| 
 
			
			E totul rânduit să se întâmple,
 Cum să trăiești frumos fără iubire,
 Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
 Cum să cuprinzi neliniștea din zori
 Și pacea din amurg dintr-o privire?
 Cum să înoți prin mările de flori,
 Cum să te bucuri de întreaga fire
 Și viața ta să-și afle împlinire
 Fără minunea care dă fiori?
 E totul rânduit să se întâmple -
 Cu simplitatea unei adieri -
 Când de lumină sufletul se umple,
 Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
 Ghețarii urii se ivesc la tâmple,
 Nu-ți vei afla iertarea nicăieri.
 
 George Țărnea
 
				__________________Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
 |