sunt o pacatoasa si nu mai gasesc calea

[irina_a]

Da ...asta e o cumpana in care trebuie sa demonstrez ca pot sa am rabdare si credinta constanta. Cand m-am despartit de fostul (imi pare rau ca tot pomenesc cu el dar e singurul termen de comparatie din viata mea) am inchis usa si am mers pe ideea ca o sa fie bine. Nu a fost asa cum am crezut. Cel putin nu asa repede. A fost groaznic si sincer nu inteleg motivul angoasei aleia atat de lungi. M-am rugat initial apoi am luat-o pe alte cai. Nu neaparat am pacatuit cat ca citeam tot felul de carti automotvationale. Uitasem de El. Aveam impresia ca eu si numai eu pot schimba totul.
Acum cred ca imi duc crucea pe care trebuia sa o duc atunci. Trebuie sa ma rog constant si sa fac toate demersurile sa traiesc in cuvantul lui.
Multumesc pentru sfaturi . Mi s-a adeverit ceea ce stiam de undeva. Ca ruptura asta a fost tocma ca sa se ajunga la o concluzie. Daca o mai tineam asa si relatia mai putea dura fara probleme ani. Doar ca eu m-am rugat de cand l-am cunoscut pe el pentru o familie, pentru casatorie...
Nu am sa mint si recunosc. Eu inca sper sa raman cu el. Nu vreau sa ma mint pe mn.
Stiu ce inseamna sa renunti. Ar fi prima oara in viata cand as lupta pt cineva. Altfel decat prin rugaciune nu stiu cum. Nu am de gand sa il sun sa il caut...o sa ne mai intalnim la o activitate sportiva pe care o faceam inainte. ..macar atunci sa mai schimbam cateva cuvinte. Dar mai mult...ce sa fac? Decat sa ma rog. Acum imi doresc sa imi gasesc un duhovnic sa ma spovedesc si care sa stie sa imi dea sfaturile potrivite. In pacat nu mai vreau sa traiesc. Mi se face si rau cand ma gandesc la viata de noapte. Eu sper sa ma pazeasca Dumnezeu sa nu fiu ispitita.


Despre credinta lui Alex e greu de spus . El nu este impotriva cuvantului Domnului. Oricum eu nici nu am cunoscut barbat credincios pana acum...sau Nu, MInt! am cunoscut barbat credincios care era mereu la biserica, avea o sotie si 2 amante. Si pe altul care credea in Dumnezeu, mergea la Ierusalim dar 5 zile din sapte era beat. Nu sunt eu in masura sa judec dar aparentele inseala. Un barbat care sa zica ca are credinta si sa si demonstreze nu stiu. Mai bine ca tata ...care merge la biserica dus de manuta de mama si cu multe retineri dar pt el familia e cea mai sfanta.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de irina_a

Nu am sa mint si recunosc. Eu inca sper sa raman cu el. Nu vreau sa ma mint pe mn.
Stiu ce inseamna sa renunti. Ar fi prima oara in viata cand as lupta pt cineva. Altfel decat prin rugaciune nu stiu cum. Nu am de gand sa il sun sa il caut...o sa ne mai intalnim la o activitate sportiva pe care o faceam inainte. ..macar atunci sa mai schimbam cateva cuvinte. Dar mai mult...ce sa fac? Decat sa ma rog. Acum imi doresc sa imi gasesc un duhovnic sa ma spovedesc si care sa stie sa imi dea sfaturile potrivite. In pacat nu mai vreau sa traiesc. Mi se face si rau cand ma gandesc la viata de noapte. Eu sper sa ma pazeasca Dumnezeu sa nu fiu ispitita.

Eu gasesc aici o uriasa contradictie. Imi pare rau ca iarasi trebuie sa dau un exemplu personal: teoretic spuneam ca TREBUIE sa incetez sa duc astfel de viata, dar pe de alta parte tanjeam dupa clipele pe care le petreceam si ma pomeneam cum mergeam impotriva vointei mele, sa o caut pe cea care de fapt... nu o (mai) voiam. Tu spui ca vrei sa te rogi, vrei sa te schimbi, si totusi nu concepi sa te rupi de prezenta lui. Ce-ti poate aduce reintalnirea cu el, daca nu o prelungire a suferintei, dar si a patimilor din voi? Te crezi in masura sa rezisti tentatiilor ce vor urma printr-o eventuala reintalnire? Nu stiu de el, dar tu nu spui "Nu mai vreau!" cu toata convingerea, ci, dimpotriva: "Doamne, voia Ta, voia mea sa fie!" Dumnezeu vrea altceva, iar tu doar te prefaci ca intelegi, fiindca de acceptat, inca nu poti accepta!

[AlinB]

În prealabil postat de irina_a

Da ...asta e o cumpana in care trebuie sa demonstrez ca pot sa am rabdare si credinta constanta. Cand m-am despartit de fostul (imi pare rau ca tot pomenesc cu el dar e singurul termen de comparatie din viata mea) am inchis usa si am mers pe ideea ca o sa fie bine. Nu a fost asa cum am crezut. Cel putin nu asa repede. A fost groaznic si sincer nu inteleg motivul angoasei aleia atat de lungi. M-am rugat initial apoi am luat-o pe alte cai. Nu neaparat am pacatuit cat ca citeam tot felul de carti automotvationale. Uitasem de El. Aveam impresia ca eu si numai eu pot schimba totul.
Acum cred ca imi duc crucea pe care trebuia sa o duc atunci. Trebuie sa ma rog constant si sa fac toate demersurile sa traiesc in cuvantul lui.
Multumesc pentru sfaturi . Mi s-a adeverit ceea ce stiam de undeva. Ca ruptura asta a fost tocma ca sa se ajunga la o concluzie. Daca o mai tineam asa si relatia mai putea dura fara probleme ani. Doar ca eu m-am rugat de cand l-am cunoscut pe el pentru o familie, pentru casatorie...
Nu am sa mint si recunosc. Eu inca sper sa raman cu el. Nu vreau sa ma mint pe mn.
Stiu ce inseamna sa renunti. Ar fi prima oara in viata cand as lupta pt cineva. Altfel decat prin rugaciune nu stiu cum. Nu am de gand sa il sun sa il caut...o sa ne mai intalnim la o activitate sportiva pe care o faceam inainte. ..macar atunci sa mai schimbam cateva cuvinte. Dar mai mult...ce sa fac? Decat sa ma rog. Acum imi doresc sa imi gasesc un duhovnic sa ma spovedesc si care sa stie sa imi dea sfaturile potrivite. In pacat nu mai vreau sa traiesc. Mi se face si rau cand ma gandesc la viata de noapte. Eu sper sa ma pazeasca Dumnezeu sa nu fiu ispitita.


Despre credinta lui Alex e greu de spus . El nu este impotriva cuvantului Domnului. Oricum eu nici nu am cunoscut barbat credincios pana acum...sau Nu, MInt! am cunoscut barbat credincios care era mereu la biserica, avea o sotie si 2 amante. Si pe altul care credea in Dumnezeu, mergea la Ierusalim dar 5 zile din sapte era beat. Nu sunt eu in masura sa judec dar aparentele inseala. Un barbat care sa zica ca are credinta si sa si demonstreze nu stiu. Mai bine ca tata ...care merge la biserica dus de manuta de mama si cu multe retineri dar pt el familia e cea mai sfanta.

Eu zic ca nu pacatuiesti daca incerci totusi sa faci macar o ultima incercare pentru a clarifica natura relatiei.
Te-ar putea ajuta si pe tine.

Incerca sa-ti revizuiesti ideile, sa te raportezi iarasi la valorile crestine dupa care sa aveti o alta discutie, cu o alta abordare.

Adica, in definitiv, el cauta o casatorie.
Si tu la fel.
Si poate ai gresit exact cand i-ai propus ducerea concubinajului la un alt nivel (sa va mutati impreuna).

Nu-ti fa iluzia ca un om necredincios ar fi asa usor de dus la biserica "de manuta".
Si barbatul de care iti vorbeam mai sus nu e genul de ateu agresiv.
Mai merge pe la biserica, dus de sotie.
Dar nu vrea copii.
Si nici nu crede si deci nici credinta nu poate lucra in el, in directia unei schimbari pozitive.
Ba dimpotriva, se pare ca o data cu trecerea timpului, incep sa-i vina idei din ce in ce mai ciudate.
Chiar si sotia credincioasa a luat-o nitel razna de cand cu situatia asta, s-a apucat de patimi vechi la care renuntase.

Stii, de cele mai multe ori greseala noastra e aceea ca ne raportam doar la cele cateva experiente care le-am avut pana la un moment dat.

Intr-o lume cu milioane de barbati si femei, credem ca lumea se rezuma la cei (cele) 3-4-5-10 care i-am (le-am) cunoscut mai mult sau mai putin.

Oameni potrivit sunt, pentru oricine, dar poate ca tocmai pacatele noastre ii tin departe.
Chiar si a pune greutatea vietii tale afective in relatia cu o persoana de sex opus este un pacat, chiar unul grav - pacatul idolatriei.

Dumnezeu ar trebui sa fie centrul vietii noastre afective, insa acest lucru e pura teorie, pana nu-L cunoastem cu adevarat si personal, prin pocainta.