Un articol deosebit de interesant , aici pe site , lamuritor si binevenit !
Cuvantul "erezie" a fost mostenit de crestinism de la scolile filozofice elenistice, unde avea sensul de "a alege" (aireo) sau "a lua" (aireomai), "a-si insusi" o doctrina sau o scoala. Trece apoi in iudaism, unde incepe sa capete conotatii peiorative. In acest sens, erezia insemna o abatere de la traditia rabinica. Cu sensul de abatere de la doctrina sau de la norma de credinta, cuvantul trece si in crestinism; il intalnim pentru prima data la I Cor. XI, 18-19, alaturi de un alt termen de specialitate, "schisma": "Caci mai intai aud ca atunci cand va adunati in biserica, intre voi sunt dezbinari, si in parte cred. Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri, ca sa se invedereze intre voi cei incercati". In
Epistola catre Galateni, cap. V, 20
Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre abaterile constatate printre destinatarii epistolei: "inchinare la idoli, fermecatorie, vrajbe, certuri..., dezbinari, eresuri ...". Apostolul Petru isi exprima si el ingrijorarea fata de procesul de infiltrare a ereziilor, in calitate de contestatare ale adevarului revelat, care vor provoca "pieirea" atat celor care le difuzeaza, cat si celor care se lasa inselati: "Dar au fost in popor si prooroci mincinosi, dupa cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura eresuri pierzatoare si, tagaduind chiar pe Stapanul care i-a rascumparat, isi vor aduce lor grabnica pierire" (II Petru II, 1,1). Cei care produc dezbinari in Biserica sunt denumiti "oameni firesti, care nu au Duhul", iar scopul lor imediat si de perspectiva este atacul asupra unitatii credintei (Iuda, 19). Ca oameni, ereticii sunt descrisi astfel de Sfantul Apostol Pavel: iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, lipsiti de dragoste, clevetitori, neiubitori de bine, tradatori, iubitori de desfatari, "...avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei" (II Tim. III, 1-5).
Deci, cuvantul "erezie" patrunde foarte repede din cultura elenistica in gandirea si spiritualitatea crestina, pastrand din prima sensul de "alegere", iar din a doua sensul de "abatere" de la norma de credinta.
Sfantul Ignatie Teoforul spune in acest sens: "Asadar, va rog, nu eu, ci dragostea lui Iisus Hristos: folositi numai hrana crestina! Departati-va de buruiana straina, care este erezia! Ca ereticii, pentru a parea vrednici de crezare, amesteca pe Iisus Hristos cu propriile lor ganduri, intocmai ca cei care dau bauturi otravitoare amestecate cu miere si vin; cel care nu stie, ia cu placere bautura otravitoare si moare din pricina acelei rele dulceti. Feriti-va de unii ca acestia! Si veti reusi, daca nu va mandriti si nu va despartiti de Iisus Hristos Dumnezeu, de episcop si de poruncile Apostolilor".
Sfantul Iustin Martirul si Filozoful, ocupandu-se de ereziile cunoscute pana in perioada respectiva, atrage si el atentia asupra faptului ca ereticii, printr-o alegere necontrolata de cineva, strica unitatea de credinta introducand invataturi noi, care nu au nici o legatura cu crestinismul autentic: "Toti cei care impartasesc parerile acestora, asa cum am spus, se numesc crestini, tot asa cum, cu toata deosebirea sistemelor filozofice pe care le profeseaza, numele de filozofi este dat tuturor celor ce se ocupa cu filozofia". Acelasi autor, in Dialogul cu iudeul Trifon, acuza propaganda iudaica impotriva crestinismului: "alegand dupa placul vostru oameni de la Ierusalim, i-ati trimis atunci pe tot pamantul, zicand ca s-a ivit o erezie atee, aceea a crestinilor, aducand impotriva noastra toate acele marturii pe care le spun impotriva noastra cei ce nu ne cunosc". Daca unii dintre crestini nu marturisesc aceeasi invatatura de credinta, acest fapt se datoreaza "duhurilor ratacirii", pe care Scriptura le-a anticipat, atunci cand a spus ca vor fi "schisme si erezii" (I Cor. XI, 18-19). "Fiecare dintre acestia invata, in felul lui, sa fie defaimat Creatorul tuturor si Hristos ... Noi nu avem nici o legatura cu acestia... Unii ca acestia se numesc crestini in acelasi fel in care si unele dintre neamuri dau numele de Dumnezeu lucrurilor celor facute de mana si participa la ceremonii nelegiuite si atee".
Ereticii au parasit caile lui Dumnezeu, ratacind in propriul lor "ogor", pentru ca de la inceput au parasit Biserica. "Astfel, cel care s-a lasat furat de erezie "strabate o pustie fara apa" pentru ca a parasit pe Cel cu adevarat Dumnezeu, pentru ca este lipsit de Dumnezeu si cauta apa acolo unde nu este apa".
Din punctul de vedere al Sfantului Irineu, erezia este o alegere personala, raportata la mesajul evanghelic, iar din punctul de vedere al lui Tertulian, aceasta alegere este raportata la invatatura Apostolilor, in masura in care ea constituie o abatere de la regula fidei si de la disciplina Domnului, fapt ce constituie o noutate in materie de credinta. "Dar aproape in toata epistola [Sfantul Pavel] ataca ereziile, care sunt roada unor invataturi mincinoase, staruind asupra datoriei de a ne feri de asemenea invataturi; ereziile, cuvant grecesc, sunt numite astfel in sens de alegere, de care cineva se foloseste in cea mai mare masura, pentru a le primi si pentru a le raspandi mai departe". Toti ereticii si toate ereziile - spune acelasi scriitor bisericesc - se caracterizeaza prin aceasta alegere "dupa placul lor", in vederea elaborarii unei "credinte noi". Aceasta nu insemneaza ca ereziile in ansamblul lor nu au elemente care sa le individualizeze. "De altfel, cercetandu-se adanc toate ereziile, vor fi gasite serioase deosebiri intre ele si intemeietorii lor cu privire la multe invataturi pe care le profeseaza. Multe n-au nici biserici: ratacesc in rasul tuturor, fara mama, fara locas, fara credinta, ca niste vagabonzi pe care-i fluiera lumea".
Si pentru Sfantul Grigore de Nazians, "noutatea" devine un termen tehnic prin care se defineste erezia.
Anumiti cercetatori au considerat erezia si dreapta invatatura ca doua aspecte distincte ale realitatii, dar susceptibile de o separatie reala sau, si mai clar, erezia este un dat originar al crestinismului, de care acesta s-a folosit pentru a se dezvolta pe coordonatele sale specifice. Dar crestinismul ortodox s-a raportat intotdeauna la cuvintele si la faptele Mantuitorului, receptate de martori directi (Apostolii) si acceptate ca atare de comunitatea crestina, aceasta fiind singura varianta posibila si care ofera in acelasi timp o garantie absoluta. Din aceasta cauza, erezia se defineste prin raportarea ei la Ortodoxie. "Regula normativa a unei asemenea dialectici avea ca baza atasamentul Apostolilor fata de ceea ce primisera de la Iisus. Aceasta baza a inceput sa se precizeze in jurul catorva puncte de referinta: marturisirile de credinta, hotararile luate de conducatorii comunitatii (episcop) sau de sinoade si de autoritatea Bisericii".
CONTINUAREA ARTICOLULUI :
http://www.crestinortodox.ro/credint...nti-69909.html