[cristiboss56]

Spre a-l cunoaşte pe Sfântul Efrem mai îndeaproape, redau spre lectură câteva cuvinte de folos din scrierile cuviosului.
Despre ascultare

Un frate i-a spus altui frate: „Avva mi-a poruncit să merg la brutăria din sat şi să fac pâine pentru fraţii din mănăstire, însă oamenii de acolo sunt lumeşti, vorbesc ce nu se cuvine şi nu-mi va folosi să aud unele ca acestea. De ce trebuie aşa ceva?“ Fratele i-a răspuns: „Nu ai văzut tu oare copiii şi cum învaţă aceştia, fiecare pentru el, în caietul lui, şi nu pentru altul, ştiind că îi vor spune învăţătorului tema pe care au învăţat-o ei, şi nu alţii? Iar dacă vor începe să te biruiască patimile, să ţii minte cele spuse: Toate să le încercaţi, ţineţi cele bune! (I Tesaloniceni 5, 20) („Despre cum se dobândeşte virtutea smereniei“).
„Adu-ţi aminte neîncetat de moarte şi de mormânt“

Să ştii şi că dracii se tem de tăcere, post, priveghere, abstinenţă, smerenie, rugăciune, lacrimi şi alte virtuţi ale monahului. Dacă vrei ca Dumnezeu să-ţi dăruiască lacrimi, zdrobirea inimii şi despătimire, adu-ţi aminte neîncetat de moarte şi de mormânt. („Despre cele opt gânduri păcătoase“)
Aşadar, dacă şi dracii recunosc, fără voia lor, că sunt neputincioşi în faţa smereniei şi chiar se tem de aceasta, atunci de ce nu luăm în seamă această virtute? („Răspunsuri la întrebări“)
Împotriva vorbirii de rău

Fericit şi de trei ori fericit este cel care nu şi-a spurcat limba cu vorbirea de rău a aproapelui; cel care nu şi-a spurcat inima cu limba, ci înţelege că noi toţi suntem sub pedeapsă; cel care nu se bucură de vorbirea de rău, ci urăşte această patimă. Pentru că cel care nu vorbeşte de rău pe aproapele, s-a păstrat fără prihană. Acesta nu se împiedică şi cugetul lui nu este spurcat. Cel care alungă duhul vorbirii de rău nu va mai fi aproape de oamenii răi şi va birui legiuni de demoni. Cel care nu a vorbit de rău pe aproapele, a dobândit o comoară care nu-i poate fi furată. Cel care nu vorbeşte de rău a evitat uciderea de fraţi şi alţii nu-l vor vorbi pe el de rău. Cel care nu este prins de duhul vorbelor rele a cunoscut cu adevărat că el însuşi este om trupesc şi s-a păzit de orice pată. Cel care nu este în cârdăşie cu vorbitorul de rele va fi împreună locuitor cu îngerii. Cel care nu şi-a otrăvit urechile şi limba cu cuvinte urâte, acela are buzele lui pline de roadele Duhului Sfânt. De aceea, cu adevărat ferice de omul care s-a ferit de vorbirea de rău. („Cuvânt despre virtuţi şi patimi“)
Despre răbdare

Fericit este, fraţilor, acela care a dobândit răbdarea, pentru că răbdarea are nădejde, „iar nădejdea nu se ruşinează“ (Romani 5, 5). Cu adevărat fericit şi de trei ori fericit este cel care are răbdare. Fiindcă „cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui“ (Matei 10, 22). Şi ce este mai bun decât această făgăduinţă? „Bun este Domnul; loc de scăpare în zi de strâmtorare, şi pe cei ce se încred în El îi ştie! (Naum 1, 7). Dar cât preţuieşte răbdarea, fraţilor? Ori şi pentru aceasta trebuie să vă zic un cuvânt, spre încredinţare? Răbdarea nu poate fi singură, ci împreună cu multe alte virtuţi. Cel care are răbdarea dobândeşte orice fel de virtute. În necazuri, se bucură; în nevoi, nu cârteşte; în ispite, se minunează. Este oricând gata să facă ascultare. Este înfrumuseţat cu îndelunga răbdare şi plin de dragoste. Jignirilor le răspunde cu binecuvântare. În certuri, păzeşte pacea; în tăcere îşi arată bărbăţia; în cântări de psalmi nu este leneş; este oricând gata să postească; la rugăciune este răbdător; în fapte îşi arată tăria; este direct în răspunsuri şi supus în porunci; în viaţă e osârduitor; în ajutorarea aproapelui este primul; în convorbire e atrăgător; în viaţa de chinovie e plăcut; în sfătuiri e ca dulceaţa; în privegheri nu se supără; în grija pentru străini e săritor; în ajutarea neputincioşilor e foarte atent; în situaţii dificile sare primul ajutor; în gânduri e cu trezvie şi bun în orice faptă. Căci unul ca acesta este înfrumuseţat de orice faptă bună. Cine a dobândit răbdarea, acela a dobândit şi nădejdea şi cu îndrăzneală va striga către Domnul: «Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine»“ (Psalmi 39, 2). („Cuvânt despre virtuţi şi patimi“)