![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
În vremea Sfinților Părinți (prin aceasta înțelegând teologii din vremea primelor șapte sinoade ecumenice), toți creștinii care participau la Liturghie se împărtășeau. Cred că asta dădea o coeziune oricărei comunități ecleziale, ceea ce astăzi, când împărtășania a devenit un act individual, lipsește în bisericile noastre. Lipsește, adică, tocmai comuniunea euharistică, în Hristos, pentru că nu ne mai comportăm ca mădulare ale Lui, nu mai avem conștiința că suntem prin El și pentru ceilalți.
Este păcat ca acești teologi, în mare parte proveniți din diaspora rusă, care au lucrat mult pentru reaprinderea duhului patristic, să fie înlăturați ca fiind moderniști și ecumeniști. La noi, după '89, Editura Anastasia a publicat scrierile acestor importanți teologi, aducând un suflu nou și un interes deosebit pentru Ortodoxie. Mulți s-au convertit, s-au întors, s-au pocăit, și-au sporit credința și au împrospătat viața Bisericii citind aceste cărți ale unor autori ca: Vladimir Lossky, Alexander Shmemann, Leonid Uspensky, Paul Evdokimov, Nikolai Berdiaev, Christos Yannaras, dar și Dumitru Stăniloae și Constantin Galeriu. Îmi pare rău să văd că în ultimii ani, după ce și amintita editură și-a redus mult activitatea, acești teologi tind să fie dați uitării, pe rafturile librăriilor începând să sufle un duh mai superficial, pietist de multe ori. Cei ce susțin împărtășirea deasă, chiar la fiecare Liturghie (între ei și Părintele Galeriu), o fac știind că împrospătarea vieții bisericești nu poate începe decât de la comuniunea permanentă cu Hristos, întâi de toate euharistică, care ar aduce și o conștiință creștină mai vie fiecăruia dintre noi. Asta nu ar trebui să însemne o diminuare a rolului duhovnicului. Cercetarea cugetului în fața lui lipsește, însă, foarte adesea, spovedania rezumându-se la o înșiruire a unor păcate, timp de câteva minute, fără a primi sfat duhovnicesc, leac și vindecare. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Ce nu inteleg eu este partea cu reaprinderea duhului patristic, redescoperirea scriitorilor patristici, reintoarcerea la Biserica primara, etc. Dar cine ii uitase? Sfintii de acum nu erau destul de sfinti? Unii chiar mari teologi. In secolul XX cei mai mari teologi au fost Sf. Iustin Popovici si sf. Nicolae Velimirovici, nu degeaba acestia au fost canonizati. Sau sfantul Nectarie, ce sfant mare. Dar nu trecuse prea mult timp de la marii sfinti si teologi din sec. XIX, chisr rusi fiind: Sfantul Serafim de Sarov si Sfantul Ignatie Briancianinov. Dimpotriva, am obsevat ca unii pun cu mult mai mult pret pe scrierile cate unui teolog decat ale unui sfant. Principalii teologi din zilele noastre au fost Sf. Iustin Popovici, Sfantul Serafim de Sarov, Sfantul Ignatie Briancianinov si sf. Nicolae Velimirovici. Am putea adauga si pe sf. Nectarie, a scris si domnia sa cate ceva. Abia apoi urmeaza teologii si scriitorii despre religie. Desi inaintea lor i-am putea pune pe duhovnici si preoti (par. Cleopa, Par. Arsenie, Par. Staniloae, Galeriu, etc.) Cam asta ar fi ordinea, deasupra fiind invatatrua Bisericii, care e fara greseala. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Deasupra e învățătura Bisericii, care e fără greșeală...
Hai că ești amuzant, frate! Și mai zici că mă iau de tine. Mai bine alătură-te mie, Cătăline, fără vreun resentiment și hai să râdem împreună de ce ai scris. Nu de tine, ci de prejudecata pe care ai găzduit-o. Văd așa, ca un fel de tablou: toți sfinții enumerați sunt plasați jos, umili și necăjiți, iar deasupra capului lor levitează absolut intangibil un cărțoi gros sau, mai știi, un norișor trandafiriu pe care scrie cu litere aurite: "Învățătura Bisericii"! Cătălin, învățătura Bisericii sunt sfinții. Și toate operele bisericești (cântări, slujbe, icoane etc.). Sunt oameni și faptele lor, așa cum s-au păstrat printre noi, în memoria vie a Bisericii. Sunt suflete și manifestări obiectivate, materializate ale acestor suflete îndumnezeite. Creștinii vrednici, caută frate să înțelegi (și astfel poate te lepezi de duhul ăsta normativ, legist), sunt ei înșiși învățătură, sunt cărți vii, sunt Scripturi în carne și sânge. Sunt plini de Duhul Sfânt. Ce învățătură mai poți tu găsi pe deasupra lor? Sau pe lângă ori pe dedesubt. E în ei! În inima lor, în viața lor, în duhul lor, în mintea lor, în faptele lor. Învățătura sunt ei, altfel spus ei sunt Hristos manifest (revelat, exprimat, concretizat, făptuitor) printre noi și pentru noi. |
#4
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu degeaba tot spun de catehism, nu e facultativ. Asadar, invatatura Bisericii este invatatura revelata. Pentru ca provine d ela Dumnezeu si nu poate fi ceva gresit spunem ca e infailibila. Si in asta consta infailibilitatea Bisericii. Biserica pastreaza invatatura revelata, clarificand unele invataturi la sinoadele ecumenice sau prin scrierile sfintilor. Sfintii nu sunt infailibili, pot avea si unele mici greseli, din nestiinta, fiind oameni. Sunt putini sfintii care au avut cate o greseala in invatatura. Totul se raporteaza la invatatura revelata, invatatura Bisericii, care e "stalp si temelie a adevarului." Daca ai urmarit pana acum de cand am intrat pe forum, aproape niciodata nu am spus ceva gresit, nu pentru ca stiu tot, ci pentru ca nu scriu ceva fara sa fiu sigur, iar cand nu sunt sigur ma informez inainte. Fiecare stie mai multe decat altii in domeniul in care activeaza sau in cel care il pasioneaza. |
#5
|
||||
|
||||
![]() Citat:
|
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#7
|
||||
|
||||
![]()
Vorbim limbi diferite, Cătălin, nu știu cum să explic. Recunosc faptul că nu știu multe, că am întrebări și caut răspunsuri. Dar cele oferite de tine nu mă hrănesc. Există, slavă Domnului, oameni - sfinți, preoți, teologi, simpli credincioși - ale căror cuvinte își găsesc loc în inima mea. Este o lumină care le înconjoară, este un duh care le însoțește.
|
#8
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Cum putem desprinde învățătura de persoane? Ce sens și ce ființă, ce statut ontologic are o învățătură desprinsă de persoană? O carte fără cititor NU CONȚINE învățătură, ci doar semne care pot ajuta pe om către o învățătură. Cartea fără subiectul cititor (sau cu un subiect analfabet, care nu stăpânește codul, adică o relație prin care semnul să desemneze ceva) este un obiect mort sau o mâzgălitură. Ea prinde viață doar prin actul lecturii. La fel, o teorie, o învățătură este moartă, stearpă, fără persoana care să o (atenție!) creeze prin participarea la ea. Învățătura este un ACT DE RELAȚIE, nu un obiect în sine, un dat absolut. Viața însăși nu este un ceva obiectual, ci o relație, o întâlnire. Nici o informație nu există decât într-un act relațional, de comunicare. Meditează la asta, te rog. Cătălin, poate e folositor să avem mai des în vedere viziunea organică pe care Sfântul Ioan Evanghelistul o exprimă în textul Evangheliei după Ioan. Vița, mlădițele, seva... Nu există nici o învățătură dincolo de acestea, ci doar în acestea, în legătura lor organică. Revelația nu vine ca un dat peste noi, ca un obiect exterior gata făcut, prefabricat, ci e un proces tainic care se produce în om, prin om. Izvorul nu oferă totul de-a gata ci, la întâlnirea cu un anumit receptor (creștinul) naște conținutul a ceea ce noi numim Revelație. Această Revelație nu există în sine, dacă nu ar fi oameni care să participe la ea. Este o împreună-lucrare dintre Dumnezeu și om. Deci nu mai separa învățătura Bisericii de oamenii care o alcătuiesc și de Omul Care o insuflă. Nu există o învățătură în sine, desprinsă de sfinți și de comuniunea lor sobornicească, plină de Duhul Sfânt. Învățătura Bisericii este o întâlnire între Persoanele Dumnezeiești și persoanele umane, nu este un ceva (obiectual, adică) adăugat peste oameni sau băgat în capul lor în mod mecanic. Ea se naște din această întâlnire, nu vine gata făcută. Învățătura e un mod de a fi în relație cu Dumnezeu. Acest mod de a fi se exprimă în limbaje: cuvântul scris, cântece, icoane etc. Îmi pare că tu crezi în învățătura asta supraadăugată vieții reale (de relație, de comuniune) mai mult decât în Viață, adică mai mult decât în Dumnezeu. Care este relație veșnică de Persoane. |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
E exact invers, revelatia nu depinde de subiectivismul uman (decat in conceptia ecumenista), ci este data, este data de Dumnezeu si scrisa in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Credinciosul o recepteaza fara a o schimba, pentru ca daca o schimba se numeste erezie. Crezul este un rezumat al invataturii ortodoxe. Ce face un credincios? Invata Crezul. Invatatura se adreseaza mintii. Omul si-o insuseste si astfel i se formeaza credinta. Aceasta se completeaza cu harul si faptele omului, toate acestea se completeaza si cresc impreuna, intr-o interdependenta sinergica. Vedem la inceput cum Apostolii expuneau invatatura, omul credea, crezand se boteza, primea harul si apoi completa cu faptele sale bune. Ar fi frumos sa fi lamurit aceasta mare neintelegere, dar de cand sunt pe forum rar am vazut pe cineva sa isi schimbe vreo parere, chiar daca e gresita. Last edited by catalin2; 29.12.2014 at 21:07:44. |
#10
|
|||
|
|||
![]()
Nu există învățătură fără învățare. Nu are sens și ființă o învățătură decât în relația dintre două suflete, la care participă fiecare. Ceea ce învăț eu de la tine e o modelare a mea pe care o realizez când receptez un semnal din partea ta. Tu nu îmi dai învățătură, tu îmi dai semnale, semne. Cel mult schițezi un drum posibil pe care îl urmează, în mod unic, sufletul meu.
Nu există informație fără participarea receptorului. Cuvântul Dumnezeiesc este Unul iar noi îl înțelegem în mod personal, cu infinite variații și nuanțe. Unii înțeleg Crezul ca pe o poezie, alții ca pe o aberație, alții ca pe o sminteală, alții ca pe o poveste, alții ca pe o înșiruire logică ș.a.m.d. Dovada că s-au scris milioane de texte pe seama Crezului și încă se vor mai scrie. Compară-le, vei vedea că nu sunt superpozabile. Crezul este un text, dar dincolo de litera lui fiecare pătrunde în Duh așa cum îi este duhul propriu. Iar Duhul lucrează asupra duhului personal ținînd cont de sufletul fiecăruia, respectîndu-i unicitatea și însușirile, libertatea și alegerile. Gândești mecanic. Obiectualist. Caută să lărgești zarea problemei altfel devii un cerc închis care se repetă la nesfârșit. |
|