[Ioan_Cezar]

1) Oare este distincţie între "persoană" şi "ipostas"?
2) Ce raport este între persoană şi fire? Dar între ipostas şi fire?
3) Care dintre "persoană" şi "ipostas" este nume pentru celălalt? Mai exact - nume în ce sens, pentru ce?
4) Putem folosi acelaşi termen, "persoană", în două sensuri diferite? Şi astfel, dacă suntem din capul locului ancoraţi în cugetarea Sfintei Treimi să avem un sens al termenului de Persoană, iar dacă suntem ancoraţi în cugetarea omului, să avem alt sens al termenului de persoană.
5) Persoana din Sfânta Treime e aceeaşi realitate ontologică şi semantică cu persoana din cuprinsul omenirii?

Adevărat mi se pare, ţinînd cont de toate aceste raportări, să spunem:
a) Firea omenească luată de Hristos nu constituie în sine o persoană proprie, ci ea este însuşită sau împropriată de Persoana Fiului lui Dumnezeu, Care la Întrupare devine şi subiect al firii omeneşti.

şi totodată să putem afirma, tot adevărat, dar în alt context cu rol de amorsă, că:
b) Persoana lui Hristos a devenit şi persoană a firii omeneşti.

Cele două afirmaţii nu se exclud reciproc, nu se contrazic, dacă sesizăm sensul, dat de conexiuni şi raportări distincte.
Cred că nu avem o problemă de Dogmatică, ci una de semantică. Suntem pradă psihologiei complicate a limbajului, a acestei activităţi spirituale de întreţesere...:)

În fine, cu riscul de a amplifica disputa, aş aminti şi următoarea dilemă:
Este acelaşi lucru să spunem "În Hristos sunt două persoane, Una Dumnezeiască şi una omenească" cu "Hristos este simultan/concomitent şi Persoană Dumnezeiască cât şi persoană umană"?

Şi nu ştiu dacă are mare relevanţă, dar tot aş aminti aici adevărul de credinţă formulat astfel:
"În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplîndu-le, Cel ce eşti necuprins."
Ce avem în această uimitoare şi minunată formulare liturgică: unitatea Persoanei? Sau unitatea ipostatică?