Ovidiu, am revazut scena si mi-am dat seama de ceva: comparativ cu alte imagini in care apare mama condamnatului, imagini in care ea e mereu surazatoare (pana la un pic de iritare, pentru mine, iar aici e un intreg talc pe care poate il abordam cu alt prilej), de data aceasta mama e in sfarsit serioasa. Hotarata, grava. Priveste-i expresia, privirea, mimica!
Oare ce mesaj ii transmite fiului?
E limpede ca il confrunta. Pentru prima data, in expunerile din film, mama isi confrunta copilul. Cerinta lui trece parca prin ea fara sa o atinga. Cliveaza, se evapora ca de la sine. Lucru neasteptat in raporturile dintre mama si fiu!
Darzenia ei ma face sa inteleg ca ii transmite un mesaj extrem de important, dincolo de presantele nevoi imediate ale copilului , asa cum le resimte acesta. Fiul ii vorbeste despre legea pamantului, care pare sa il copleseasca acum; ea ii da replica in termenii, parca, ai unei alte legi!
Sa fie acesta o simpla replica la dorinta fiului de a se supune, inspaimantat, stapanirii lumesti?
Cred ca nu e vorba de asta, ar fi fost, oricum, un mesaj superfluu - fiul ei este deja la cheremul "bunavointei" carmuirii, sub legile clare ale lumii sovietelor.
Atunci, oare ce anume ii transmite mama?
Sa notam si "amanuntul" ca ea nu mai este acasa, in satul natal, dimpreuna cu sotul si cu bunul unchi...
Ce mesaj atat de grav ii transmite mama, acestui condamnat aflat in momentul marii cumpene?
Nu stiu, am vrut sa cugetam impreuna...:)