Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Cel mândru nu umblă în căi simple şi drepte, ci în căi strâmbe, pline de spini şi tâlhari. „Certat-ai pe cei mândri: blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale” (Psalm 118, 21). Mândria e rătăcire nebună şi cea mai mare călcare de lege, iar îngâmfarea se naşte din necunoaşterea propriei neputinţe. Prin nimic altceva nu se cade şi nu se greşeşte, precum prin mândrie; nici îndreptarea inimii nu se face decât prin smerenie şi simplitate. Oricând şi oriunde s-a întâmplat căderea, înaintea acesteia a stat mândria.
Pentru mândrie a fost alungat Satanail din Cer; prin mândrie fariseul a păgubit toate virtuţile; pentru mândrie, Nabucodonosor a fost lipsit de împărăţie şi s-a făcut asemenea dobitoacelor şi dimpreună cu vitele a mâncat iarbă şapte ani. Şi mii şi mii de căderi – toate se nasc din mândrie. Aşadar, fii mereu smerit şi păzit şi acoperit de harul lui Dumnezeu, şi vei fi fără de prihană – vei petrece fără căderi, fără poticnire.
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 73)

[cristiboss56]

Intrebare: Un oarecare preot mi-a spus că trebuie să primim lucrurile în mod fatalist, aşa cum vin, deoarece nu putem să schimbăm voia lui Dumnezeu. Este corect acest lucru?

Răspuns: Aşa a spus acela? Şi nu l-ai întrebat atunci el ce motiv mai are de a exista? De ce poartă rasa dacă nu schimbăm prin rugăciune voia lui Dumnezeu? Vai, vai, vai!... Acestea îţi dau dureri de cap! Să iei aspirine, nu alta! Roagă-te, iar Hristos vine şi ia totul asupra Sa, atunci când, fireşte, vede că cererea noastră nu intră în opoziţie cu interesul nostru duhovnicesc. Nu intră El singur la mijloc. Ca să vezi nobleţea lui Dumnezeu, care nu vrea nici ca să atingă liberul nostru arbitru, şi nici ca diavolul să se plângă!...


(Nikolas A. Zournatzoglou, Mărturii ale închinătorilor. Cuviosul Paisie Aghioriotul. vol II, Editura Egumeniţa, p. 119)

[cristiboss56]

Să faceţi multă rugăciune pentru problema trupului. Păcatul acesta intră cu sacul şi iese cu acul. E nevoie de pază de peste tot şi totdeauna. Şi eu aş fi căzut chiar şi la vârsta la care mă aflu, dacă, la mărturisire, nu aplicam asprimea şi distanța. Harul lui Dumnezeu ne ține. Dacă prindem îndrăzneală, vai nouă!
Aflarea persoanei potrivite pentru căsătorie este problema genunchilor (a rugăciunii și a metaniilor).


(Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 127)

[cristiboss56]

Uneori, educatorii pot considera agresiv un copil care este pur şi simplu activ şi încearcă să devină lider într-un joc. De fapt, agresiunea este activitatea al cărei scop este distructiv. Cel mai frecvent, copilul este agresiv din cauza unor probleme psihologice cărora nu poate să le facă faţă. În spatele comportamentului agresiv se pot afla diferite cauze.

• Oboseala. La copiii din familiile cu probleme, procesele nervoase sunt în mod frecvent dezechilibrate: când aceşti copii obosesc, ei devin tot mai excitaţi nervos. Din această cauză obosesc şi mai mult, cercul vicios încheindu-se printr-o criză nervoasă.

=> Sfat: dacă copilul are tendinţă spre hiperexcitabilitate, încetaţi toate jocurile active cu două ore înainte de somn. Sunt utile duşurile calde şi somnul în timpul zilei (mai ales vara).

• Percepţia de sine negativă: „Sunt rău, mă port rău”. Aceşti copii reacţionează însă extrem de bolnăvicios chiar şi la o critică blândă. Pentru ei, aceasta sună la modul: „Eşti rău”.

=> Sfat: un mijloc eficace este mesajul la persoana întâi. Nu trebuie să spunem: „Mă omori când faci aşa”, ci: „Mi-e foarte rău când faci aşa”; nu: „Ne încurci”, ci: „Ştii că tuturor copiilor le e rău atunci când faci gălăgie”. Adică să reacţionăm nu la persoană, ci la gestul concret, şi să-l ajutăm pe copil să înţeleagă asta.

• Frica (când avem de-a face cu aşa-numita „agresivitate defensivă”). Dacă copilul are o experienţă negativă a relaţiilor cu oamenii, el poate să se apere anticipat, străduindu-se să prevină situaţiile care îi amintesc cumva de lucrurile neplăcute ce i s-au întâmplat. De pildă, uneori suntem nevoiţi să dăm în plasament la femei singure orfanele care au fost abuzate de bărbaţi, deoarece cu bărbaţii ele pot să se comporte agresiv ori pur şi simplu să-i ţină la distanţă.
• Reacţia la opreliştile puse de adulţi, la limitarea libertăţii personale, la situaţiile când copilul nu primeşte ce-i trebuie.

=> Sfat: explicaţi-i copilului motivul opreliştii. Dacă dorinţa lui pur şi simplu vine într-un moment inoportun, i se poate propune un compromis: „O să facem asta, dar mai târziu”.

• Dorinţa de a atrage atenţia. Copilul căruia nu i se dă atenţie, care nu simte suficientă dragoste din partea părinţilor (asta se întâmplă şi în familiile aparent fără probleme), dă de înţeles prin comportamentul său următoarele: „Aha, nu mă bagi în seamă? Lasă că-ţi arăt eu să uiţi de mine!”. Pentru copii, orice semn de atenţie e important, chiar dacă este negativ.
• Nevoia de limite, atunci când agresiunea e un semnal pentru adulţi: „Nu pot să mă controlez, opriţi-mă!”. Copilul nu poate încă să facă ordine în complexitatea sentimentelor sale, în puternicul său conflict interior, însă are nevoie să-şi „verse” aceste contradicţii lăuntrice. În adâncul sufletului, el înţelege că se poartă rău şi, de fapt, caută să fie oprit, vrea ca cineva să facă asta în locul lui.

Comentariu: pentru copii este foarte important ca adulţii să-şi controleze propria agresivitate, fiindcă cel ce te-a apărat de el însuşi te va putea apăra şi de pericolele exterioare.

• Înrâurirea socială (exemplul adulţilor, al eroilor de cinema etc.). Copilul care a fost tratat cu cruzime poate reproduce acest model comportamental: „Cum s-au purtat alţii cu mine, aşa o să mă port şi eu cu alţii”. Dacă copilul a trăit într-o familie unde adulţii se încăierau tot timpul, ţipau unul la altul, va face acelaşi lucru şi când se va afla într-un alt mediu. Dacă copilul vizionează frecvent filme violente, îşi însuşeşte exemplul „supermanului atotbiruitor”, pentru care nu există nici un fel de legi.
• Setea de putere. Copiii cu probleme afective, care s-au învăţat să supravieţuiască atacându-i pe toţi şi încălcând toate regulile, înţeleg deodată că este foarte plăcut să fii şef, să fii puternic, să se teamă toţi de tine şi să te asculte.

=> Sfat: pentru a lucra cu un asemenea copil trebuie să-ţi câştigi autoritate în faţa lui. Pentru el au importanţă simţul dreptăţii şi puterea. Atunci când autoritatea ta a fost dovedită, trebuie să ştii când să-i spui cu fermitate copilului: „Nu îţi dau voie să faci asta!”.
Cauza fundamentală a agresivităţii copilului este necesitatea nesatisfăcută de a fi iubit. (Psiholog de copii Maria Kalinina)


(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor şi psihologilor ortodocşi, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2013, pp. 97-100)

[cristiboss56]

Si este credința noastră bună și dreaptă și fără prihană și afară de ea nu este alta. Dar credința dreaptă are nevoie și de o viață dreaptă și de fapte vrednice de credință, pentru ca, precum doi boi aleși și de Dumnezeu înjugați, viața să fie în acord cu credința prin care se și ară o arătură purtătoare de viață. Când însă avem credință dreaptă, dar viață întinată, atunci ne asemănăm unui om nebun care a înjugat porcul cu boul și se îndârjește să semene și să are și să se hrănească de aici și să trăiască și să se izbăvească de moarte. Pe unul ca acesta văzându-l cei ce umblă pe calea vieții, oamenii cu frica lui Dumnezeu și îngerii, râzând, vor spune: „Veniți să vedeți un om ciudat tare și nebun, cum a înjugat un bou cu un porc și socotește că va semăna și va ara astfel și va trăi de aici.” Și dacă vor zice către el: „Pentru ce te ostenești în zadar, omule? Pentru ce nu simți ocara și râsetele pe care ți le aduci sieți? Știi că nu se potrivește ca boul să are cu porcul. Căci numai a boului este lucrarea de a trage plugul și a tăia brazdele, a semăna și a ara, iar meșteșugul porcului să râmeze pământul cu botul și să se tăvălească în noroi și, când va fi vremea, să fie înjunghiat cu cuțitul.” Acela însă, în loc să primească cele spuse și să dejuge animalele, ci mai mult râzând și desfătându-se, zice: „Da, da, nu știți voi ce plăcere și ce desfătare îmi stârnește mie acest jug”. Asemenea sunt cei ce unesc o viață întinată și porcească cu dreapta credință și care sunt supuși păcatului. Socotesc plăcere și desfătare păcatul dătător de amarnică osândă. Iar pe cei care îi îndeamnă pe unii ca aceștia la pocăință adeseori îi și dușmănesc sau iau în râs cu ușurătate cele spuse și își bat joc sau nici nu iau aminte deloc la puterea celor spuse.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru )

[cristiboss56]

Inainte de cădere, viaţa protopărinților în Rai era o plăcere continuă. Nu trebuiau să se împreuneze ca să simtă o plăcere specială. Toată viaţa lor era o fericire nesfârşită. Relaţiile lor, dacă ar fi rămas în Rai, ar fi fost nepătimaşe. Însă după cădere, „Adam a cunoscut pe Eva, femeia sa” (Facerea 4, 1). A cunoscut adică ceva nou în relaţiile lor. Doar după cădere şi de atunci înainte, în relaţiile bărbatului cu femeia se instalează desfătarea unei plăceri speciale. De ce, oare? Ca să iubească mai mult bărbatul pe femeia sa şi invers? Atunci desfrânaţii ar trebui să fie soţi ideali. Se întâmplă însă exact inversul.
Sau ca să cunoască mai bine dragostea lui Dumnezeu faţă de om şi a omului faţă de Dumnezeu? Atunci pustnicii şi monahii n-ar trebui să aibă nici o idee despre dragostea lui Dumnezeu. Chiar şi sfinţii căsătoriţi ai Bisericii, care cu toţii s-au deosebit prin înfrânarea lor, trebuie să fi cunoscut foarte puţine lucruri despre dragostea lui Dumnezeu. Se întâmplă deci şi aici – exact contrariul.
Sau, în cele din urmă, a intrat această plăcere ca să păstreze dragostea între soţi? Nu, deoarece în cazul acesta ar fi trebuit ca toţi vârstnicii să fi divorţat.
Aşadar suntem îndrumaţi la concluzia că Dumnezeu a vrut să lege această relaţie cu atâta plăcere numai şi numai deoarece a unit-o cu facerea de copii, altfel am fi avut de-a face cu o plăcere fără nici un principiu. Trebuie să accentuăm încă şi faptul că facerea de copii nu sfinţeşte această plăcere, deoarece atunci ar fi fost îngăduită facerea de copii şi în afara căsătoriei. Dimpotrivă, Taina căsătoriei e aceea care sfinţeşte plăcerea pentru facerea de copii. Să nu ne scape faptul că, precum am spus şi mai înainte, scopul omului este să se nevoiască să devină sfânt ca Dumnezeu, ca să poată astfel câştiga Împărăţia Cerurilor.
Prin urmare scopul, şi al căsătoriei, la asta se reduce: la mântuirea soţilor şi a fiilor lor, deci nu simplu la facerea de copii, şi cu atât mai puţin la desfătarea trupească. Facerea de copii nu este biletul pentru Rai, contribuie însă la dobândirea lui.

(Arhimandrit Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, pp. 137-138)

[cristiboss56]

Tot acesta spunea că de va greşi omul şi va tăgădui, zicând n-am greşit, nu-l mustra. Altminteri, îi tai osârdia. Iar de vei zice lui: nu te mâhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăinţă. Această îngăduinţă pentru neputinţele omeneşti o arată cei mai mari asceţi ai creştinismului. Nu este nicidecum o aprobare a păcatului, după cum vom vedea, ci doar de judecarea păcatului după măsura celui care îl făptuieşte. Aceasta este împlinirea îndemnului Apostolului Pavel de a ne “purta sarcinile unul altuia” (Galateni 6, 2). Prin aceasta se vede dacă ascetul, fie că este pustnic, fie că-i o simplă ţărancă zeloată, se nevoieşte corect, dacă nu impune măsura proprie altora, dacă nu-i judecă pe alţii de pe culmile asprimii sale. Aceşti oameni aveau vederea lucrurilor în perspectivă, ei nu judecau pe nimeni la moment. Sfântul Macarie Egipteanul ne îndeamnă: “Să nu judecăm pe nimeni, nici pe cei răi şi stricaţi să nu-i criticăm, să-i vedem curaţi şi drepţi, aşa cum ar trebui să fie şi să ne rugãm neîncetat pentru îndreptarea lor, căci înc㠓nu ştiu ce fac”. Aşa priveşte cel curat cu inima pe toţi cei din jurul lui. Pentru ochiul curat, toate sunt curate... De multe ori, fără ca noi să ştim, în aceşti oameni aparent stricaţi în ochii lumii se ascund sfinţi de-ai lui Dumnezeu sau viitori sfinţi”.
A-l judeca pe păcătos raportându-l doar la păcatele sale înseamnă a-L exclude pe Dumnezeu din viaţa lui. Sfinţii arătau întotdeauna atâta îngăduinţă pentru că vedeau în toate doar un început, un început pe care Dumnezeu, conlucrând cu omul, îl poate desăvârşi. A fi sfânt înseamnă a şti să vezi în ce constă acest început în fiecare om şi să-l încurajezi, dar mai ales, să fii cu mare băgare de seamă ca să nu-l stingi.
(Ierodiacon Savatie Baştovoi )

[cristiboss56]

Sfânta Scriptură ne dă despre aceasta încă o dovadă când ne istoriseşte că Sfinţii Apostoli Petru, Iacov şi Ioan au recunoscut numaidecât pe Moise şi pe Ilie pe muntele Taborului, veniţi din cealaltă lume, deşi ei nu i-au văzut niciodată, ci doar ştiau de existenţa lor. Atunci ei i-au recunoscut desă*vârşit fără a-i confunda cu alţii, fără a-i confunda nici între ei, ci i-au numit pe numele lor. Viaţa sfinţilor ne arată că ei, necunoscând nicidecum pe oarecare persoane, vedeau, încă la prima întrevedere, starea sufletelor lor, locul pe care îl aveau în societate, viaţa lor casnică şi numeau numele lor, toate acestea fără să le fi cunoscut mai înainte. Totul era pătrunzător simţurilor curăţite şi toate lucrurile ascunse le erau cunoscute.
Putem aşadar înţelege, întemeindu-ne pe măr*turisirea Sfintelor Scripturi, că aceste suflete înzes*trate cu simţuri atât de desăvârşite pe pământ nu vor pierde nicidecum această desăvârşire dincolo de mormânt, ci, dimpotrivă, lucrarea simţirilor va primi o putere nouă după ce sufletul va ieşi din acest trup muritor, după cum zice Apostolul Pavel. Aşadar, toţi cei ce sunt vrednici de viaţa fericită în Rai se vor vedea şi se vor recunoaşte unii pe alţii.
Prin urmare, toţi cei ce ne sunt scumpi pe lumea aceasta vor fi recunoscuţi de noi şi ne vor recunoaşte dacă vor moşteni viaţa veşnică.
(Părintele Mitrofan )

[cristiboss56]

O tu pierzătorul cel mai rău şi duşmanul sufletelor omeneşti, care născoceşti orice fărădelege, degeaba mă tulburi neîncetat cu visele din timpul nopţii: ba cu cele pline de tristeţe, ba cu cele pline de bucurie! Sau crezi că prin ele ademeneşti sufletul meu şi îl determini să fie atent la ele, de parcă ar fi drepte? Piei, ticălosule, piei de la mine împreună cu vicleşugurile tale! Hristos este Mântuitorul meu. El este pentru mine lumina şi veselia, lauda şi slava şi ajutorul nebiruit şi zidul cel mai tare împotriva ta. Niciodată nu mă vei face - şi spun aceasta nădăjduind în Hristos! - să iau în seamă fandoselile tale de parcă ar fi adevărate. Chiar de la început te-am aflat că tu eşti zavistnicul vieţii mele, povăţuitorul pocit şi şarpele urzitor de rele şi tot ceea ce e al tău nu e nimic altceva decât o înşelăciune care îndepărtează de Dumnezeu şi conduce în iad, chiar dacă uneori tu ai arăta ceva drept. Căci doar nu pentru folosul sufletului apari tu şi uneori arăţi în vis ceva drept. Aşa cum pescarul aruncă undiţa nu fără gânduri ascunse, cu momeală, aşa şi tu te străduieşti prin acestea să atragi sufletul către marea vrajă şi să-l supui cârmuirii tale celei distrugătoare ca astfel să-l înalţi în mândrie şi să-l bagi cu forţa în prăpastia trufiei cea iubită de tine. Sau, arătându-i pe ucigătorii de Hristos că se află în lumină împreună cu Moise, iar pe Hristos împreună cu ucenicii Lui în întunericul adânc, vrei să îl convingi să se unească cu ucigătorii lui Hristos, aşa cum ai convins printr-o astfel de vedenie un oarecare călugăr să renunţe la dreapta credinţă şi să primească necredinţa jidovească, cea urâtă de Dumnezeu.
(Sfântul Maxim Grecul )

[cristiboss56]

O dată a venit un grup de credincioşi la Părintele Cleopa:
- De unde sunteţi voi, mamă?
- De la Bârlad.
- Ei, tocmai de acolo! Voi ştiţi că de când v-aţi pus în gând să veniţi la mănăstire, îngerii voştri v-au numărat paşii, bănuţii şi osteneala voastră? Cu acestea toate îngerii voştri se vor prezenta la dreapta judecată, că aceşti bănuţi nu i-aţi cheltuit la discoteci, la cârciumi şi la nunţi cu lăutari, ci i-aţi dăruit lui Hristos! Ei! De-aţi vedea îngerii voştri păzitori lângă voi cum sunt, aţi muri de bucurie!