Citat:
În prealabil postat de irina_a
Nu am sa mint si recunosc. Eu inca sper sa raman cu el. Nu vreau sa ma mint pe mn.
Stiu ce inseamna sa renunti. Ar fi prima oara in viata cand as lupta pt cineva. Altfel decat prin rugaciune nu stiu cum. Nu am de gand sa il sun sa il caut...o sa ne mai intalnim la o activitate sportiva pe care o faceam inainte. ..macar atunci sa mai schimbam cateva cuvinte. Dar mai mult...ce sa fac? Decat sa ma rog. Acum imi doresc sa imi gasesc un duhovnic sa ma spovedesc si care sa stie sa imi dea sfaturile potrivite. In pacat nu mai vreau sa traiesc. Mi se face si rau cand ma gandesc la viata de noapte. Eu sper sa ma pazeasca Dumnezeu sa nu fiu ispitita.
|
Eu gasesc aici o uriasa contradictie. Imi pare rau ca iarasi trebuie sa dau un exemplu personal: teoretic spuneam ca TREBUIE sa incetez sa duc astfel de viata, dar pe de alta parte tanjeam dupa clipele pe care le petreceam si ma pomeneam cum mergeam impotriva vointei mele, sa o caut pe cea care de fapt... nu o (mai) voiam. Tu spui ca vrei sa te rogi, vrei sa te schimbi, si totusi nu concepi sa te rupi de prezenta lui. Ce-ti poate aduce reintalnirea cu el, daca nu o prelungire a suferintei, dar si a patimilor din voi? Te crezi in masura sa rezisti tentatiilor ce vor urma printr-o eventuala reintalnire? Nu stiu de el, dar tu nu spui "Nu mai vreau!" cu toata convingerea, ci, dimpotriva: "Doamne, voia Ta, voia mea sa fie!" Dumnezeu vrea altceva, iar tu doar te prefaci ca intelegi, fiindca de acceptat, inca nu poti accepta!