Oamenii de știință au descoperit că mulți din cei care au ispita sinuciderii au primit o „poruncă” de la părinți, o injoncțiune, tot auzind cuvinte ca acestea: „N-ar fi trebuit să te naști, dacă nu erai tu..., sau tu n-ar fi trebuit să fii”. Și aceasta funcțio*nează în adâncul minții ca o poruncă: „n-ar fi trebuit să fii”, care se poate manifesta sub impulsul și dorința sinuci*derii, însă, de cele mai multe ori, nevoia de a te sinucide este o nevoie de a scăpa de o stare insuportabilă.
Atunci trebuie să spui următorul lucru: această stare, aici, acum, are momente de relax. Eu trăiesc în tensiune, dar sunt momente în care uit de tensiune și mă bucur de ceva. Dacă mă sinucid, această stare devine veșnică. Dacă nu pot s-o îndur aici, când mai văd câte ceva, se mai schimbă ceva, cum voi putea îndura în veșnicie?
Dorința de sinucidere mai poate să vină și dintr-o dorință de a fi mai adevărat decât ești. Noi suntem mincinoși, ne mințim, vrem să corespundem unui ideal pe care ni l-am făcut despre noi. Spune așa: înainte de a muri am să renunț la idealul meu, nu mai vreau să fiu așa cum aș vrea eu să fiu, ci să fiu „cum sunt”. Acceptându-te cum ești, vei descoperi foarte multe bucurii în felul în care ești, cu mila lui Dumnezeu. Impulsul de sinucidere poate să fie un impuls de*monic. Demonul are o putere asupra noastră atunci când ne apropiem de el. Diavolul este un câine legat, spun Părinții. Nu te mușcă decât dacă te duci lângă el. Vezi ce faci când te duci în preajma acestui gând și nu mai face. Spovedania deasă. În clipa în care îți vine gândul, te duci și te spovedești. În clipa în care îți vine dorința, în ciuda oricărei neputințe care ți se pare ție, spune Paraclisul Maicii Domnului, pune mâna pe Biblie, ține tot timpul o cruce în mână și vei scăpa.
Monahia Siluana Vlad
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|