Despre intrarea mintii in inima
-----------------------
„Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru“ (Luca 17:21)
-----------------------
Deci, daca nu intram inlauntrul nostru nu vom gasi niciodata Imparatia lui Dumnezeu.
“Intrarea mintii inlauntru” deosebeste un credincios adevarat de unul superficial, indiferent de credinta conceptuala pe care o are.
---------------------------------
Ce inseamna “a intra inlauntrul nostru?”
----------------------------------
“Inlauntru” este centrul simtirii gandurilor. Generic, acest “inlauntru” este denumit “inima” sau “inima gandirii” sau “salasul mintii”.
Ca locatie fizica “simtirea intelegerilor este simtita” in zona pieptului.
Toate intelegerile sunt amestecate mai mult sau mai putin cu un gand radacina care le coloreaza pe toate.
Gandul radacina este “eu”.
Din acest punct de vedere, intrarea mintii in inima are o singura autostrada – urmarirea consecventa a “ gandului eu”.
Aceasta este o disciplina auto-impusa aplicata instinctiv in multe forme de practica spirituala.
In crestinism este uzitata expresia cu un aer mai arhaic “luarea aminte la sine”.
“Eul” poate fi urmarit cu exercitiu asupra lui (pocainta, semerenie,evlavie,…) si/sau observat in manifestarile sale spontane in cadrul interactiunilor neprevazute de zi cu zi.
Unii incearca sa “ingramadeasca” mintea in inima fara ca inainte sa o antreneze corespunzator, fara sa o fluidizeze in exercitiul de observare al eului. Este ca si cum cineva ar incerca sa intre pe o usa stramta incarcat cu multe bagaje. Lupta este teribila si cu putine rezultate.
Mintea insa, intra natural in inima, firesc, fara opintiri herculeene, atunci cand se straduie mai intai sa ia aminte la sine.
Observand eul in toate ipostazele sale virtuoase si nevirtuoase mintea este “trasa” in mod natural mai in adancul fiintei.
Luarea aminte la sine presupune o atenta observatie a miscarilor eului, a modului cum el apare mintii.
Cand acesta apare cu claritate, in budism se spune ca a fost realizata prima treapta din cele patru, in cunosterea persoanei “identificarea obiectului negatiei”.
Aceasta tragere a mintii inlauntru prin urmarirea eului este atent potentata si de identificarea centrului simtirii (inima) si “adunarea” mintii in locasul ei, in sursa proprie.
Mai precis, mintea se concentreaza, in principiu, intr-o vacuola imaginara din zona pieptului.
In budism, pentru adunarea mintii in inima ( in vacuola) se recurge la un spectru larg de metode ajutatoare (cu baza formala si fara baza).
Mintea este adusa inlauntru si angajata acolo in felurite meditatii si rugaciuni.
__________________
|