Citat:
În prealabil postat de Intrarea Vagonului
Eu detest din rarunchi modul de gandire fanatic tipic abrahamic. De cand extraterestrul acela a venit undeva in Orientul mijlociu, acum 5000 de ani, exista un anume mod de a gandi pe care nu il inteleg. Pemtru ca nu e uman. Fa-ma sa inteleg acest paradox: tu gandesti ca Avraam, ti-ai ucide fiul ca asa iti zice extraterestrul divinizat de atunci incoace de o parte progresiva a umanitatii, si totusi te declari antisemit.
|
Puțin offtopic: Mi-a atras atenția revenirea la problema cu Avraam, respectiv porunca lui Dumnezeu de a-și ucide fiul. Și mi se pare că ceva esențial se pierde din vedere, motiv pentru care Dumnezeu-Tatăl apare într-o lumină de neînțeles: absurd, tiranic, lipsit de milă.
Dar lucrurile cred că stau, în mod paradoxal, invers. Iar cei care cunosc mai bine istoria Vechiului Testament sunt într-o măsură mai mare să susțină sau să infirme părerea mea, și anume:
Avraam trăia în mijlocul unor neamuri idolatre, care practicau jertfele umane. Nu știu cum se practicau, nu știu dacă își sacrificau propriii copii.
Dumnezeu, însă, găsind în Avraam un partener de dialog, un om capabil să primească luminările Sale, îl supune la o serie de încercări. Când Avram ascultă porunca lui Dumnezeu de a-și sacrifica fiul, adică pe cel primit la adânci bătrânețe, direct din mâna lui Dumnezeu (care i-l făgăduise la stejarul Mamvri), el dă dovadă de o credință totală, desăvârșită. Știa că Isaac, cel atât de dorit de el ca să-i continue neamul, nu era al lui, ci al Celui ce i l-a dat.
Pe de altă parte Avram a avut și o credință neclintită în faptul că Dumnezeu își va ține promisiunea făcută, și anume că neamul său nu doar că nu se va termina cu el, ci că va fi mare ca puzderia stelelor.
Îl cunoștea pe Dumnezeu ca fiind bun, iar dacă El îi cerea să-și sacrifice fiul, era un lucru bun, oricât de absurd ar părea privind omenește. Dar el nu privea omenește, iar sacrificiul însemna nu o crimă, ci ofrandă adusă lui Dumnezeu. Cel sacrificat era primit de Dumnezeu.
După ce Avram a dovedit că are o credință căreia îi subordonează inclusiv propria capacitate de a înțelege (căci nu putea să înțeleagă de ce îi cere să-și sacrifice fiul), Dumnezeu Își arată din nou marea milostivire și îi dă un berbec pentru sacrificare, lui și întregului neam ce se va naște din fiul său Isaac, neam care nu va mai practica niciodată sacrificiul uman.
Până la venirea Mielului lui Dumnezeu, sacrificiul Său avea să fie substituit de aceste blânde și nevinovate animale.
Poate că important este de înțeles, în urma surprizei extraordinare pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam, că binele nu este ceea ce credem noi că e bine, ci ceea ce ne revelează Dumnezeu; iar noi, prin ascultare și supunere desăvârșită, putem fi părtași la acest bine.