[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihailc

Dincolo de ceea ce crede fiecare, Biserica are un canon de care trebuie să ţinem seama întrucât spune mai multe decât pare.

Canonul 6 al Sinodului local de la Neocezareea (315-319), reconfirmat la Sinodul Ecumenic Trullan (691-692):

Femeile grele, de vor vrea a se boteza, să nu fie oprite de la botez; dar să se boteze în urmă şi pruncul ce se va naşte dintr‑însele, deoarece pruncul nu primeşte din botezul mamei sale, că încă acela la lumină n‑a ieşit, nici are vreo voie. De aceea trebuie a‑l lumina prin botez.

Binevenită precizare, Mihai, mulţumesc.
În ultima parte spune că pruncul nu primeşte din botezul mamei sale. Pentru cei care mai aveau îndoieli sau înclinaţii speculative relativ la chestiunea asta, iată că s-a arătat un liman. De-or voi să poposească.
Eu mă gândeam, Mihai, când citeam, că deşi copilul nu primeşte din botezul mamei, totuşi beneficiază de el. Una e să ai parte (părtăşie) cu o mamă botezată, altfel să fii în mama nebotezată. Într-un fel se dezvoltă o viaţă într-un mediu deja curăţit şi luminat prin har, altfel într-un mediu lipsit de aceste însuşiri.
Apoi, am sesizat o tendinţă accentuată fie spre partea materială a Tainei fie spre speculaţia prea neîngrădită, care lasă lucrurile în aer (fără vreo virtute implicită aici, ci doar de dragul de a le lăsa aşa).
M-aş opri deocamdată la interpretarea substanţialistă, cu accent pe prezenţa fizică a Împărtăşaniei în corpul mamei (de unde ajunge, pe cale sangvină, în corpul copilului). Cred că, în ciuda prezenţei fizice, Taina aceasta nu se reduce la aspectul bio-fizico-chimic, ci de abia de acum încolo începe. Dacă vedem Taina reducîndu-se la substanţă, la intrarea substanţei în metabolismul corpului, cred că suntem cu totul afară din Biserică, anume în magie vulgară, ca să zic aşa.... Modul substanţialist de a reduce Tainele constituie, cred, un refuz de a da curs mişcării duhovniceşti propuse prin "stimulul" material. Degeaba ingerez Împărtăşania, fie şi ca adult, dacă starea mea sufletească/duhovnicească este nepotrivită (de respingere caprină, egofilică). Rezultatul este deja cunoscut, o spune şi Apostolul, vom fi ştiind-o/experiat-o fiecare în felul lui...
Nu pot accepta nici interpretarea substanţialistă a lui Alin, care tinde a reduce relaţia mamă-copil la influenţa hormonilor stresului etc. Acesta e doar un aspect al relaţiei, embriogeneza şi celelalte nu sunt limitate doar la atât.
Problema cred că rămâne (oare eşti de acord?): cum putem cugeta duhovniceşte asupra acestor realităţi care ne vin mai întâi în învelişul lor material (în afara sau înlăuntrul corpului, însă tot văzut, substanţial)? Cum putem trece mai departe la înţelesuri "subţiri" (sau simple) fără a ne poticni de natura (treapta) fizică? Şi totodată fără a o nega.