View Single Post
  #39  
Vechi 15.09.2014, 07:44:59
forever... forever... is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.09.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 286
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
În jurul temei: Conștiința Dogmatică (versus ignoranța dogmatică, pe care nu văd cum o poate sesiza și combate cineva dacă nu are o conștiință dogmatică sănătoasă).
http://laurentiudumitru.ro/blog/2008...ronie-saharov/
Am descoperit link-ul de mai sus și m-am gândit să readuc în atenție fragmente din el, căci mi se pare foarte bune și de interes (având în vedere și alte topicuri nou apărute despre Biblie, dogmatică...):

Ai înlăturat de la tine simțământul caracterului tragic al vieții duhovnicești. Și eu, din când în când, fac același lucru. Îmi închid ochii, îmi închid simțurile spre a nu vedea ființarea omenească ce mi se înfățișează, în hotarele acestei lumi, ca adevărat tragică. O fac atunci când mi se istovește până la neputință sufletul, când doare inima insuportabil. Dar atunci când, după o oarecare odihnă, le deschid din nou, iarăși văd, uneori cu o și mai multă ascuțime și încordare, aceeași adâncă tragedie.

Cred că și tu, măcar pentru o vreme, vei putea să ieși din această înfricoșată, apăsătoare viziune, iar apoi iarăși te vei întoarce fără să vrei la ea, căci ea nu este doar o simplă idee, făurirea unei fantezii bolnăvicioase, ci însăși aspra realitate. Pe lângă care, cel mai tragic mi se pare a fi nu faptul că oamenii îndeobște suferă mult, ci faptul că mor fără să fi cunoscut pe Dumnezeu.

[Scrii:] "Străduința ca întru toate a mă închide în cadrele exclusiv confesionale pur și simplu slăbește în mine, îndeobște, orice credință religioasă, face ca, în conștiința mea, relația dragostei lui Dumnezeu și a proniei lui Dumnezeu cu omenirea ca întreg să fie de neînțeles și nereală".

Și pentru mine, între bunacinstire: Dumnezeu dragoste este (1 Io. 4:8) pe de-o parte, și sorții care cad asupra omenirii în hotarele acestei lumi, pe de alta, așa cum o contemplăm, este o mare contradicție. Nu cred însă că îndepărtarea de Biserică ar putea lucra în favoarea soluționării ei.

Asemenea ție, și eu petrec într-o luptă necontenită pentru libertatea lăuntrică, într-o continuă căutare de a rezolva multe contradicții și nedumeriri. Iar la mine lupta uneori asumă caracterul unei lupte cu însuși Dumnezeu (în ciuda deplinei mele conștiințe a faptului că sânt ultima nimicnicie). Uneori mă rog cu un blând plâns, dar adesea ca un nebun contest, insist, pretind, "mă cert", aproape că "hulesc". Dar, în ciuda caracterului luptător cu Dumnezeu al vieții mele, iubesc pe Dumnezeu până în ultimele străfunduri ale ființei mele, și Lui îi încredințez ultima judecată, căci El dispune de putințe nesfârșite dincolo de hotarele acestei lumi. Dragostea pentru lume, pentru om, mă împinge a mă război cu Dumnezeu.

Acestui duh al luptei cu Dumnezeu eu îi îngădui liber să se desfășoare în suflet și observ că, ajungând la un oarecare zid de neclătinat, cade zdrobindu-se, iar atunci constat că iubesc pe Dumnezeu cu un și mai mare adânc. Pe Dumnezeu îl "contest", cu El "mă cert", pe Dumnezeu Îl "necăjesc cu nerușinare" în lupta mea pentru soarta oamenilor, dar în rezultatul final, oricare ar fi soarta întregii omeniri, a întregii lumi, a întregii făpturi, pe Dumnezeu eu iubesc cu singura adevărată, vecinică dragoste.

De o mie de ori în sufletul meu s-a desfășurat o luptă încrâncenată, dar întotdeauna a biruit dragostea lui Hristos, astfel încât și eu într-o oarecare măsură pot repeta cuvintele Apostolului Pavel: Și eu încredințat sânt că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncul, nici altă oarecarea zidire putea-va să despartă pre noi de dragostea lui Dumnezeu cea întru Hristos Iisus Domnul nostru (Rom. 8:38-39).

Nu demult ți-am scris că am încetat să caut pe Dumnezeu. Singurul lucru pe care-l caut este, cumva, fie în cea mai mică măsură, să mă asemăn și să mă adaug lăuntric lui Hristos. Voiesc să știu măcar în parte, să cerc măcar în cea mai mică măsură cum El, Domnul, își trăia unirea dragostei către Dumnezeu și către om. Pentru noi, în hotarele acestei vieți, cele două porunci sânt într-o deplină discordie. Iubind pe Dumnezeu, slujindu-I, mă îndepărtez de la aproapele, uitându-l. Iubind pe aproapele, slujind lui, eu ori uit pe Dumnezeu, ori mă îndepărtez de El, ori chiar îi vrăjmășuiesc. Este pricina pentru care mă atrage în chip de nereținut către sine chipul neasemuitului Hristos, cel ce a împreunat și această și acea dragoste întru una, arătându-ne în ea legea veciniciei, adevăratei ființări.

Nu caut acum o ființă vecinică, neînțeleasă, nedeslușită, impersonală a vreunui "Dumnezeu necunoscut"(2); Dumnezeu și vecinica ființă îmi sânt date sub forma cea mai învederată cu putință în Hristos. Pe acest Hristos îl caut eu, adică cu El a mă asemăna, pe El a mi-L însuși.

Nu trec cu vederea nici un mijloc ce poate sluji unirii cu Hristos. Dar oare este cu putință a afla undeva în afara Bisericii o mai mare bogăție a unor astfel de mijloace? În Biserică îl am pe Dumnezeu întrupat, astfel încât pe Dumnezeu noi îl mâncăm și îl bem, prin Dumnezeu, prin Cuvântul Său noi răsuflăm. Cu numele Lui, cu Cuvântul Lui, cu Puterea Lui noi săvârșim Tainele, iar Tainele acestea nu sânt doar niște simboluri, ci cu adevărat realitatea. Este atât de vădit din toată experiența noastră.

Trei lucruri nu înțeleg:
1) o credință adogmatică,
2) un creștinism nebisericesc,
3) un creștinism fără nevoință.
Și aceste trei: Biserica, dogma și ascetica (adică nevoința creștină) sunt pentru mine un singur tot al vieții. Mie mi se pare nedrept a pretinde că în Biserică toate trebuie să fie "după gustul nostru".
Atunci când vorbești despre îngustimea cadrelor confesionale, eu te înțeleg. Și eu de mii de ori am răbdat și rabd strâmtorări, dar le rabd pentru că de la Biserică am și darurile pozitive.

Ascetica (adică nevoința și exersarea duhovnicească) este de nedespărțit nu numai de toate religiile cunoscute de istorie, ci și îndeobște de tot ce este cultură omenească. La temeiul a toată ascetica, neapărat se află o ideologie sau alta (dogmă). Fiecare religie - păgânism, iudaism, mahomedanism, pantheism, creștinism - își are propria cultură ascetică, deosebită de celelalte, iar această deosebire este condiționată de deosebirea în reprezentările dogmatice.

Din "Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu" (pp. 298-310) - Arhim. Sofronie Saharov
Trad. din lb. rusă de Ierom. Rafail (Noica)

Last edited by forever...; 15.09.2014 at 07:51:27.
Reply With Quote