[vsovivivi]

Creştinul obijnuindu-se cu Hristos şi cu icoanele şi cu tot ce-l introduce în universul credinţei se familiarizează şi devine un casnic, un intim, un apropiat care din pricina că se crede ca făcând parte din familia Domnului, din biserica intimă, din sufletul şi casa lui Dumnezeu, începe să se auto-înşele singur crezând că libertatea şi familiaritatea cu Hristos înseamnă îngăduinţă în păcătuire, alint şi răsfăţ oricât ai greşi, oricât ai călca poruncile şi legile şi ascultarea. Omul ajunge să creadă că are voie să înşele, că e normal să păcătuiască crezând că Hristos îi permite aşa ca-n familie, aşa ca-ntre prieteni, aşa ca-ntre foarte intimi şi apropiaţi. Defapt creştinul se înşală singur crezînd astfel fiindcă ''fraţii şi surorile Mele şi mama şi tatăl meu sunt cei ce aud şi ascultă Cuvântul cu iubire curată şi apoi împlinesc cu înţelepciune şi taină şi-L păzesc ca să crească şi să se desăvârşească''

După ce reîncepe creştinul să fie intim cu păcatul şi cu înşelarea crezând că-şi poate permite şi că îi este îngăduit aşa ca-n familie... îşi dă drumul de tot:

1. pe stradă caută din priviri prilejurile înşelării înălţătoare şi e foarte curios să se frece cu fete tinere şi frumoase în timp ce se pileşte cu eu-ri egoiste, jmechere, grozave şi privilegiate ca un fel de înţelepciune profitoare şi pervers leneşă ce inventează spurcări în poftă... se mituie şi se pileşte şi se privilegiază cu tot felul de euri, ale lui sau ale altora.

2. ca o lucrare perpetuă el abea aşteaptă ca să forţeze necredinţa umplând-o cu credinţă eronată, eretică, greşită, falsă învârtoşată de parcă ai potrivi litera E ca să intre perfect în litera U şi asta face ca să potrivească 'înţelepciunea' după plăcerea lui logico-profesional-artistică.

3. îşi face griji şi cobeşte cu deznădejde ca să se laude sau să se răzbune prin cuvintele cele grele ale credinţei în necredinţă sau ale credinţei în credinţa eronată şi plină de erori şi greşeli... folosind cuvinte dure, sadice, porcoase, viclene, batjocoritoare şi petrecăreţe pline de distracţie înşelătoare... pline de gLume spurcăcioasă prin care retrăieşte iluzia că ar fi celebru, aplaudat, apreciat de public aşa ca dracool!

4. îşi leapăd postul, crucea, rugăciune, mila şi taina supărat din pricina deranjului sâcâielilor ispisăloage ale tuturor datoriilor pe care obedienţa spurcăcioasă şi frica de răspundere îl îndeamnă să nu le rabde ci să se irite ca să lepede de tot recunoştiinţa revoltându-se şi ţintind viceversa... până la urmă în Dumnezeu dispreţuindu-L cu prejudecăţi otrăvite de farisei ce au lucrat din greu o viaţă la răspândirea aluatului cel viclean şi ipocrit cu care se laudă de parcă ar fi credinţa în pâinea coaptă!