Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu
Ai dreptate Cristian. Toata viata e o lupta.
. Pentru ca nu pot sa nu constat ca se intampla un fenomen extrem de ciudat; indiscutabil, atunci duceam o altfel de viata, si totusi simteam ca orice rugaciune imi era ascultata si implinita. Poate fiindca nici nu constientizam prea bine pacatul si mi se parea normal sa primesc ceea ce cer. Acum... nu mai indraznesc sa cer nimic, sau aproape nimic, fiindca realizez ca nu am nici un drept, daca ma raportez la ceea ce sunt si ce fac (adica... nimic!). Chiar si acel: "Faca-se-n voia Ta!", parca ma osandeste, fiindca eu vad in fiecare zi cum "rastalmacesc" acea voie... Sau nici nu mai stiu, daca e voia Lui sau... a mea!...
|
Si eu am remarcat ca in perioadele de instrainare fata de Dumnezeu rugaciunile ne sunt mai repede si mai puternic ascultate. Vad ca si autoarea topicului a observat acelasi lucru. Deci suntem 3 :) Se pare ca atunci Dumnezeu e mai aproape de noi , ca avem mai multa nevoie. Si galsul nostru e mai disperat atunci si se aude mai tare . Si deznadejdea noastra e mai mare,si deci implicit si pocainta . Atunci chiar nu avem alt sprijin.El parca ne ajuta atunci,ca sa vedem ca ne este mereu aproape ,indiferent de cat de mult ne instrainam si pacatuim. Dragostea Lui copleseste pacatele noastre . Si lumina Lui se arata mai puternic celor orbiti,care isi doresc lumina.