[Mosh-Neagu]

Am citit aceasta postare cu un interes din ce in ce mai sporit si pe timp ce citeam imi veneau in minte fel si fel de ganduri, astfel incat abia asteptam sa termin si sa indraznesc sa raspund la un mesaj atat de bine pus la punct. Abia la sfarsit am vazut ca autorul era... un mare monah. Si iata si revelatia: oare mesajul in sine nu contine EXACT raspunsul indoielilor, frustrarilor si temerilor noastre? Toate aceste cuvinte asezate in pagina, detin in sine harul lui Dumnezeu, si vin dintr-un suflet mult ostenitor si iubitor de aproape. Si totusi, desi toate ne trec pe dinainte, cu ce ne alegem? Ce retinem? Ce anume folosim ca metoda de indreptare in propria noastra viata?
Sa incepem de undeva!...

În prealabil postat de bin000

Sunt foarte mulţi oameni, din câte ştiu eu, care cred în Dumnezeu, care merg la biserică, se împărtăşesc, se spovedesc şi care, deşi aud şi citesc Evanghelia, deşi citesc textele patristice şi vieţile Sfinţilor, deşi vor să sporească în viaţa duhovnicească, vor să încerce şi ei ceva, în cele din urmă nu izbutesc nimic.
Lucrurile dovedesc că, în ciuda dorinţei lor, în ciuda eforturilor lor, în ciuda faptului că citesc mult, voiesc mult şi lucrează nu ajung acolo unde doresc să ajungă, acolo unde trebuie să ajungă, acolo unde sunt chemaţi să ajungă. Fireşte, rezultatul, finalul acestei situaţii este deznădejdea, este izolarea, este dezamăgirea, este o convingere subconştientă că nu se întâmplă nimic. Este convingerea că nimănui nu i s-a întâmplat nimic din cele câte se spun.

"...convingerea ca nimanui nu i se intampla nimic din ceea ce spun... " Da. Uneori este acest sentiment ca cineva blufeaza, se lauda, exagereaza, sau dimpotriva gandul ca altul este atat de mult avansat incat tu nu vei putea ajunge niciodata pana acolo. Si un gand si celalalt ne catapulteaza undeva in urma si toata osteneala noastra se risipeste intr-o clipa, mai ales in primul caz.

În prealabil postat de bin000

Ştiţi, astăzi acest sentiment îşi găseşte loc, larg, în sufletele creştinilor. Se poate ca teoretic, logic, să credem, dar înlăuntrul nostru, în adâncul inimii noastre nu avem convingerea, nu avem încredinţarea că acela s-a sfinţit cu adevărat, că a trăit viaţă sfântă, că acel mare păcătos a devenit un mare sfânt, sau că acea mare pacatoasa s-a sfinţit. Nu avem aceasta incredintare înlăuntrul nostru astăzi. Aşadar, îşi face loc îndoiala şi ajungem să credem, în adâncul nostru, în subconştientul nostru, că numai în cărţi sunt scrise acestea, dar că nu se întâmplă întocmai. Sau, ajungem în punctul - foarte adesea - ca cineva să se excludă pe sine. Adică, despre toţi ceilalţi crede că Dumnezeu a făcut minuni cu ei, dar despre sine este convins că nu i se pot întâmpla minuni. Crede, se străduieşte, se nevoieşte, citeşte, se împărtăşeşte, se spovedeşte, dar nu vede nici o sporire, ajunge să creadă că: se întâmplă doar oamenilor care au trăit în alte vremuri, sau altor oameni care trăiesc astăzi, dar pentru mine nu există sporire, pentru mine nu există speranţa de a mi se întâmpla o asemenea minune, deşi Hristos a venit să mântuiască toţi oamenii, prin urmare şi pe el.

Daca am privi cu alti ochi, am reusi sa vedem in jurul nostru nu numai rataciti sau pierduti de-abinelea, ci oameni sporiti, discreti, oameni normali ca si noi, dar care nu prea vorbesc neintrebati, au intotdeauna un zambet curat si o privire sincera, lipsita de ironie, ipocrizie, vulgaritate, egoism, etc... Si fara sa stim de ce, le oferim tot respectul si parca ne face placere sa fim in preajma lor fiindca, desi firavi in aparenta, par sa detina o putere nevazuta in a da siguranta, incredere si a... deschide drumuri curatate de balarii! Da, ei sunt aici, in jurul nostru, si nu-s putini! Doar noi suntem prea critici cu ei si prea blanzi cu noi. Odata ce-i recunoastem, suntem deja de cealalta parte a baricadei, ducand o altfel de lupta si avand altfel de arme!

În prealabil postat de bin000

Dacă omul are în adâncul lui, în subconştient, această reţinere, această îndoială, este închisă complet, uşa sufletului său prin care să treaca harul lui Dumnezeu, care-l va elibera, îl va învia şi-l va face om duhovnicesc. Unui astfel de om, care nu-şi bate joc de sine, care se nevoieşte cu adevărat şi cu adevărat ceva face, dar nu ajunge acolo unde este chemat să ajungă şi unde trebuie să ajungă, cred că aşa trebuie să i se întâmple. Adică, nu are în el iubire adevărată şi se mişcă greşit către ceilalţi. Ori se ataşează de cineva, ori ia o poziţie duşmănoasă faţă de ceilalţi oameni, ori este închis faţă de ceilalţi, este izolat de ceilalţi şi înlăuntrul lui se cuibăreşte iubirea de sine, dăruirea pentru sine şi nu deschiderea faţă de ceilalţi.

Oare cine, dintre cei care isi doresc cu adevarat sa ajunga undeva, isi bate joc de sine in mod constient? Aceasta lipsa de spor in propria lucrare este de fapt rezultatul unei strategii haotice, dar mai ales nerenuntarea la unele slabiciuni care inseamna uraciune in fata lui Dumnezeu. E adevarat, harul nu vine peste noapte, si nici nu are un termen anume. El vine pe nesimtite, dupa un timp indelungat de "trepte" in urcusul ispitelor care ne-au fost trimise si in care nu numai ca nu am mai cazut, dar avem nadejdea ca nici nu vom mai cadea vreodata. Nu pentru ca suntem noi puternici, nu pentru ca ne-a ridicat Dumnezeu acele ispite definitiv si iremediabil, ci fiindca ne recunoastem slabi, iar singurul si cel mai eficient sprijin este mila lui Dumnezeu. Avand in minte acest "Nu eu, Doamne, ci Tu invingi in mine!", oricat ar fi ispita de mare, se risipeste instantaneu. Si astfel nici marirea de sine nu mai da tarcoale, fiindca nu-si gaseste culcusul vanitatii!

În prealabil postat de bin000

Oricine poate fi victima acestei realităţi care există în el, fără ca măcar să bănuiască. Acesta este motivul pentru care, chiar în ceasul acesta,cele auzite nu ajung până la uşa acestei stări bolnăvicioase, nu dau la o parte vălul care acoperă această realitate, cât să descopere ochilor noştri starea bolnăvicioasă în care ne aflăm şi, astfel, să hotărâm să cerem vindecare şi, în cele din urmă, să ne vindecăm, să ne eliberăm de boală. Să nu fie în zadar dorinţa, iubirea, strădania, nevoinţa, lectura şi orice ascultăm şi vedem, ci să rodească în fiinţa noastră.

Sa nu fie in zadar, dar cum? Cum, cand toate zilele par a fi la fel, parca trase la indigo! Cum, cand una gandim si spunem, si alta este atitudinea finala, fata de pacat, fata de aproapele, fata de toate invataturile sfintilor parinti! Nu cei din jur trebuie sa se schimbe pentru ca noi sa ne ridicam incet-incet, ci doar noi sa fim mai atenti la detalii, in raport cu ceilalti si cu noi insine!
Nimic nu e intamplator pe lumea asta. Iata, mesajul de mai sus!... Ce altceva poate sa insemne decat "Glasul celui ce striga in pustie: Pregatiti calea Domnului" Drepte faceti cararile Lui!"