Citat:
În prealabil postat de AlbertX
Este un fel de a vedea lucrurile. Un alt fel este ca talharul de pe cruce datorita exclusiv milosteniei lui Hristos si exemplului pe care Acesta a dorit sa-L dea omenirii, a fost mantuit.
Se poate crea falsa impresie ca e de ajuns sa te pocaiesti si sa ai credinta in Dumnezeu cu o clipa inainte de a muri chiar daca toata viata ai fost un talhar ca oricum, Dumnezeu iti iarta pacatele si astfel esti mantuit. Nu exista cazuri exceptionale Yasmina, acel caz a fost unic si este irepetabil, calea sprea mantuire nu este atat de usoara cum pare.
"Si iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu" (Matei, 19, 24)
|
32. Și erau duși și alții, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El.
33. Și când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpățânii, L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și unul de-a stânga.
34. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac. Și împărțind hainele Lui, au aruncat sorți.
35. Și sta poporul privind, iar căpeteniile își băteau joc de El, zicând: Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască și pe Sine Însuși, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.
36. Și Îl luau în râs și ostașii care se apropiau, aducându-I oțet.
37. Și zicând: Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!
38. Și deasupra Lui era scris cu litere grecești, latinești și evreiești: Acesta este regele iudeilor.
39. Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniți, Îl hulea zicând: Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și pe noi.
40. Și celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă?
41. Și noi, pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău.
42. Și zicea lui Iisus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta.
43. Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai.
44. Și era acum ca la ceasul al șaselea și întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
45. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâșiat pe la mijloc.
46. Și Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu. Și acestea zicând, Și-a dat duhul.
47. Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost.
48. Și toate mulțimile care veniseră la această priveliște, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-și pieptul.
49. Și toți cunoscuții Lui, și femeile care Îl însoțiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. (Sfânta Evanghelie după Luca, 23)
Ce idee gresita ai scos, cum ca talharul s-ar fi mantuit pentru ca Mantuitorul ar fi vrut sa dea un exemplu prin acela, cumva incalcand vointa omului si nu ca urmare a pocaintei de care a dat dovada acela. Nu asistam la o scena de teatru, sa stii!
Au fost doi talhari - ambii pacatosi, cu aceleasi obiceiuri, inclinatii, suferind aceeasi pedeapsa, aflati in aceeasi situatie - rastigniti pe cruce. Dar, pusi in antiteza, putem vedea cat de diferit reactionam unii in comparatie cu altii - desi viata ne ofera tuturor prilejuri si "oportunitati" de mantuire asemanatoare. Pe unii dintre noi suferinta proprie sau a celor din jurul nostru ne schimba in bine, dar mai exista o categorie de oameni pe care nici suferinta proprie, nici a altora nu-i schimba. Nici macar intalnirea cu moartea nu-i inmoaie.
Asa este si in cazul celor doi talhari. Sufereau amandoi trupeste, erau constienti ca prea putin timp ii mai despartea de moarte, dar numai unul din ei mai are dispozitie spre hula si batjocura, in timp ce celalalt talhar nu in zadar aude cuvintele Mantuitorului: "Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac", isi admite pedeapsa ca urmare a pacatelor sale si isi marturiseste vinovatia. Odata cu acestea, umilinta care-i umple sufletul il face capabil sa-L "recunoasca" pe Cel fara de pacat si isi dojeneste cu blandete confratele, cu dorinta de a-l aduce si pe acela in "simtiri".
Se petrece apoi un lucru minunat caci, ajuns in acest punct, sufletul admite Dumnezeirea Celui fara de pacat si omul inalta rugaciune catre Creatorul sau: "Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta.", rugaciune care nu ramane fara raspuns: "Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai."
Despre asta este vorba, in cuvinte simple, despre smerenie si pocainta autentice, sincere, neprefacute, nemincinoase, nepremeditate - prin care putem ajunge la Dumnezeu.
E adevarat, acel caz a fost unic dar, pe patul de moarte, sunt ortodocsi care traiesc un moment asemanator - in timp ce unii reusesc sa-si calce in cele din urma pe mandrie, altii "nu pot" sa o faca nici macar atunci (fie nu vor sa se smereasca, fie nu vor sa ierte.. si spun preotului "nu pot"
PS: Lasa adevarul asa cum reiese el din cuvintele Evangheliei si nu te teme cum ar putea interpreta unul si altul..