Poezii preferate...

[Mihailc]

E totul rânduit să se întâmple,

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?
Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?
E totul rânduit să se întâmple -
Cu simplitatea unei adieri -
Când de lumină sufletul se umple,
Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

George Ţărnea

În prealabil postat de Mihailc

E totul rânduit să se întâmple,

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?
Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?
E totul rânduit să se întâmple -
Cu simplitatea unei adieri -
Când de lumină sufletul se umple,
Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

George Ţărnea

Și această poezie e foarte frumoasă...

[Mihailc]

Când n-or fi cifre şi figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.
(Novalis)

Strigarea numelui

"Eu i-am aratat ei o piatra verde
si am rugat-o sa nu plece.
Eu i-am aratat ei un cal cu sapte sei
si i-am spus: nu pleca!
I-am aratat o piatra zemoasa si i-am spus:
Mananc-o si nu pleca, nu pleca!
Pe fiul tatalui meu i l-am aratat ei.
I-am spus: uite ce tata frumos am!
Ramai si nu pleca!
I-am aratat un trifoi cu patru capre;
o inima cu doua trupuri;
o pasare care zbura inlauntrul oului
si i-am spus: nu pleca tu de la mine!
Dar ea
a plecat pentru ca incepuse sa plece.
Am strigat dupa ea:
Spune-mi macar cum te cheama, daca pleci,
spune-mi macar cum te cheama!
Ea
si-a intors numai atata chipul
cat sa-i fie profil peste umar,
si-a spus ceva din care am auzit
daca am auzit...
mie singuratecului mi s-a parut
ca mi-a zis:
A venit toamna, e timpul ca indragostitii
sa stie numele iubitelor lor-
dupa cum frunzele cand soarele le bate
banuiesc ca au umbra...!
Cred ca umbra era cuvantul pe care
l-am deslusit,
inainte de a pleca Umbra.
Iubita mea.
Iubita frunzelor..."

Nichita Stanescu

[Mihailc]

Visam că mă visam pe câmp cu doi prieteni din copilărie şi cu iubita mea care era cu noi deşi nu se vedea
grupuri de tineri agresivi săpau Treceam pe lângă ei
unul a nimerit cu sapa statuia unei antice femei aflată pe sub bulgări
era cât el de mare făcută din lemn putred avea un cap de şoim care se răsucea pe gât
„ce faci cu ea” l-am întrebat mi-a dat-o mie am pornit la drum purtând la subţioară statuia de lemn putred
„nu ştiţi în ce judeţ este Piteştiul” m-a întrebat un călător
„în Argeş” i-am răspuns toţi trei odată (iubita mea era cu noi dar nu se auzea)
omul acela călător ne-a mulţumit „eu merg la Vidra” ne-a comunicat
visul din vis în care nu visam Nu-i mai vedeam pe săpători iar omul-călător zbura deasupra noastră spre comuna unde avea să se petreacă nunta de la Cana Pe drum făceam un fel de happening mergeam în şir ţinându-ne de mână ca Orbii lui Bruegel atâta doar că noi aveam ochii legaţi cu feşe albe (Resturi diurne Imaginea văzută astă-seară la TV un fel de marş cel mai frumos din toate)

treceam prin sate „e aproape” anunţam La capete de uliţi vedeam din când în când pe cineva care părea că ne aşteaptă făcea şi semne de salut striga cu palmele la gură „bine aţi venit” „E fiul doctorului de la Cana” îmi spuneam „poate că e şi nunta lui poate şi el e doctor” îl salutam cu mâna ridicată (la subţioară ţineam strâns statuia)

eram la nuntă Mirii se schimbaseră Erau tot ei dar alţii (pe mirele cel nou îl cunoşteam eram prieteni din copilărie se însura pentru a doua oară cu prima lui nevastă doctorul-fiu era copilul lor) Mirii dintâi pieriseră cu totul se preschimbaseră în mirii de acum iar omul-călător zburase către Vidra mai rămăseseră la masă doar copilul-doctor plus câţiva nuntaşi mâncau dintr-un platou de sticlă peşti mărunţi

fireşte n-am mâncat nimic A fost adus un peşte viu m-au invitat să iau fireşte că am refuzat Le-am adresat celor în drept cuvintele ce se cuvin apoi m-am ridicat şi am plecat Nuntaşii nu duceau lipsa de vin la nunta de la Cana

visam că mă visam pe câmp Aveam la subţioară statuia de lemn putred Iubita mea era cu mine deşi nu se vedea.


(Gellu Naum - Nunta)

[tabitha]

[Florinvs]

Frumoasa poezie! Cred ca asta isi doreste oricine!