[Ekaterina]

În prealabil postat de fallen

Vazind raspunsurile unora dintre voi, nu pot sa raspund decit cu o alta intrebare: noi cei cativa in cauza, care avem deja sau ne apropiem de o virsta (>35-40 ani) si nu am reusit (inca), cu sau fara voia noastra, sa ne implinim in casatorie, sau nu s-a milostivit Dumnezeu de noi sa ne dea copii, nu am fi indreptatiti sa ne punem intrebarea ce cale vom urma de acum in colo, ce-o fi randuit Dumnezeu pt noi? Probabil majoritatea inca mai speram, mai asteptam sa se implineasca prima varianta, poate ca varianta cealalta inca ne sperie?
(Scuze daca am poate prea directa....)
Pe de alta parte, vad o multime de calugari si calugarite foarte tineri/e, care par ca inca din copilarie/adolescenta si-au ales calea, nicidecum nu ai zice ca ar fi avut ocazia sa cunoasca si viata de om in lume si sa aleaga ei insisi ce cale vor sa urmeze. Probabil multi din ei ascund o drama, n-avem de u de sti ce i-a determinat din frageda tinerete sa intre in manastire, sau poate la unii din ei a fost chemarea atat de puternica incat nu au dorit sa cunoasca alternative.

De cele mai multe ori am auzit ca drumul spre calugarie este facut de cei ce simt o chemare puternica, un dor de nestapanit catre acest fel de vietuire. Citind viata Staretului Tadei, am inteles ca exista si alte motive care sa il determine pe om sa imbratiseze viata monahala. Parintele Tadei avand o minte luminata de Dumnezeu, intelege ca in aceasta viata trebuie sa slujesti cuiva. Parintii slujesc copiilor iar apoi copiii slujesc parintilor. In inima lui se naste dorinta de a-I sluji lui Dumnezeu si alege sa mearga in manastire la varsta de 18 ani. Dedicat intru totul acestui tip de vietuire, ajunge la masuri inalte si la o mare intelepciune, un adevarat sfant al zilelor noastre.