Ce este Sfânta Anafură.
Sfânta  Anafură este pâinea sfințită prin binecuvântarea preotului la Sfânta  Liturghie în timpul cântării Axionului. În fapt, bucățelele de anafură  care se binecuvintează sunt ceea ce rămâne nefolosit din cele 5 prescuri  din care s-au scos părticelele, iar când nu este de ajuns pentru toți  credincioșii, este îngăduit să se adauge pâine. Anafura se mai numește  *“antidoron”, adică “în loc de dar”, pentru că se împarte la sfârșitul  Sfintei Liturghii spre mângâierea și sfințirea credincioșilor care nu se  pot împărtăși cu Trupul și *Sângele *Mântuitorului. 
[COLOR=#ffffff].[/COLOR]
Cum se ia Sfânta Anafură.
Sfânta Anafură se ia, închinându-ne cu semnul Sfintei Cruci:
• de toți cei care s-au împărtășit, după Sfânta Împărtășanie;
• de cei cărora le este îngăduit, în fiecare zi, de obicei dimineața, fie la biserică la sfârșitul Sfintei Liturghii, fie acasă;
• întotdeauna înainte de aghiasma mică;
•  după aghiasma mare, când credinciosul a primit binecuvântare pentru a  lua aghiasmă mare, sau în perioada 5-14 ianua*rie, când tot creștinul  are binecuvântare de a lua aghiasmă mare;
• numai pe nemâncate, adică numai de cei care nu au mai mâncat și băut nimic după miezul nopții precedente.
[COLOR=#ffffff].[/COLOR]
Nu este îngăduit a lua Sfânta Anafură:
• cei care trăiesc în desfrânare; 
• soții cununați care au avut relații sexuale în noaptea precedentă;
• femeile în perioada lunară și bărbații care au avut scurgeri în noaptea precedentă.
Dacă  anafura, fiind păstrată rău, a mucegăit, ea nu se aruncă, ci trebuie  arsă și îngropată în locul amenajat special al bisericii, sau la alt loc  curat, ca orice lucru sfințit.
Sursa:
http://lumeacrestinilor.blogspot.ro/...a-anafura.html
[COLOR=#ffffff].[/COLOR]
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...tie-69037.html