Citat:
În prealabil postat de catalin2
Aici vorbim de lucruri diferite, eu de actul impartasirii, tu de efectul ei. Dar si Alin punea aceasta problema, care e gresita, pentru ca s-ar nega imparatsirea bebelusilor. Iar noi vorbim tocmai de impartasire aceasta, si fatul si bebelusul nu sunt constienti, doar ingereaza mecanic.
|
Cu această prostioară deloc nevinovată ai picat exact în mentalitatea urmașilor jupânului Martin (Luther), pe care atâta l-ai pomenit până i te-ai făcut discipol în gândire și încă unul destul de infidel, încă oscilant între credința în transsubstanțierea catolică și prejudecățile neoprotestanților privitoare la conștiința leguminoasă a copiilor foarte mici.
O bună parte din Părinții greci ai Bisericii primelor secole erau foarte convinși că pruncii, în primii trei ani de viață, au o receptivitate duhovnicească mai bogată decât adulții, de aceea au și statornicit botezul la o vârstă atât de fragedă. Cine nu crede, să citească cu mare atenție, din scoarță în scoarță, cartea recomandată în postarea 699 pag 70, pe acest topic.
Curios lucru, în îndrumările către preoți din evloghioanele vechi se interzicea botezarea, mirungerea și împărtășirea inclusiv a pruncilor, dacă aceștia dorm sau sunt inconștienți din varii pricini. Oare de ce?
PS - Nu ignora hermeneutica anagogică a Sfântului Maxim Mărturisitorul referitoare la Sfânta Euharistie, postată recent de Ioan Cezar, ca să vezi cu ochii tăi și să pricepi cu mintea ta cum poți înțelege cuviincios o Taină fără să scornești teorii rudimentare pe seama ei.