[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Copacel

Nu cucoana.Poetii pe careu ii descrii tu, sunt tristi pt ca vor sa fie tristi, si pt ca nu vor sau nu doresc sa-i dea suferintei personale sensul pe care Dumnezeu le indica.
De fapt sunt oameni incapatinati ,care nu vor sa accepte adevarul si atunci
prefera sa-si creeze o lume prorpie a lor care functioneaza dupa legile lor
si in care ei sunt stapani.(asta este signatura luminii luciferice).
Apoi simt nevoia sa arate lumii aceasta lume, imbracata intr-o forma
lirica, specific fiecaruia dupa propria personalitate.

Tanti, astfel de poeti nu-s poeti, nu fac parte din categoria lui Alescsandri,
Cosbuc, Eminescu, Blaga.
Astfel de poeti sunt pacienti care nu vor sa-si ia medicatia si sa se duca
la spovedanie, si atunci vine dracusorul-liric si le spune ca-s intelectuali
destepti si ffoarte sensibil, iar el dracu poate sa le ofera universul
particular pentru fiecare.

Apoi, "mai draga" Copacel, vorba cuiva pe-aici care m-a facut sa izbucnesc fara sa vreau in hohot, e greu cu cyborgii astia cu procesor chinezesc... Stiu, n-are nicio legatura cu tine, dar omul are dreptul sa faca ce legaturi vrea muschiu' lui, nu-i asa?
Nu stiu de fapt cui te adresezi cu "tanti" si "cucoana"? Daca cel caruia ne adresam astfel nu s-a straduit prea mult sa ne supere la modul personal ca sa fim (fals) motivati sa ne adresam sub aceasta forma, atunci te substitui involuntar acelora de care spuneai: "De fapt sunt oameni incapatinati ,care nu vor sa accepte adevarul si atunci
prefera sa-si creeze o lume prorpie a lor care functioneaza dupa legile lor
si in care ei sunt stapani.(asta este signatura luminii luciferice).
Apoi simt nevoia sa arate lumii aceasta lume, imbracata intr-o forma
lirica, specific fiecaruia dupa propria personalitate."

O intrebare prosteasca: ai fost vreodata poet, sau vorbesti din carti? Poezia (si nu "po-ezia" fata de care afisezi toata rautatea de care dai dovada), are in sine ceva deosebit, chiar daca vine (de cele mai multe ori) de la cel rau. Cred ca tocmai acest motiv te scoate pe tine din sarite. Am cunoscut poezii coplesitoare (de la noi, ma gandesc doar la Minulescu, pe care Cristiboss, l-a adus in paginile forumului, surprinzandu-ma oarecum prin aceasta lipsa de vigilenta), dar care stimuleaza patima si pacatul... Dar am vazut deasemenea (uneori la aceleasi persoane, ajunse la o alta treapta de intelepciune) versuri inchinate lui Dumnezeu, care nu doar reusesc sa mai spele din pacatele tineretii, dar ne trezesc noua constiinta adormita... Sa nu vorbesti de poezie, daca nu ai auzit niciodata vocea muzei in ureche. Pentru ca foarte multi dintre acesti poeti rataciti candva, ajung in final sa cunoasca si starea de vinovatie pentru trecutul lor, si mila pe care si-a facut-o Dumnezeu cu ei pe tot parcursul vietii, asteptandu-i cu rabdare sa se intoarca, dar mai ales, mai ales, ajung la acel nivel de smerenie binecuvantata care acopera toata nevointa de care vorbeati tu si Igor mai devreme. Nu nevointa este intaia si cea mai mare ci smerenia: Ea are puterea sa ne mantuiasca la fel ca pe talharul de pe cruce care NU mai avea timp sa se nevoiasca.
Am scris in tineretea mea, poezie de toate genurile, de care acum nu ma mandresc. Atunci insa ma consideram cineva, iar prietenii se distrau nevoie mare. Nu pot sa redau aici acele versuri fiindca aduc mare sminteala. Iar ele erau puse pe note si cantate la chefuri si aniversari... Habar nu aveam pe-atunci, cat rau pot sa fac, doar amuzandu-ma in acest fel... Pentru ca DA, m-am nascut cu acest TALANT. O parte din ele inca mai exista pe anumite pagini de net, pe care nu le-as populariza pentru nimic in lume. O alta parte am reusit sa le sterg, avand aceasta optiune. Incet-incet, omul se poate schimba. Iar daca noi ajungem sa judecam dupa ce-l care-a fost odata, nicidecum dupa cel ce este sau mai ales dupa cel ce pare a deveni inaintea noastra, nu facem decat sa dovedim superficialitate in credinta pe care dealtfel o cerem tuturor celorlalti din preajma noastra.
Iata doar doua exemple. Nu din mandrie le redau, ci din durerea ca am risipit un timp atat de pretios care nu se va mai intoarce niciodata. Acum, oricat as alerga, nu cred ca mai sunt capabil sa-l prind pe cel care-ar fi trebuit sa fiu!...

Vizita
Ea spuse:
- Te caută un domn.
- Pe mine?
Eu nu cunosc decât
Oameni sărmani,
Cu suflet chinuit.
- Salut, Moşnege. Am venit !
- Vă rog să mă iertaţi
Pe cine căutaţi,
Că sunt oleacă încurcat ?!
- Nu mă cunoşti ?
Glumeşti!
- Nu, chiar nu ştiu!
Poftiţi, intraţi
Şi să scuzaţi deranjul
Am multe cărţi ce stau pe jos...
Cu... ce vă pot fi de folos ?
- Ei, hai, Moşnege, serios,
Tu chiar nu te prefaci?
Trecutului n-ai ce să-i faci.
Iar eu
Sunt cel ce-am fost mereu :
ORGOLIUL tău.
De-o vreme
M-ai făcut uitat.
N-am mai băut
N-am mai mâncat
Şi sor'€™mea
VANITATEA,
Se plângea
Că te-ai cam dat la fund!...
Aşa
Nu se mai poate! Pe cuvânt!...
Hrăneşte-ne, bătrâne,
Zi ceva!
Un banc, o vorbă dură,
O bârfă, o înjurătură,
O teorie mai semeaţă
Cum s™tii tu, în sictir şi greaţă
Tu n-ai egal în lumea ta!
Fii mândru că eşti "€žcineva"€,
Deştept, citit, documentat
In lumea asta de... doi lei.
Ai "€žstofă"€, "€žştaif"€ şi ştii ce vrei!!!
Altul ca tine, greu găseşti!
Ia zi, acuma ce citeşti?
Ce-i asta ? "Sfinţi Părinţi"€,
"€žPsaltirea"€?
Bătrâne, ţi-ai ratat menirea !
Eşti jalnic. Ce-ai păţit?
Nu-mi spune că te-ai pocăit!...
Dacă ştiam, ţi-aduceam flori
Si-ţi dedicam şi aforisme...
Ce altceva poţi să-mi oferi,
Afară de icoane şi catisme?...
- Nimic! Ce-a fost a fost
Des™ertăciune fără rost
Doar flecăreli şi rătăcire,
Cădere s™i dezamăgire...
Aş vrea să cred că m-am schimbat!
Pe filozofi i-am cam lăsat;
Nu mă mai cert, nu mai combat,
Nădăjduind să fiu iertat.
Eu nu mai sunt cel care-am fost...
Un biet sărman umil şi prost
Trăind din mila Domnului!...
- Ce spui!?!
Bravo, bătrâne! Aşa mai zic şi eu:
Mândrie pân’ la Dumnezeu!!
Eşti deja sfânt, nu cel ce-ai fost!
Mă-ntreb de când? De la intrarea-n post?

Bătrâna intervine:
- Ce-i moşnege ?
Mi s-a părut
Că te aud vorbind.
- Vorbind? Aşa?
Am aţipit
Şi tocmai ce-am primit
Pe cineva.
Un camarad apropiat;
Era flămând şi însetat,
Chiar trist mi s-a părut
- Om bun, era?
- Nu prea!
Dar pretindea
Că fără el,
N-aş exista!...
- Şi ce-ai făcut?
Cum ai scăpat?
- Nimic. Tu m-ai salvat!...
Nu doar acum, ci-atunci, cândva
Când ai zâmbit şi ai spus "DA"
În faţa Sfântului Altar.
Nu meritam
Ştiam. Dar
Dumnezeu a vrut aşa.
Mi-ai dat copii şi viaţa ta
Şi te-ai băgat sub Crucea mea
Luând povara cea mai grea
Şi-am înţeles că dacă dai
Ai porţile deschise-n Rai!...
****************************

Suflet sarman

N-am timp pe cât aş vrea să am,
Suflet sărman!
M-am risipit tot căutând
În van
Potcoave de cai morţi !
Sute de cărţi
Pierdute printre rafturi şi coperţi
De autori celebri şi "experţi" !
Ce-a mai rămas din ele-acum ?
Povara unei Cruci în drum,
Sub soarele dogoritor,
Urcând Golgota faptelor!
Câtă risipă ? Câte nopţi
Pierdeam mereu
Închis în mine, fără Dumnezeu?...
Mă frământam, din zori în miezul nopţii,
Ca să descopăr, astfel, taina vieţii.
Şi rămâneam supus în umbra morţii,
Printre filozofii întortocheate,
Cu fraze-alese, sau alambicate...
Mă complăceam în fals şi slăbiciune,
Fără esenţă, fără adâncime,
Că nu găseam nicicum "Cuvinte vii" !...
Doar vorbe goale !... Simple fantezii !...

Te-am chinuit mereu, suflet sărman
Şi te-am ţinut închis între zăbrele,
Înghesuit de gânduri efemere,
În loc să te apropii de liman !
Ai fi putut avea "Comoară-n cer"
De ţi-aş fi dat la vreme, cele bune,
Dar ai rămas dator în căi străine
Iar ca să te salvez, e greu să sper !...
Talantul care ni s-a dat
Şi-a risipit în van, menirea.
Naiv, mi-am compromis zidirea,
Că la vrăjmaş a fost amanetat!...
O viaţă a trecut pe lângă noi !
Orgoliu, slăbiciune şi noroi.
Ţinut pustiu şi dezolant
Aveam talent, dar... nu aveam Talant !...