Anafura in raport cu Sfanta Euharistie

Anafura in raport cu Sfanta Euharistie Mareste imaginea.


Anafura in raport cu Sfanta Euharistie

Relatia dintre anafura si Painea euharistica este o idee nu numai vie in constiinta credinciosilor, ci si exprimata in cele mai de seama erminii liturgice. Pentru cei mai multi dintre autorii lor, temeiul acestui raport il formeaza simbolismul specific, in momentul respectiv al lucrarilor Proscomidiei, al painii sau prescurii, din care se scoate sau se alege Agnetul.

Cum aici se inchipuesc cele in legatura cu Nasterea si Patimile Mantuitorului, aceasta paine sau prosfora simbolizeaza pe Sfanta Fecioara, din sanul careia El s-a nascut trupeste. Resturile din aceasta prescura, care se impart credinciosilor ca anafura, apar deci fata de Sfantul Agnet euharistic in raportul, in care se gaseste trupul omenesc al Sfintei Fecioare, fata de Trupul dumnezeiesc (Dumnezeu-Omului) al Fiului ei. Sfintenia anafurei deriva, ca atare, in primul rand din relatia si pozitia ei fata de Sfintele Taine.

Desi aceasta idee nu se afla formulata expres in comentariul liturgic al lui Pseudo-Gherman, totusi ea nu este straina de cugetarea lui, precum reiese din urmatoarea explicatie: "Iar prescura, care se numeste si paine si binecuvantare si parga, din care se taie Trupul Domnului, se ia intru inchipuirea pururea Fecioarei si de Dumnezeu Nascatoare, care, dupa bunavointa Tatalui si cu voia Fiului Sau si a Cuvantului si dupa salasluirea dumnezeescului Duh, primind in sine pe unul din Treime, pe Fiul Lui Dumnezeu si Cuvantul, L-a nascut Dumnezeu desavarsit si om desavarsit. Dupa cum iarasi Dumnezeu, cel mai presus de fire, intrupandu-se din aceasta intr-o singura ipostasa.. tot astfel si Trupul Domnului se taie.. cu un oarecare instrument de fier, care se numeste si copie.. ca dintr-un pantece oarecare si din carnea unui corp fecioresc, (zic din painea intreaga a evloghiei si a prescurii) si se scoate astfel de sine statator din mijlocul ei".

Teodor de Andida, intemeindu-se pe acest raport simbolic dintre prescura si Painea euharistica, subliniaza categoric ca din aceasta relatie deriva calitatea de lucru sfant si sfintitor a anafurei. "Ce altceva - zice el - decat inchipuirea trupului Fecioarei este partea ramasa, (ce este) impartirea evloghiei si a prosforei (anafurei)? Caci Sfanta Paine se frange si se imparte ca impartasire de nespusa binecuvantare, celor ce se impartasesc cu credinta; iar prosfora (anafura) se da inapoi plina de sfintenie de la Sfintele Taine, celor ce am adus-o si astfel, de la participarea la Trupul cel fara prihana si la cinstitul Sange ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce s-a nascut din Sfanta Fecioara, sfintirea si binecuvantarea ajunge la credinciosi".

Exprimata in termeni mai generali, aceeasi idee aproape, despre relatia anafurei cu Sfintele Taine, o glaisim invocata in talcuirea Pidalonului, in legatura cu oprirea catehumenilor de la anafura prin canonul 8 al lui Teofil de Alexandria: "Pentru ca acestea s-au adus la sfantul jertfelnic si particele au iesit din ele intrand in dumnezeestile Daruri. Pentru aceasta, si cele ramase din acestea s-au sfintit".

Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului, accentuand in acest raport nota de deosebire esentiala intre anafura si Euharistie, este de acord intr-o alta forma ca sfintenia si puterea sfintitoare a anafurei provin din relatiunea ei cu Jertfa liturgica. Aceasta valoare ii este insa impartasita printr-un element fenomenal, sub forma actiunilor si formulelor din ritualul Proscomidiei, in legatura cu scoaterea Agnetuiui.

"Anafura aceasta, zice Arhiepiscopul Simion, este paine sfintita, este prescura proadusa la Proscomidie, din care se scoate partea din mijloc (Sfantul Agnet), care se jertfeste si se face Trupul Domnului. Deci, in locul acelui Dar mare al infricosatei Cuminecaturi, de vreme ce nu sunt toti vrednici a se impartasi cu el, li se da aceasta anafura, care, dupa cuviinta, se numeste anti-doron, adica in loc de dar, pentru ca dai darul harazirii lui Dumnezeu. Aceasta paine este sfintita fiind insemnata cu copia si primind sfinte cuvinte; nu este insa impartasirea Trupului lui Hristos, caci acelea sunt Tainele, iar aceasta numai datatoare de sfintire si daruitoare de dumnezeiescul Dar, care se da cu cuvintele cele de la Proscomidie".

Sfantul Nicolae Cabasila - motivarea caracterului de lucru sfintit al anafurei imbraca forma unei explicatiuni logice: "taind in multe particele painea proscomidita, din care s-a scos Sfantul Agnet (preotul) o imparte credinciosilor ca pa una ce a devenit sfanta prin aceea ca a fost afierosita (randuita, destinata) si prezentata ca dar de jertfa lui Dumnezeu".

La toate aceste consideratiuni nu s-ar potrivi, in fine, o concluzie mai proprie si mai sugestiva decat cea sugerata de Fericitul Augustul in legatura cu alt rit. "Desi nu este Trupul lui Hristo, anafura este, cu toate acestea, ceva sfant si mai sfant decat alimentele cu care ne hranim, fiindca este un lucru sfant". Numai astfel se poate intelege pe deplin temeiul vechei disciplini bisericesti, care interzicea luarea anafurei de catre cei ce nu se gaseau intrati in comunitatea crestina prin botez.

Precum am afirmat la inceputul prezentului studiu, unul sau altul din aspectele corelatiunii anafurei cu Painea euharistica si-au gasit expresia chiar in denumirile sub care a fost desemnata anafura.

In ceea ce priveste termenul anafura, daca ar fi luat in sens propriu, el ar fi mai presus do, orice idee de raport, deoarece reprezinta un termen tehnic pentru insasi Jertfa liturgica. In sensul impropriu insa din limbagiul bisericesc curent, in care cuvantul anafura este intrebuintat in locul termenului prosfora pentru painea, ce se ridica sau se inalta ca dar de jertfa, in vederea scoaterii agnetului si impartirii ca anafura a resturilor din ea, denumirea de anafura exprima acelasi raport fata de Painea euharistica, intocmai ca termenul evloghia.

Termenul antidoron se prezinta incomparabil mai expresiv decat aceste doua denumiri. Pozitia anafurei fata de Sfanta Euharistie apare, intr-adevar, mai exact determinata prin el. Totusi, insusi acest termen, desi se refera tot la un raport extern, nu face imposibile unele confuziuni, prin interpretari superficiale si eronate, care-i pot transpune semnificatia pe un plan strein de ideea ce-i este proprie.

De aceea, nu socotim de prisos sa subliniem ca termenul antidoron (in loc de dar) nu stabileste o echivalenta intre anafura si Painea euharistica, ci arata ca in loc ca credinciosul sa fi primit Sfantul Trup si Sange asa cum s-ar cuveni, la momentul indicat prin chemarea stiuta, primeste mai in urma anafura sau paine sfintita printr-o "binecuvantare mica".

Anafura nu inlocueste, deci, Sfanta Euharistie. Primirea anafurei este menita numai sa intretina viu in suflete simtul lipsei Sfintei Euharistii si, deci, aspiratia neincetata de a ne invrednici de ea printr-o viata imbunatatita.

Nu este usor, fara indoiala, a trage o linie de demarcatie categorica in judecata pietatii populare, intre subtilitatile teologice, pe care le implica raportul dintre Painea euharistica si particelele din prescurile investite cu o binecuvantare simpla.

Se explica, asa dar, pentru ce un abate francez, care-si manifesta satisfactia ca Biserica patriei sale se gaseste, prin practicarea anafurei, in consonanta cu Bisericile Rasaritului, opineaza totusi ca n-ar trebui, poate, sa se insiste in predici asupra calitatii de antidoron a anafurei, in sensul ca ea este o loctiitoare a impartasirii. El justifica pentru acelasi motiv teama cunoscutului cardinal belgian Mercier, de confuzia pe care ar fi putut-o crea credinciosii simpli in cazul ca s-ar fi incercat sa se restabileasca si in Belgia vechiul uz al anafurei sau al painii binecuvantate.

Autorii erminiilor liturgice descriu anafura nu numai ca pe un aliment sfintit ci, in acelasi timp, si cu un efect sfintitor. Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului se exprima limpede ca anafura "este sfintita si datatoare de sfintenie" si "daruitoare de dumnezeescul dar", iar la sfarsitul Liturghiei "se da anafura spre sfintirea noastra".

El explica aceasta insusire ca un reflex al ceremonialului pentru scoaterea Sfantului Agnet, in timp ce Teodor de Andida crede ca deriva din corelatiunea simbolica a prosforei proscomidite, cu Sfintele Taine insesi; anafura este infatisata de acest exeget, chiar ca un mijloc de impartasire indirecta a credinciosilor, de sfintenia Painii euharistice. Aceste explicatii raman insa la caracterul unor afirmatii generale sau de principiu. Ele nu atribuie, adica, anafurei un efect sau o eficacitate specifica, nota caracteristica de fapt Tainelor, care se disting una de alta prin natura actiunii si a efectelor harului dumnezeesc, ce se impartaseste credinciosilor, corespunzator scopului divin al instituirii fiecareia.

Anafura se claseaza insa in categoria ierurgiilor (sacramentaliilor) bisericesti, adica a "acelor mijloace si acte sfinte ale Bisericii, in care si prin care aceasta isi exercita puterea de binecuvantare si sfintire predata de intemeietorul sau".

In ceea ce priveste anafura, ea este menita in primul rand sa lucreze asupra constitutiei noastre psihologice, prin semnificatia simbolului material al painii. Prin natura sau specificul sau, acest element indica adica "efectele, al caror instrument este". Astfel, "anafura este un semn al dragostei fratesti, care uneste pe toti cei care o mananca, asa precum Painea euharistica arata ca toti acei care o primesc sunt uniti in Iisus". Aceasta a fost ratiunea si scopul in imediata legatura cu instituirea anafurei.

Ca urmare a rugaciunii pentru binecuvantarea ei, anafura produce, fara indoiala, si anumite efecte, ca lucrari ale gratiei actuale, in legatura cu trebuintele sau nevoile vietii noastre zilnice. Scopul ei este acelasi ca al tuturor ierurgiilor si al intregului cult, adica "preamarirea lui Dumnezeu si sfintirea omului"; binecuvantarea, pe care o primeste anafura, face ca ea sa devina "un instrument al darurilor dumnezeesti, al binefacerilor si puterilor dumnezeiesti, sa departeze piedicile mantuirii, sa inmulteasca dispozitiunile subiective la primirea dumnezeestiloir daruri si sa pregateasca pentru daruri mai inalte".

Acesta este, de altfel, sensul in care se gaseste interpretata anafura in pietatea religioasa populara, afara de cateva exagerari, abuzuri si deformari, de care nu este scutit crestinismul atat in Orient cat si in Occident. Credinciosii o primesc si, daca sunt nemancati, o consuma indata, intr-o atitudine de impresionanta evlavie; daca nu se gasesc in stare de ajunare, ei o iau acasa spre a o intrebuinta in alta zi, pe nemancate, facandu-si semnul crucii inainte de a o consuma. Anafura este dusa chiar si celor bolnavi, precum si celor care nu au putut sa vina la biserica, iar cei mai evlaviosi isi fac o rezerva, din care iau in alte zile de peste saptamana. "Sunt crestini, care - dupa informatia venita de la un preot de parohie - nu se impartasesc pana ce nu gusta mai intai din sfintita anafura, cateva saptamani inainte de precestanie".

Formele de pregatire in vederea primirii anafurei se prezinta uneori ca simple postulate ale constiintei religioase individuale sau ca datini locale. Astfel, in unele parohii rurale, cei invrajbiti obisnuesc sa se impace, chiar in biserica, cu putin inainte de momentul impartirii anafurei, credincioasele mai tinere sarutand mana celor mai in varsta si chiar a barbatilor in etate si cu autoritate morala recunoscuta.

Randuielile disciplinare sunt dominate insa de o nota oarecum rigorista. Astfel, printr-o interpretare inspirata de analogie, "indreptarea legii" sau asa zisa "Pravila a lui Matei Basarab" extinde si la anafura obligatiile puse de canoanele 5 si 13 ale lui Timotei al Alexandriei, in legatura cu impartasirea, cerand sotilor curatie trupeasca inca din ajunul zilei in care vor lua anafura.

Pe de alta parte, Nicolae Gramaticul, Patriarhul Constantinopolului, opreste prin canonul 10 si de la luarea anafurei pe cei opriti de la Sfintele Taine ale Trupului si Sangelui Domnului. Canonul 19 al lui Nichifor Marturisitorul (in Pidalion, numerotat 18) face un pogoramant in aceasta privinta, ingaduind monahilor aflati sub epitimii, sa primeasca anafura dupa marturisire. Precum vom vedea mai in urma, Teodosie, Mitropolitul Ungro Vlahiei (catre finele veacului al XVII-lea si inceputul veacului al XVIII-lea), sfatueste ca, celor ce nu se spovedesc niciodata, sa nu li se dea nici anafura.

"Intocmai ca pe vremea impartasirii de obste, se pastreaza si astazi inca, pe cale traditionala, ca o datorie de constiinta, regula ca, toti cei care vin la biserica sa fie pregatiti, adica cel putin in stare de ajunare, spre a lua anafura. Oricat de vag, nu este greu de recunoscut ca substratul acestor deprinderi de pietate, al tuturor acestor recomandari si masuri il formeaza constiinta despre o corelatiune intre painea anafurei si Painea euharistica. Nu este lipsita de temei, deci, observatia ca toate aceste date, "care reveleaza originea nobila a anafurei si raportul ei cu Sfanta Liturghie, ne ajuta sa intelegem semnificatia sa cu totul supranaturala".

Istoria, literatura aghiografica si folclorica au inregistrat forme variate despre consideratia de care s-a bucurat anafura in pietatea populara, care, de cele mai multe ori, pune accentul pe insusirea ei de instrument al gratiei actuale. Vom cita aci, cu titlu de documentare si de curiozitate in acelasi timp, numai trei exemple, atat din crestinismul rasaritean cat si din cel apusean.

Unul din acestea se refera la un caz de vindecare extraordinara, istorisit de Sfantul Grigore de Nazianz, in cuvantarea funebra tinuta cu ocazia inmormantarii tatalui sau. Mama acestui sfant barbat se gasea slabita de o boala indelungata si de nehranire. Intr-o noapte ii apare insa fiul sau, cu cosuletul cu paini foarte albe, facand asupra lor o rugaciune si binecuvantandu-le cu semnul crucii, dupa obiceiul lui de totdeauna.. Mancand din acestea, ea s-a simtit intarita, puterile i-au revenit si speranta i-a crescut. Aceasta vedenie a avut intr-adevar un puternic efect asupra bolnavei, asa precum a putut sa verifice Sfantul Grigore insusi a doua zi dimineata, cand a mers in camera mamei sale. Vazand-o mai inviorata decat inainte, el a intrebat-o cum a petrecut noaptea si cum se mai simte. "M-ai hranit, fiul meu - ii raspunse ea - cu foarte multa bunavointa si cu dragoste si apoi ma intrebi cum ma aflu: destul de bine si de linistita. In acelasi timp insa - zice Sfantul Grigore Teologul - ingrijitoarele imi faceau semn cu capul sa nu o contrazic, ci sa accept neaparat raspunsul, pentru ca nu cumva, descoperindu-se realitatea, sa fie doborita de descurajare". Aceasta este, se pare, cea mai veche mentiune istorica despre painile binecuvantate.

Un alt exemplu este extras din Vietile sfintilor din Bretagne. Odata, dupa savarsirea Liturghiei, Sfantul Melaniu, Episcop in veacul al V-lea la Rennes, vechea capitala a acestui tinut din Galia, a impartit in semn de comuniune evloghii celor patru Episcopi, care se aflau de fata. Unul din ei, Sfantul Mars, Episcop de Nantes, socotind ca nu trebue sa intrerupa ajunarea, in loc sa manance evloghia a ascuns-o in san. "Legenda adauga, ca ea s-a prefacut in sarpe. Sfantul Mars isi de-te seama atunci ca el se abatuse de la datoriile dragostei fratesti, si se du-se sa-si ceara iertare de la Episcopii, a caror comuniune simbolica, pe cat se pare, el n-o pretuise cat se cuvine".

Impresionata prin gingasia si semnificatia ei este in deosebi urmatoarea piesa marunta din folclorul grec. Motivul este luat in legatura cu cladirea bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol, minunea arhitecturii bizantine din timpul lui Iustinian.

Legenda spune ca intr-o duminica, dupa savarsirea Liturghiei, in vechea biserica a Sfintei Sofia, care nu fusese inca daramata, imparatul s-a apropiat de sfintele usi, spre a primi antidoronul din mana Patriarhului.

"Intr-un moment de stangacie, nu se stie din partea cui, particica data cazu jos. O albina, care tocmai intrase pe fereastra, se repezi, apuca painea si isi relua zborul. Imparatul gasi ca ar fi fost o fapta nelegiuita sa se ingadue unei ganganii sa manance anafura. El porunci deci sa se deschida toti stupii din imperiu. Intr-unul din acestia se gasi particica de anafura, dar, in acest stup, toata ceara fusese prelucrata de catre albine. Ele facusera din ea o mareata bisericuta si ca sfanta masa trona particica de anafura. Aceasta macheta extraordinara fu dusa imparatului care, precum spune legenda, puse sa se contruiasca biserica dupa modelul albinelor".

Este vrednic de remarcat in aceasta forma naiva finetea cu care este prezentata corelatiunea dintre anafura si Jertfa euharistica de pe Sfanta Masa.

Pr. Prof. Petre Vintilescu

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 8507

Voteaza:

Anafura in raport cu Sfanta Euharistie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE