[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Inorogul

Provocare:

1) Numiti-mi un act abominabil facut in numele ateismului (lispei credintei)
2) Numiti-mi un act benevolent pe care un credincios il poate face dar un ateu nu il poate face
3) Numiti-mi un act abominabil facut in numele credintei

1) În numele lipsei (?), în numele a nimic - într-adevăr, ce se poate face? Ce mişcare a voinţei, ce urnire sufletească poate fi declanşată în numele a ... nimic?
În schimb, din pricina necredinţei (sau a unei credinţe bolnăvicioase) au fost comise nenumărate acte abominabile în istoria omenirii.
Să luăm de pildă istoria bietei noastre ţări. Cunoaştem din ce în ce mai la amănunt ce au făcut comuniştii, odată instalaţi la putere, împotriva propriilor concetăţeni - deposedare de bunuri, siluiri şi batjocură, întemniţare, tortură, ucidere. Oare câte mii de martiri a dat România creştină din pricina lipsei de credinţă a puterii atee?
În numele omului nou şi a libertăţii conferite de statul comunist, în numele puterii clasei muncitoare, puterea care voia să elibereze poporul de aşazisul "opiu" al credinţei a exterminat, printre alţii, sute de preoţi. Persecuţiile asupra monahilor şi monahiilor sunt arhicunoscute. Caterisirea în masă a preoţilor la comanda politicului constituie un fenomen demn poate doar de o ţărişoară unde vânătoarea preoţilor sub regimul lui PapaDoc a concurat-o pe cea a vrăjitoarelor din Evul Mediu.
Revista "Memoria" este un document uriaş şi totodată oribil care descrie (doar) o mică parte a actelor abominabile săvârşite din pricina necredinţei şi a nebuniei minţilor oarbe.
Precum şi acest material, a cărui bibliografie merită consultată pe larg: http://gabrielcatalan.wordpress.com/...n-ioan-marina/
Sesizaţi aici ce putere distructivă a avut necredinţa clasei politice a României "libere", atee.
Este un text cutremurător, pe care abia l-am putut citi până la capăt.

2) Un creştin poate încuraja pe copiii săi să rabde şi să moară pentru patria creştină, pentru Viaţa în Hristos. Mă refer acum la Sfântul Constantin Brâncoveanu.
Asemenea lui, mii şi milioane de părinţi creştini şi-au crescut copiii de-a lungul a două milenii în credinţa că viaţa aceasta nu are nici un preţ dacă tremuri de frică înaintea morţii şi îţi vinzi libertatea şi demnitatea de om pentru un preţ trecător, preţul deşertăciunii.
Un creştin poate întoarce şi celălalt obraz şi, încă mai mult, se poate ruga fierbinte pentru binele celor care îl persecută şi îl ucid. Un creştin îşi poate iubi dumnezeieşte duşmanii, se jertfeşte pe sine, în cele mai variate moduri, pentru cei care îi vor moartea.
Un creştin poate tămădui oameni prin rugăciune, prin viaţa lui sfântă.
Un creştin poate învia morţi prin rugăciune, prin viaţa lui sfântă în care lucrează Harul lui Dumnezeu.
Un creştin poate scoate demoni prin post şi rugăciune.
Un creştin poate opri turcimea, sute de ani, să cucerească o Europă atee sau eretică.
Un creştin îţi poate arăta, dacă ai dispoziţia lăuntrică să îl urmezi, cum să devii om întreg şi cum să capeţi veşnicia Vieţii.
Un creştin poate trece, cu linişte, prin orice nenorocire.

3) Noaptea Sfântului Bartolomeu. Atentatele fanaticilor musulmani. Decapitarea în public a unui creştin de către fanaticii musulmani.
Dar toate acestea nu au fost făcute în numele credinţei, în numele Adevărului-Iubire, ci în numele nebuniei şi al urii drăceşti.