Dumneavoastra ati spus ca: "Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului, ci indreptarea lui. Indelunga Lui rabdare, mult mai mare decat a mea, e unul din motivele pentru care Il stimez.".

De ce mai este nevoie de rabdare? Ce mai asteapta Dumnezeu din moment ce stie deja ce se va intampla?

Daca fiul meu este alcoolic, dedandu-se zilniv la pacatul betiei, nu am de unde sa stiu ce se va intampla cu acesta pt. ca, spre deosebire de Dumnezeul propus, nu sunt atotcunoscator.

Mi-e greu sa cred ca sunteti sincer cand comparati un posibil caz uman cu atotputernicul, omnibenevolentul si atotcunoscatorul Dumnezeu.

Daca, in schimb, as sti cu certitudine infinita ca, urmare a betiei, acesta va face anumite acte malefice (si as sti care sunt acelea), as actiona preventiv, dar cu puteri limitate. Daca, in schimb, as fi si atotputernic as rezolva extrem de simplu, eradicandu-i aceasta patima. Daca as fi omnibenevolent l-as face si sa traiasca un sentiment de fericire infinita pentru toate acestea. Daca as fi just, ar inceta sa mai fiu omnibenevolent si as lua masuri preventive pt. ca acesta sa nu mai repete pacatul, fara a-i face vreun rau, desigur. Nu stiu... i-as modifica niste cromozomi care duc la adictie probabil (dar as sti care este cea mai buna masura daca as fi atotcunoscator).

O mica nota separata: in acceptiunea mea moartea nu reprezinta o forma de pedeapsa.
O accept si o consider esentiala, nu ca pedeapsa, ci in cazul celor a caror viata este incompatibila cu a altora sau cu a mea. Cu cat aceasta incompatibilitate este mai aproape de mine, cu atat o accept mai tare :). Dar nu ma intereseaza catusi de putin modul in care ea se produce; as prefera sa fie spontana, fara pic de suferinta.



Dumneavoastra ati afirmat ca apreciati mult rabdarea lui Dumnezeu, atotcunoscatorul. Eu nu am spus si nici nu am dat de inteles ca atotcunoscatorii sunt sau trebuie sa fie nerabdatori. Asteptam sa imi spuneti dumneavoastra de ce o entitate atotcunoscatoare are rabdare sau nerabdare, dupa caz. Eu nu imi pot imagina o entitate atotcunoscatoare; mintea mea se blocheaza in momentul in care incerc sa fac acest exercitiu. E bine ca nu acelasi lucru se intampla si miliardelor de credinciosi, indiferent de natura lor intelectuala. Din fericire, nu consider ca acest lucru ma face mai prost sau mai destept decat altii.

Cu parere de rau va spun ca asta este un rezultat posibil in scenariul atotcunoasterii (aproximativ; nu trebuie sa omoare pe nimeni pentru ca nu ar mai fi benevolent, daramite omnibenevolent). Nu eu l-am definit asa. Daca dumneavoastra gasiti ca este hilar exemplul pe care l-ati oferit, aflati ca asa il gasesc si eu. Nu inteleg insa de ce va deziceti de acest exemplu pt. ca nu vad argumentele cu care doriti sa respingeti aceasta idee si situatie comica.

Sigur, in teorie Dumnezeu o face pe prostul, cum se spune in popor. Dati-mi voie doar sa ma indoiesc ca despre asta este vorba aici. Jocurile divine cu iz copilaresc nu pot face parte din angrenajul unui zeu cu atribute "omni".

Apreciez la modul sincer umorul dumneavostra si cred chiar ca putem discuta pe aceasta tema. Evident, nu despre un dumnezeu Inorog :)). Haideti totusi sa facem un exercitiu de imaginatie: ce ati face dumneavoastra pret de o ora, sa zicem, daca ati fi atotputernic? Atentie! Nu va cer sa va imaginati ca sunteti benevolent sau just. ...Doar atotputernic. E suficient atat. ...Eu cred ca zeul pe care il stimati atat de mult s-ar face mic de tot in fata omeniei dumneavostra, fie ea si una imperfecta.

Ordinea naturala pare de un haos desavarsit. Sigur ca pare o ordine din fotoliu pe care stam, dar eu zic sa nu ne limitam cu observatiile. Natura nu inseamna sufragerie, bloc, oras.
Ingerii nu mai au sabii? Parca aveau intr-un timp. Dar da, sunt absolut de acord si eu cu ce vreti dumneavostra, prin intermediarul desemnat :).

Nu vad legatura de cauzalitate intre suspendarile ordiniii naturale si raritate. Va rog sa fiti mai explicit. De ce trebuie ca suspendarea ordinii naturale sa fie rara, mai ales daca aceasta suspendare are loc in scop benefic?
...Asta pentru ca nu vreau moementan sa intru prea tare si in subiectul miracole = suspendari ale ordinii naturale. Alta data!

Asa, si? Nu le vom mai spune miracole, ci "perfelene". E OK asa? Iarasi nu inteleg rationamentul. De ce trageti atat de mult cu dintii de aceasta definitie a miracolului? Ca sa nu mai zic ca ati scris doua randuri mai sus ca miracolele se definesc ca suspendari ale ordinii naturale, nu la suspendari rare ale ordinii naturale. O suspendare mai putin rara a ordinii naturale nu ar mai reprezenta un miracol pentru dumneavoastra? Cat de rara/des intalnita trebuie sa fie pentru a putea fi considerata miracol in continuare?
Mostra de logica: "nu are cum sa dispara raul pentru ca daca ar disparea ar pieri si Satana!". Asa, si? Nu vad care este problema. Va rog sa va duceti rationamentul pana la capat.

Si daca ar face-o mai des si mai accentuat (ex: sa eradicheze toate bolile omenesti) lumea ar uita puterea Sa sau s-ar indoi si mai mult de puterea acestuia? Si daca atunci cand s-ar indoi lumea ar interveni si mai des si clar care ar fi problema?
...Din nou rationament ciudat.


Ce facem cu exceptiile? De ce exceptiile facute nu justifica alte exceptii, uniform aplicate, sau mai degraba renuntarea la regula?
Si de ce aceasta regula este in mod necesar una buna? De ce o alterare a liberului arbitru, in scop bnenefic, nu poate avea loc? Dumnezeu se joaca cu omenirea? Dumnezeu isi stabileste singur reguli pe care le poate modifica oricand si le mai si incalca din cand in cand?


Pacat ca moartea a aparut ca o solutie la pacat. Nu de alta, dar o astfel de pedeapsa nu ii da pacatosului sansa sa se indepte. ...De fapt nici nu este nevoie pt. ca Dumnezeu stia deja daca respectivul se va indrepta sau nu. Atunci de ce l-a lasat sa se nasca? Ufff, greu e cu atributele astea.

Pacatul fara de sfarsit este mai pacat decat cel care sfarseste? Pacatul fata de cine?


Tanjiti dupa o viata vesnica petrecuta intr-o sclavie a dragostei? ...Pacat :).


Otravit dar si libertatea asta! Primesti libertate, ti-o manifesti, pentru ca iti este in fire si esti pierdut. Libertatea si fericirea insasi sunt pacate. Fata de cine? Fata de cel care te vrea liber si fericit... cu o singura conditie. Nu, cu doua conditii. NU! Cu mii si mii de conditii.
Libertatea nu se vede niciodata bine ...stand in genunchi, cu promisiunea ferma ca aceasta pozitie va fi una vesnica. Nu o mie de ani, nu un miliard de ani, nu un bilion de ani. Nu! Vesnic in genunchi, obligat a iubi, intr-o sclavie la scara celesta!

Pentru un atotputernic, ceea ce spuneti descrie un atotputernic putin cam ...masochist.

Multumim, nu trebuia! Darurile se acorda/se ofera, nu se impun. Prefer si chiar insist sa platesc eu daca am gresit, nu un nevinovat.

Depinde din ce unghi priviti. Oare cum se vede "de dincolo", de la "aia"?

Sincer, nu acolo doream sa ajung. Pentru mine calea este foarte lunga pana sa ajung la texte controversate sau placute. Le folosesc de obicei intr-un context pseudo-filosofic si doar foarte rar gasesc in ele un sprijin de sine statator. Voi incerca totusi sa ajung si acolo.

PS: multumesc celor care au facut efortul de a-mi raspunde!