Citat:
În prealabil postat de Yasmina
Sophia nu stiu daca te-a suparat mesajul meu sau nu...cand l-am scris am avut in minte ifosele femeilor moderne,intelectualele de astazi care teorizeaza tot si fac din orice fapt firesc un adevarat miracol personal.
Cand am scris,am avut in vedere femei contemporane pe care le cunosc si cu care am fost in relatii.
Femeile despre care vb sunt unele care s-au bucurat de viata,si-au planificat sarcinile cu parteneri multipli nedandu-se in laturi nici de la avorturi,insa cand au trecut de 35 de ani,brusc si-au reorientat optiunile ,au intrat in alerta procreearii si si-au luat niste barbati cinstiti,familisti-aia pe care nu dadeau nici 2 cepe degerate cand erau mai tinere si nebunatice!
Acum barbatii"plictisitori"sunt buni pt ele,la 35+de ani nu mai fac mofturi,in schimb se grabesc sa bifeze cu aceiasi infatuare tot ce mai poate realiza pana la menopauza.
Atitudinea lor este "le-am facut pe toate si mi-au iesit cum am vrut eu,sunt o zeita,iar copilul pe care il am acum este Dumnezeu(iertata-mi fie asocierea).
Iar acum posteaza cam de 10 ori/zi poze cu plodul(care nu iese cu nimic din comun) pe retelele de socializare sa vada toti cat sunt ele de obsedate de copil,de copii,de vocatia de mama,de maternitate,de familie,etc etc etc.
Mie sincer mi-ar fi jena in cercul meu de prieteni ...
Daca era asa cum vor sa para si erau obsedate de viata de familie si de vocatia de mama,se orientau sa se casatoreasca de tinere si aveau destul timp sa traiasca acest sentiment.Sau nu luau pastille.Sau nu faceau avorturi.
Stiu toti gresim...dar sa fii si pacatos, nesincer cu tine insuti si infatuat cu altii-este prea mult de suportat.
Culmea este ca cele pe care le cunosc casatorite de tinere fiind orientate spre viata de familie,au o viata fireasca ,echilibrata,naturala fara atatea reflectoare pe sarcina lor sau isterii generate de starea sarcinii cu "n" monitorizari pe la doctori( aceiasi doctori care le-au facut intreruperi de sarcina pe vremea cand nu-si descoperiresera vocatia asta de "super-mama").
Natura omului decazut care le poate pe toate,la face pe toate,asa cum isi planifica si la timpul dorit de el,nerecunoscand interventia Divina.
|
Pe de o parte ai perfecta dreptate. Pana si oamenii egoisti isi iubesc copiii, dar ca pe propriile realizari personale, obtinute exclusiv ca urmare a trudei lor, si nu ca pe persoane diferite, independente, deosebite in felul lor, si aparute in viata lor ca un dar al naturii sau al divinitatii...astfel de oameeni obisnuiesc sa se exprime, intrebate fiind sau nu ce au realizat in viata, " am facut o casa si un copil"...( la copil m-a ajutat putin ai nevasta, eventual :D, adica l-a tinut la ea in burta 9 luni, si acum ii da sa manance si are grija de el, dar practic, eu ii tin pe amandoi...)
Pe de alta parte, riscam sa judecam gresit pe ceilalti. Daca cineva a desfranat in tinerete exista si posibilitatea sa isi dea seama la un moment dat ca a gresit si sa incerce sa se reorienteze spre o viata curata, de familie. Pana si noi cele care avem sau poate vom avea, daca da Dumnezeu norocul sa avem copii acum la batranete, riscam sa fim judecate de lume in acelasi fel, ca ne-am distrat la tinerete si abia acum ne gandim la familie....dar poate ca am fost in situatia ca la vremea tineretii sa fim in dificultati si sa nu avem posibilitatea intemeierii unei familii, atat noi personal cat si partenerii nostri de viata. Sau poate credeti ca io si cu al meu pna anu' trecut ne distram prin cluburi si prin vacante, si abia acum am hotarat sa ne asezam la casa noastra, si nu ca de 8 ani muncim pe branci in acest scop, si am muncit si inainte doar ca eu personal n-am reusit sa strang nimic pt ca atrebuit sa ii ajut si pe ai mei ( si el ma judeca pe mine ca pana l-am cunoscut pe el nu am agonisit si nici realizat nimic pt ca fie am lenevit, fie am risipit, dar nu e adevarat).
Cat priveste postul, se pare ca nu mi-a fost de mare folos ca am primit dezlagare, ba din contra,'m-a invrajbit peste masura, grijile si temerile s-au inmultit, nu am reusit sa fiu mai toleranta cu cei care imi fac rau, tocmai pt ca am acuta impresie ca cine vrea sa-mi faca mie rau ii poate face si copilului si ca e datoria mea sa impiedic acest lucru....ceea ce poate nu e intocmai advarat pt ca poate persoana care ii face cel mai mult rau sau singura care ar putea face asta sunt doar eu....sau cel putin asa o sa mi se spuna... ( ei ma ameninta si imi inmultesc sarcinile, dar pe de alta parte stiu sa imi ceara sa nu ma supar, sa nu ma enetvez, si sa am grija sa nu ma imbolnavesc...adica cu alte cuvinte sa tac si sa inghit cu zambetul pe buze toate nedreptatile si toate chinurile fizice si psihice la care ma supun....si am acuta impresie ca atat la munca cat si in familie sunt doar un obiect de care ei se folosesc, inclusiv pt a le furniza o progenitura...dar acum iar o sa zica unii si altii ca am vreo tulburare de personalitate sau ca sufar de narcisism si as vrea ca toata lumea sa ma iubeasca si sa ma aprecieze pt mine insami si pt ceea ce sunt, si nu doar pt ceea ce fac bine si de folos pt ei....). Dar singurul lucru bun la care pot sa mai sper este daca s-ar putea ca datorita stresului si rautatilor prin care trecem, copilul sa devina imun la stres si la amenintari, si sa ajunga sa nu se teama si sa nu-i pese de nimeni si de nimic....
( adevarul e ca nimeni, afara de parintii nostri si de Dumnezeu, nu e obligat si nu poate sa ne iubeasca atunci cand nu facem bine ci facem rau; asa cum nici noi la randul nostru nu reusim sa iubim pe cei care ne fac rau, decat poate pe proprii copii...)