În prealabil postat de delia31
Exprimarea ta, "persoana camuflata in individ" e in perfecta armonie cu Scriptura.
M-a dus cu gandul la Cartea Facerii si la omul inceputurilor, cand dupa izgonirea din Eden, gol de vesmantul tesut din har, Dumnezeu il imbraca cu ceea ce metaforic se cheama hainele de piele ale vietuirii in biologic.
In expresia "haine de piele", dermatinous chitones in greaca Scripturii, radacina acestui dermatinous, adica derma, ca substantiv inseamna piele iar ca verb, inseamna a ascunde, a invalui, a infasura ceva ca sa nu poata fi vazut, a invesmanta, a acoperi cu ceva pt. a nu fi la vedere, a camufla.
Ceea ce in Eden fusese chip menit sa ajunga la asemanare, dupa izgonire, a fost ascuns, camuflat, invaluit in ceva ce nu e propria lui natura, nu mai e la vedere, ramanand in adanc. E omul cel tainic al inimii, e, cum zici tu, persoana vietuind in nucce (sau supravietuind?) in launtrul individului. Si atunci, ca individul sa devina persoana, trebuie deci sa schimbe locurile. Unul sa creasca iar celalalt sa se micsoreze.
Am vazut ca in postarea in care il citezi pe Lossky, ai bolduit ideea ca omul
nu se poate realiza decât, oarecum, împotriva acelei naturi pe care o deține.
Buna subliniere!
Ma gandesc ca natura pe care o detinem dupa cadere e o pseudo-natura, diferita de cea de dinainte. E amestecata cu natura celor de jos, desi fusese conceputa sa fie unita cu a Celor de sus. Impotriva acestei firi umane amestecate are de luptat omul.
De la facerea lumii, omul a fost gandit sa fie in doua firi. Divina si umana. Nu doar umana. Altfel, Intruparea nu ar avea sens.
De aceea mi s-a parut un non-sens intrebarea din titlul topicului. Suna de parca Dumnezeu si-a luat firea umana din plictiseala sau cine stie ce motiv, doar asa sa aiba si fire umana, si nu ca sa uneasca in El cele doua firi ce noua ne fusesera randuite.
|