Dacă vrem să trăim creștinește, atunci modelul nostru ar trebui să fie Însuși Hristos. El și-a arătat dragostea față de noi până la jertfa pe cruce. Dacă nu spun o prostie, dintr-o înțelegere greșită a lucrurilor, acceptarea de către Hristos a morții pe cruce (dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă) a avut ca urmare posibilitatea noastră de a dobândi viața veșnică.
(Aș fi recunoascătoare dacă cei ce știu vor dezvolta/ corecta acest aspect).
Deci și noi, creștinii, suntem chemați la jertfă, aceasta fiind poate chiar măsura dragostei noaste pentru Dumnezeu și pentru semeni. Poate că îndemnurile din Evanghelii privind a-ți lăsa/ urî părinții/ familia, până și sinele tău se referă la o jerfă (Arhimandritul Sofronie spune că lepădarea aceasta de sine este de fapt o pregătire (golire) a locului în care să se poată sălășlui Hristos.)
Sau a fi slujitorul tuturor - este o jertfă a orgoliului...?
Asta încerc și eu să înțeleg, care este jertfa la care suntem chemați, ca următori ai lui Hristos?
Cu mențiunea că mi s-a întâmplat și mie ca unele renunțări, eforturi... să nici nu le simt ca atare (greutăți), uneori...
|