Calul şi maimuţa
de Costache V. Carp

O maimuţă ostenită, încet la deal se suia;
Un cal vizavi la vale repede se cobora.
- Ce noroc - zice maimuţa - stai, te rog, niţel pe loc;
Te văd june, făcut bine, vioi, ager, plin de foc.
Vezi cât sunt de obosită, am căzut acum de tot...
Ia-mă, te rog, în spinare, căci îţi jur că nu mai pot!
- Unde mergi? întreabă calul. - Merg în sus, iubitul meu.
- Şi eu merg în jos, la vale; aşadar cum să te ieu?
Dacă am avea o cale, bucuros eu te-aş lua.
Adio, dragă maimuţă, te rog nu te supăra.
- Ştii ce? Merg şi eu la vale, mi-am schimbat planul acum,
Mai bine mă duc oriunde, decât să rămân în drum.
- Atunci săi iute pe mine, căci n-am timp de aşteptat.
- Iată-mă-s, zice maimuţa. Dar abie s-au aşezat;
Abie pe frâu au pus laba:
- Stânga-nprejur! strigă ea. Marş la deal spre casa mea!
- Cum! Dar eu mă duc la vale, mi se pare că ţi-am spus,
Zice calul fără voie, ridicând capul în sus.
- Ce mi-ai spus nu mai ţin minte: aşa este cheful meu,
Iată frâul, iată biciul, mergi acum unde-ţi zic eu.
Să-ţi fie de lecţiune, cal nebun şi dobitoc,
Ce folos că ai cap mare, dacă n-ai creieri deloc!

Mulţi creduli îşi pun ei înşişi sub frâu capetele lor;
Nu uitaţi că libertatea este cel mai preţios odor!