Odata, am simtit sa multumesc parintelui nostru duhovnic, si i-am adresat cateva cuvinte cu multa recunostiinta. Insa acesta nu mi-a raspuns. Pe atunci fiind la inceput , am gandit ca am gresit, poate era bine sa tac.
Mult mai tarziu am inteles. Cel ce vrea sa se smereasca fuge de multumirile venite de la oameni, de recunostiinta arata, prihanindu-se singur.
Este o masura la care ajungi de la care nu astepti si nu voiesti nici recunostiinta si nici multumiri.
Insa recunostiinta fata de cineva este in suflet, Dumnezeu o vede , o stie, iar cel aflat la masura inalta o simte din partea celuilalt fara sa fie rostita.
Insa astazi majoritatea asteapta recunostiinta si multumire pentru faptele sale bune, insa nu este aceasta o forma de multumire a propriului sine?
Fireste asta nu inseamna sa nu spunem multumesc si sa nu fim recunoscatori. Insa sunt atatea modalitati sa o facem ca sa nu vatamam sufletul celuilalt!
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|