View Single Post
  #829  
Vechi 10.08.2015, 20:46:08
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihailc Vezi mesajul
Dincolo de ceea ce crede fiecare, Biserica are un canon de care trebuie să ținem seama întrucât spune mai multe decât pare.

Canonul 6 al Sinodului local de la Neocezareea (315-319), reconfirmat la Sinodul Ecumenic Trullan (691-692):

Femeile grele, de vor vrea a se boteza, să nu fie oprite de la botez; dar să se boteze în urmă și pruncul ce se va naște dintr‑însele, deoarece pruncul nu primește din botezul mamei sale, că încă acela la lumină n‑a ieșit, nici are vreo voie. De aceea trebuie a‑l lumina prin botez.
Binevenită precizare, Mihai, mulțumesc.
În ultima parte spune că pruncul nu primește din botezul mamei sale. Pentru cei care mai aveau îndoieli sau înclinații speculative relativ la chestiunea asta, iată că s-a arătat un liman. De-or voi să poposească.
Eu mă gândeam, Mihai, când citeam, că deși copilul nu primește din botezul mamei, totuși beneficiază de el. Una e să ai parte (părtășie) cu o mamă botezată, altfel să fii în mama nebotezată. Într-un fel se dezvoltă o viață într-un mediu deja curățit și luminat prin har, altfel într-un mediu lipsit de aceste însușiri.
Apoi, am sesizat o tendință accentuată fie spre partea materială a Tainei fie spre speculația prea neîngrădită, care lasă lucrurile în aer (fără vreo virtute implicită aici, ci doar de dragul de a le lăsa așa).
M-aș opri deocamdată la interpretarea substanțialistă, cu accent pe prezența fizică a Împărtășaniei în corpul mamei (de unde ajunge, pe cale sangvină, în corpul copilului). Cred că, în ciuda prezenței fizice, Taina aceasta nu se reduce la aspectul bio-fizico-chimic, ci de abia de acum încolo începe. Dacă vedem Taina reducîndu-se la substanță, la intrarea substanței în metabolismul corpului, cred că suntem cu totul afară din Biserică, anume în magie vulgară, ca să zic așa.... Modul substanțialist de a reduce Tainele constituie, cred, un refuz de a da curs mișcării duhovnicești propuse prin "stimulul" material. Degeaba ingerez Împărtășania, fie și ca adult, dacă starea mea sufletească/duhovnicească este nepotrivită (de respingere caprină, egofilică). Rezultatul este deja cunoscut, o spune și Apostolul, vom fi știind-o/experiat-o fiecare în felul lui...
Nu pot accepta nici interpretarea substanțialistă a lui Alin, care tinde a reduce relația mamă-copil la influența hormonilor stresului etc. Acesta e doar un aspect al relației, embriogeneza și celelalte nu sunt limitate doar la atât.
Problema cred că rămâne (oare ești de acord?): cum putem cugeta duhovnicește asupra acestor realități care ne vin mai întâi în învelișul lor material (în afara sau înlăuntrul corpului, însă tot văzut, substanțial)? Cum putem trece mai departe la înțelesuri "subțiri" (sau simple) fără a ne poticni de natura (treapta) fizică? Și totodată fără a o nega.

Last edited by Ioan_Cezar; 10.08.2015 at 20:48:53.
Reply With Quote