoane, printre care și preotul Postelnicescu. A fost torturat, intimidat și anchetat pentru fabulele care i s-au găsit la percheziție: „Un congres de interes pentru oameni cuânțeles“ și „Doi câini - fabulă fără morală“, prima făcând aluzie la congresul PCUS din 1956, iar a doua, la cele două zone ale Berlinului, de est și de vest.
De asemenea, ancheta s-a axat pe creația poetică religioasă, în special cea scrisă în perioada primei detenții, mai apoi dactilografiată și difuzată în cercurile în care se manifesta. Este vorba de „Psalm“, în 23 de strofe, scris la Jilava în decembrie 1952, de „Crăciun 1951“ și „Strigăt către Domnul vieții“, ultimul scris la Fundulea, în octombrie 1952. Anchetatorii au concluzionat că Vasile Militaru „s-a întâlnit cu învinuiții și a purtat discuții dușmănoase la adresa regimului democrat-popular din RPR, la adresa URSS și a întregului lagăr socialist“, acuzându-l de „uneltire contra ordinii sociale“.
Prin Sentința nr. 390 din 20 iunie 1959 a Tribunalului Militar Craiova, Vasile Militaru a primit o condamnare de 20 de ani temniță grea. De la Pitești a fost mutat la Ocnele Mari, unde la 8 iulie 1959, orele 17:30, a decedat. Nu a fost singurul din acest lot care a mărturisit până la trecerea la cele veșnice. Părintele Ion Postelnicescu a fost un alt mărturisitor, despre care vom vorbi într-o ediție viitoare. (sursa: ziarullumina.ro)
