În vremea Sfinților Părinți (prin aceasta înțelegând teologii din vremea primelor șapte sinoade ecumenice), toți creștinii care participau la Liturghie se împărtășeau. Cred că asta dădea o coeziune oricărei comunități ecleziale, ceea ce astăzi, când împărtășania a devenit un act individual, lipsește în bisericile noastre. Lipsește, adică, tocmai comuniunea euharistică, în Hristos, pentru că nu ne mai comportăm ca mădulare ale Lui, nu mai avem conștiința că suntem prin El și pentru ceilalți.
Este păcat ca acești teologi, în mare parte proveniți din diaspora rusă, care au lucrat mult pentru reaprinderea duhului patristic, să fie înlăturați ca fiind moderniști și ecumeniști.
La noi, după '89, Editura Anastasia a publicat scrierile acestor importanți teologi, aducând un suflu nou și un interes deosebit pentru Ortodoxie. Mulți s-au convertit, s-au întors, s-au pocăit, și-au sporit credința și au împrospătat viața Bisericii citind aceste cărți ale unor autori ca: Vladimir Lossky, Alexander Shmemann, Leonid Uspensky, Paul Evdokimov, Nikolai Berdiaev, Christos Yannaras, dar și Dumitru Stăniloae și Constantin Galeriu. Îmi pare rău să văd că în ultimii ani, după ce și amintita editură și-a redus mult activitatea, acești teologi tind să fie dați uitării, pe rafturile librăriilor începând să sufle un duh mai superficial, pietist de multe ori.
Cei ce susțin împărtășirea deasă, chiar la fiecare Liturghie (între ei și Părintele Galeriu), o fac știind că împrospătarea vieții bisericești nu poate începe decât de la comuniunea permanentă cu Hristos, întâi de toate euharistică, care ar aduce și o conștiință creștină mai vie fiecăruia dintre noi. Asta nu ar trebui să însemne o diminuare a rolului duhovnicului. Cercetarea cugetului în fața lui lipsește, însă, foarte adesea, spovedania rezumându-se la o înșiruire a unor păcate, timp de câteva minute, fără a primi sfat duhovnicesc, leac și vindecare.
|