Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar
Te întreb, așadar: învățătura despre purgatoriu, așa cum este ea formulată în B.C., aduce un folos duhovnicesc? Ne ajută cu ceva în viața de credință? Ne este de folos pentru mântuire?
|
Mai intai, dupa parerea mea, ridici o problema prost pusa. Noi nu trebuie sa avem o perspectiva utilitarista: nu credem in ceva intrucat ne aduce noua folos (iar daca nu percepem un folos, atunci nu credem). Ci noi credem in ceva intrucat exista. Cu alte cuvinte, cultivarea adevarului este scop si valoare in sine.
Dar, incercand un raspuns in cadrul problemei in termenii propusi de tine, am sa iti raspund ca cel mai mare folos pe care il aduce credinta in Purgatoriu nu este doar pentru noi, ci pentru cei trecuti la Domnul inaintea noastra (asa cum vom trece si noi). Credinta in Purgatoriu si in eficienta jertfelor noastre in mai grabnica scurtare a suferintelor celor de acolo ne face sa indeplinim acest jertfe. Asa cum am aratat mai la deal, si cum vad ca s-a aratat si pe forumul catolic, noua ni se pare absurd ca cineva care nu crede decat in rai si iad sa aduca jertfa pentru cei plecati. De aceea, ceilalti care, despartindu-se de Sfanta Biserica au esuat in anglicanism, protestantism, si alte erori nu au cultul mortilor in felul in care il are Biserica si noi gasim ceva logic in aceasta atitudine. In cazul special al ortodocsilor, ei continua sa aiba un cult al mortilor fara sa mai creada in Purgatoriu. Probabil fac acest lucru fiindca au o anumita aderenta la o parte a Sfintei Traditii si continua a practica vechi forme liturgice mostenite de la Sfinti Parinti la care cultul mortilor ocupa un loc important. Unii ortodocsi considera (alta eroare) ca Iadul are porti care se deschid in ambele sensuri si ca rugaciunile ar putea scoate pe cineva de acolo. In acest caz, ei se apropie de intelegerea Purgatoriului ca loc (sau stare) de ispasire vremelnica, doar ca fara sa recunoasca acest lucru. Altfel spus, mentinand practica liturgica (ceea ce protestantii nu au facut), ortodocsii au simtit nevoia sa reinventeze un Purgatoriu caruia, avand alergie la acest termen latin, nu-i spun ca atare, ci vad in el un "iad pe termen".
Pe urma, Purgatoriul mai are folosul duhovnicesc al sperantei. Fiind deosebit de damnarea perpetua prin durata neperpetua, avem speranta ca botezatii trecuti la Domnul in stare de gratie sfintitoare, chiar fara a aduce reparatie pentru consecintele temporale ale pacatelor lor vor ajunge, candva, la viziunea beatifica. Acest "candva" poate fi mult scurtat de rugaciunile noastre, dar, la o adica, chiar daca nu se va ruga NIMENI pentru ei, nelasand pe nimeni in urma sa o faca, ei vor ajunge, totusi, macar la Parusie, la viziunea beatifica. Cata deosebire fata de starea in care-i vad ortodocsii, care pun semnul egal intre inchisoarea datornicilor si iad!
In sfarsit, ideea purgatoriala, adica de necesitate a curatirii de consecintele temporale ale pacatelor, preferabil in lumea aceasta, mai aduce folosul duhovnicesc al indulgentelor. Nu este de mirare ca cei care nu cred in Purgatoriu nu cred nici in indulgente. Daca absolvirea data de preot la spovada te curata nu doar de urmarile spirituale ale pacatelor, ci si de urmarile temporale, atunci canonul mai are doar rol pedagogic si nu purgatorial (nici nu mai putem vorbi de un canon
penitential) si atunci pentru ce sa te mai chinui ca sa indeplinesti exigentele unei indulgente ? Atunci, un pelerinaj devine o forma de a practica turismul pios, novenele si Ceasurile sunt ceva doar pentru calugari, toate acestea si inca alte indulgente nu mai au rostul de a ne curata de ceva, ca a zis preotul "iertat esti, fiule" si nu mai e nimic de curatat.