Citat:
În prealabil postat de cristina2012
Pentru cei... mai ales cele care citesc aceste randuri grotesti si se infioara pentru ca le astepta si pe ele acest "dezastru biologic", cititi va rog, cartea dr Michel Odent numita "Cezariana" si orice scris de el. Exista si filme pe youtube cu el. Veti zari o alta "varianta", cea lasata de Dumnezeu... veti zari "nasterea frumoasa". Pentru cine nu a auzit numele acestui mare om, unul dintre cei mai mari care traiesc in zilele noastre (dupa parerea mea), el este acela care a introdus nasterea in apa, ideea de nastere cu blandete, a descoperit importanta faptului de a lasa mama si nou-nascutul impreuna, etc...
|
Eu vad se pune cel mai mult accent pe emotiile mamei, pe ce trebuie ea sa traiasca, cum sa se simta ea, etc.
Mai mult, si tatal e prins in chestia asta, daca nu vede cum ii iese capul, nu-si mai poate iubi copilul, nu-l mai incearca nici o emotie, nimic.
E nevoie de ceva extrem, pe jumatate traumatizant pe jumatate bucurie si usurare ca sa isi creeze o legatura cu fiul/fiica lui.
Dar ce fel de legatura poate fi daca ea are la baza ceva organic, instinctual, cvasi-animalic?
Nu zic nu, o fi mame atat de deprimate de sarcina si nastere incat au nevoie de chestia asta, or fi si tati cu handicapuri afective care daca il vad cu jumatate de ora intarziere, infasat sau doar cu pampers, li se pare dezgustator.
Poate au nevoie de chestia asta.
Dar semnul cel mai clar al faptului ca asta nu e decat o alta moda de oameni "de lume" este faptul ca nici unul din parintii astia mari fani ai "nasterii acasa" nu-si pun problema sigurantei copilului.
Dar nici unul.
Faptul ca exista de 3-4 ori mai multe sanse sa moara, nascut fiind acasa decat la maternitate, ii lasa rece.
Pentru ei, viata copilului trece in planul doi, fata de emotiile personale, fata de adrenalina si confortul si emotiile pe care ei trebuie sa le experimenteze, cu orice pret.
Nu e de mirare ca asta e un curent cu mare priza in Occident, unde multe blestematii sunt la mare drag, unde avortul e un gest natural, viata copilului trecand mereu in planul doi fata de nevoile parintilor.