View Single Post
  #44  
Vechi 03.08.2015, 14:49:53
Igor_Paslusnik's Avatar
Igor_Paslusnik Igor_Paslusnik is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.02.2015
Locație: Biserica. Creștin al Bisericii primare, cea fără erezie, numită politic după anul 1054: Ortodoxia
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.724
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Wryetui Vezi mesajul
In sfarsit cineva realist. Eu am trait in Spania toata copilaria mea, 9 ani din viata, aproape 10, am studiat intr-o scoala católica condusa de Opus Dei si tot un m-am convertit si tot doresc sa ma fac preot ortodox, asta pentru ca cunosc superioritatea Ortodoxiei si stiu care este credinta adevarata, nu m-as putea converti niciodata pentru ca as stii ca plec de la credinta adevarata la o minciuna, deci un se pune problema influentei.
Felicitări, dacă așa stau treburile.
Sincere felicitări și mult belșug de har să-ți de-a Dumnezeu. Ca să te poți feri de ecumenism. Că vine crâncen, acerb și psihic violent, acest ecumenism.

O expunere frumoasă ai primit de la fratele Ioan Cezar.

Pot să vin să completez și eu, care am absolvit două facultăți de Teologie Ortodoxă: Didactică și Pastorală.

Din Facultate, dacă ești credincinos și râvnitor, ieși îmbunătățit, dacă ești doar credincios, și nu râvnitor, ieși ecumenist, iar dacă nu ești credincios, nici râvnitor, Teologia, te va lăsa așa cum ai intrat, îți va fi doar o facultate ca oricare alta.

Personal, eu în anii facultății, mi-am mărit numărul de cărți citite, considerabil. În seminarul ce a durat 5 ani, mi-am dezvoltat bazele, am citit undeva cam 100 de volume de scrieri ortodoxe, și vreo 5-6 volume de scrieri din alte credințe. În facultățile de Teologie, s-au făcut aproximativ 300 de teologie ortodoxă, și aproximativ 10-12 din alte credințe.

Să te îndrăgostești de citit. Dar să nu faci asta obligat, că atunci clachezi, faci blocaje ale creierului, nu vei mai putea citi, între 3 luni și 2-3 ani. Am avut așa un coleg în seminar, citea romanele obligatorii pentru bacalaureat, beletristică pură, îmi e tare antipatică, și a clacat, nu mai putea citi, îi fugeau literele de sub ochi. Dar a luat bacul și o pauză de 2 ani, nu a intrat la facultate și nu a mai citit nimic, nici un articol de revistă teologică. Deci să ai grijă.

Din seminar trebuie să ieși cu o bază solidă teologică.
În primul rând trebuie să cunoști cât mai bine cu putință, Biblia. Materiile: Noul și Vechiul Testament.
Apoi obligatoriu ca teolog, istorie. Deci I.B.O.R și I.B.U.
Urmat pe locul 3, (depinde, la mine a fost locul 2), precum Biblia este fundația și temelia, așa: Patristica. Ea sunt zidurile.
Apoi Dogmatică.
E grea.
Orientează-te pe empiric. Adică experiență. Am citit multă dogmatică în facultate. Am citită dogmaticile de la 8 dogmatiști și o licență de teologie din Patristică și o alta licență din Dogmatică.
Preferatele mele dogmatici, au devenit: părintele Ioannis Romanides - Dogmatica empirică (apărută anul trecut 2014), și părintele Dumitru Stăniloaie - Teologia Dogmatică Ortodoxă.
Nimic nu se ridică la Dogmatica Empirică (e experienței) a părintelui Ioannis Romanides.

Fratele Ioan Cezar, a exagerat puțin, cu tentă vizibil înfocat-psihologico-filologică.
Nu ai să întâlnești nebuni în facultățile de teologie. Vei întâlni cu greu un student, care să ia poziție, să ia atitudine, să aibe un cuvânt de spus. Fiindcă majoritatea au citit foarte puțin.
Pentru ca să poți să iei atitudine, trebuie să ai o bază solidă, câțiva metri cubi de cărți citite. Atunci iei poziție. Dar cu respect, ci discernământ, și obligatoriu cu versete biblice și cu citate patristice, sau canoane.

Îmi amintesc, la Timișoara, din 9 profesori, 5 erau ecumeniști, dintre care 2 declarați și unul ecumenist-evoluționist.
Era teroare.
Am avut chiar și materia "Ecumenism", unde părintele Florescu ne învăța ce bine este să fim prezenți, la consiliul mondial al Bisericilor.
Sigur, că nu am putut și i-am reproșat că Sfânta Biserică nu învață așa ceva și Sfinții Părinți, sunt categorici în privința ereziilor și combinării religiilor ca să dea ecumenismul și i-am adus ca să citească "Biserica Ortodoxă și Ecumenismul - de Sfântul Iustin Popovici".
La examen, oral, a căutat să fie foarte nemulțumit de răspuns, mi-a dat 5... :) Și m-am bucurat. Să arate în foaia matricolă că n-am fost bun la ecumenism :)

Deci ca să iei atitudine, trebuie să vi cu o bază solidă, și să respecți pe oameni, să ai discernământ. Să fi înțelept ca șarpele și blând ca porumbelul, spune Biblia.
Dar să fi înțelept, să fi ascuțit în gândire și răspunsuri. Și în același timp nevinovat. Să nu fi prefăcut, ci sincer, dar să nu menajezi, Sfinții Părinți nu au fost discreți, nici unul, ci au luat poziție, însă au și studiat cu de amănuntul ereziile, până să le combtă. Nu există discreție, când e vorba de adevărul mântuitor.

Eu mi-am axat studiile, foarte mult pe diferențele intercofesionale. Pe Patristică, Noul și Vechiul și Dogmatică.
Tu fă cum poți, cum simți și cum vrei.
Dar eu unul, această combinație: Noul Testament, Patristică și Dogmatică, am găsit-o mai dulce ca mierea, în Teologie.
Esența creștinismul și cheile ermineutice ale aproape tuturor ușilor de deschis cu ele, nu doar în teologie, dar și în toate domeniile.

Să nu numești pe niciun om nebun, niciodată, să iei doar ce-i bun de la Ioan_Cezar, și de la orice om cu care stai de vorbă.
Să respecți oamenii, pentru că toți poartă chipul lui Hristos, fie ei atei sau păgâni sau eretici.
Să-i iubești, să te jertfești pentru ei, oricine ar fi ei.
Iar dacă vor să vorbească teologie, să fi pregătit, să mărturisești pe Hristos, din Biserica Ortodoxă cea Adevărată creștinească.

Iar dacă nu ești pregătit, să nu îți fie rușine și să te retragi. Dacă nu poți birui, nu începe lupta. Că oricum o porți. Lupta. Cu tine însuți, cu lumea și cu demonii. O porți în fiecare minut.
Dar când aceastp triadă a luptei se concentrează întrun singur om, ca să biruiești, trebuie să ai în primul rând gândul la Hristos, neîncetat, să-L ai în inima ta. Dacă nu, măcar gândul la EL, să ai cunoștiințe biblice de necombătut și apoi cunoștiințe patristice, istorice și dogmatice.

Să nu te temi, e foarte important. Să nu te temi, fiindcă să știi că Dumnezeu Însuși va fi Acela care va pune cuvintele biruinței în gura ta. Tu doar să nu fi eretic, fiindcă atunci vei fi buruit de însăși demonii care îți controlează viața prin ereziile din mintea ta.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.

Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice.
Biblia
Reply With Quote