Citat:
În prealabil postat de iustin10
Daca nu ne putem spovedi cu inima impietrita ,nu ne facem oare singuri judecatorii nostri ,rapind acest atribut duhovnicului? Mie intotdeauna mi se va pare ca am inima impietrita , si asta m-ar opri mereu de la impartasanie. Daca duhovnicul imi da voie, oare sa intervin eu peste el?
|
Din diverse motive, duhovnicul nu poate sti ce ascunde mireanul in inima lui. El pretinde ca a iertat tot si ca nu este in cearta cu fratele lui, sau ca se caieste, dar in inima ramane sclavul judecarii, al regulelor mai mult lumesti decat crestinesti si astfel, chiar in timp ce se indreapta spre Sfanta Taina, in loc sa se apropie cu dragoste, frica si cutremur, inca mai supara un vecin (sau mai multi), inca mai priveste peste umar la altceva decat i-ar fi de folos, inca nu are constiinta smereniei pentru ce urmeaza sa i se intample. Nu duhovnicul poarta vina pentru asta, ci omul singur si din acest motiv, chiar impartasit fiind, el nu poate cunoaste Harul la care face referire Sf Serafim de Sarov.
Din pacate cunosc destule persoane (babute de obicei, dar si batrani) care sunt obisnuitii spovedaniilor si sfintelor taine, dar cand se pun pe barfit sau sosotit (uneori chiar in timpul iesirii cu sfintele daruri, sau mai ales atunci cand se canta la strana "grija cea lumeasca, acum sa o lepadam") dovedesc cu tristete ca viata a trecut pe langa ei si inca n-au inteles de ce merg duminica de duminica la biserica. Iar faptul ca barfesc si urmaresc indeaproape tot ce misca pentru a avea subiect de discutie dupa aceea despre dascal, paracliser, sau oameni obisnuiti, denota ca toata viata s-au ostenit degeaba, sau aproape degeaba, daca n-au ajuns sa constientizeze starea in care se afla. Acesta este doar un aspect, dar din pacate sunt cu mult mai multe, legate de cei ce se impartasesc regulat, dar continua in impietrirea sufletului, fara ca duhovnicul sa aiba habar, iar daca totusi il are, atat timp cat omul ascunde, duhovnicul in baza doar a celor spuse, nu poate sa opreasca din banuieli sau din alte surse decat recunoasterea personala.
Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut
Ei însisi™i practică Împărtăs™irea de fiecare dată fără Spovedanie de fiecare dată s™i fără ca să existe măcar un singur glas autorizat care să facă derogare preoČtilor de a se curăt›i s™i prin simpla rugăciune. Nu-mi place s-o zic, dar asta e realitatea.
|
Nu-mi place sa o spun dar... iata o inima impietrita! Iarta-ma te rog!