Citat:
În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia
Pai, Ioan Cezar, ii oferi lui Mihnea un material deloc obiectiv, pe care logic ca el, ca si credincios catolic, nu are cum sa il recunoasca, necum sa il foloseasca.
E relatarea din perspectiva ortodoxa, si folosibila ca material de propaganda ortodoxa, a Conciliului de la Florenta-Ferrara.
Chiar, adresez urmatoare intrebare oarecum off-topic oricarui coleg binevoitor: exista materiale INDEPENDENTE/OBIECTIVE asupra acelui Conciliu florentin? Chiar nu exista decat acest tertium non datur al variantelor conflictuale confesional si politic?! Multumesc anticipat.
|
O mare parte din date sunt în mod evident "obiective". Sunt date seci. Ca exemplu evident - numărul de participanți (care spune multe...) și personalitățile implicate, precum și agenda de lucru. Acestea sunt aspecte "obiective" și ele însele, prin simpla lor existență ne ajută să deducem, fără prea mare efort sau inspirație, alte date - de pildă importanța evenimentului respectiv.
Dar materialul nu l-am oferit pentru a argumenta sau pentru a începe deja discuția amânată până sâmbătă. Ar fi fost lipsit de fair-play... Cel mult, am sugerat prin postare că între timp mă pregătesc pentru discuție, strâng date, cercetez. Lucru bun, nu-i așa? - mai ales că Mihnea m-a avertizat deja în legătură cu seriozitatea.
Cât despre obiectivitate... Sincer, îmi pare amuzant că încă mai stăruie acest termen când vorbim de diferențele de convingeri dintre BO și BC, precum și despre credință în general.
Am tot spus, de câte ori am avut ocazia: nici Dumnezeu, sau mai exact, în primul rând Domnul NU este obiectiv. În toate sensurile posibile. Ar trebui să învățăm de la Dumnezeu că tot ce avem de făcut e să învățăm a fi subiectivi. Doar suntem persoane! Să fim ...dumnezeiește de subiectivi, asta da!
Adevărul nu este obiectiv. Este, pentru noi cei care căutăm să devenim buni creștini, Persoană. Așadar, Subiect și subiectiv.
Cugetarea obiectivă nu este creștinească. De fapt, nici nu este posibilă...
Dacă a fi obiectiv înseaemnă a nu mai suscita obiecții, de o parte sau alta, asta e de fapt un acord între două subiectivități sau între doi subiecți ori grupuri de subiecți. Dar nu e obiectiv, întrucât atârnă de subiecți, de persoane. E doar acord, încetarea certei, oprirea dezacordului, eliminarea lui etc. Se poate face prin accesarea unui nivel mai cuprinzător, de pildă.
Și apoi, cine ai vrea să-ți dea (din afara ta) "adevărul obiectiv" după care alergi? Lasă himerele, Theo...
P.S. Acum poate înțelegi și sensul care îți scăpa, mai demult, când te mirai de expresia sinodală
"părutu-ni-s-a nouă și Sfântului Duh că..." - nu e vorba despre neștiință sau carență a cunoașterii, ci de caracterul personal al cunoașterii, despre luciditate și, nu în ultimul rând, despre smerenie. De fapt, a fi smerit înseamnă a fi dezvrăjit, a cuprinde (a conține) ceea ce te cuprinsese (conținuse) până atunci... Cum? Prin golire de sine, ca aparat personal de produs și întreținut vrăji, iluzii, povești particulare care se dădeau întregul/totul/idolul.