[cristiboss56]

Uneori, educatorii pot considera agresiv un copil care este pur şi simplu activ şi încearcă să devină lider într-un joc. De fapt, agresiunea este activitatea al cărei scop este distructiv. Cel mai frecvent, copilul este agresiv din cauza unor probleme psihologice cărora nu poate să le facă faţă. În spatele comportamentului agresiv se pot afla diferite cauze.

• Oboseala. La copiii din familiile cu probleme, procesele nervoase sunt în mod frecvent dezechilibrate: când aceşti copii obosesc, ei devin tot mai excitaţi nervos. Din această cauză obosesc şi mai mult, cercul vicios încheindu-se printr-o criză nervoasă.

=> Sfat: dacă copilul are tendinţă spre hiperexcitabilitate, încetaţi toate jocurile active cu două ore înainte de somn. Sunt utile duşurile calde şi somnul în timpul zilei (mai ales vara).

• Percepţia de sine negativă: „Sunt rău, mă port rău”. Aceşti copii reacţionează însă extrem de bolnăvicios chiar şi la o critică blândă. Pentru ei, aceasta sună la modul: „Eşti rău”.

=> Sfat: un mijloc eficace este mesajul la persoana întâi. Nu trebuie să spunem: „Mă omori când faci aşa”, ci: „Mi-e foarte rău când faci aşa”; nu: „Ne încurci”, ci: „Ştii că tuturor copiilor le e rău atunci când faci gălăgie”. Adică să reacţionăm nu la persoană, ci la gestul concret, şi să-l ajutăm pe copil să înţeleagă asta.

• Frica (când avem de-a face cu aşa-numita „agresivitate defensivă”). Dacă copilul are o experienţă negativă a relaţiilor cu oamenii, el poate să se apere anticipat, străduindu-se să prevină situaţiile care îi amintesc cumva de lucrurile neplăcute ce i s-au întâmplat. De pildă, uneori suntem nevoiţi să dăm în plasament la femei singure orfanele care au fost abuzate de bărbaţi, deoarece cu bărbaţii ele pot să se comporte agresiv ori pur şi simplu să-i ţină la distanţă.
• Reacţia la opreliştile puse de adulţi, la limitarea libertăţii personale, la situaţiile când copilul nu primeşte ce-i trebuie.

=> Sfat: explicaţi-i copilului motivul opreliştii. Dacă dorinţa lui pur şi simplu vine într-un moment inoportun, i se poate propune un compromis: „O să facem asta, dar mai târziu”.

• Dorinţa de a atrage atenţia. Copilul căruia nu i se dă atenţie, care nu simte suficientă dragoste din partea părinţilor (asta se întâmplă şi în familiile aparent fără probleme), dă de înţeles prin comportamentul său următoarele: „Aha, nu mă bagi în seamă? Lasă că-ţi arăt eu să uiţi de mine!”. Pentru copii, orice semn de atenţie e important, chiar dacă este negativ.
• Nevoia de limite, atunci când agresiunea e un semnal pentru adulţi: „Nu pot să mă controlez, opriţi-mă!”. Copilul nu poate încă să facă ordine în complexitatea sentimentelor sale, în puternicul său conflict interior, însă are nevoie să-şi „verse” aceste contradicţii lăuntrice. În adâncul sufletului, el înţelege că se poartă rău şi, de fapt, caută să fie oprit, vrea ca cineva să facă asta în locul lui.

Comentariu: pentru copii este foarte important ca adulţii să-şi controleze propria agresivitate, fiindcă cel ce te-a apărat de el însuşi te va putea apăra şi de pericolele exterioare.

• Înrâurirea socială (exemplul adulţilor, al eroilor de cinema etc.). Copilul care a fost tratat cu cruzime poate reproduce acest model comportamental: „Cum s-au purtat alţii cu mine, aşa o să mă port şi eu cu alţii”. Dacă copilul a trăit într-o familie unde adulţii se încăierau tot timpul, ţipau unul la altul, va face acelaşi lucru şi când se va afla într-un alt mediu. Dacă copilul vizionează frecvent filme violente, îşi însuşeşte exemplul „supermanului atotbiruitor”, pentru care nu există nici un fel de legi.
• Setea de putere. Copiii cu probleme afective, care s-au învăţat să supravieţuiască atacându-i pe toţi şi încălcând toate regulile, înţeleg deodată că este foarte plăcut să fii şef, să fii puternic, să se teamă toţi de tine şi să te asculte.

=> Sfat: pentru a lucra cu un asemenea copil trebuie să-ţi câştigi autoritate în faţa lui. Pentru el au importanţă simţul dreptăţii şi puterea. Atunci când autoritatea ta a fost dovedită, trebuie să ştii când să-i spui cu fermitate copilului: „Nu îţi dau voie să faci asta!”.
Cauza fundamentală a agresivităţii copilului este necesitatea nesatisfăcută de a fi iubit. (Psiholog de copii Maria Kalinina)


(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor şi psihologilor ortodocşi, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2013, pp. 97-100)