Cristian, sper ca "Plansurile" Sfantului Efrem Sirul nu ti se par manifestari ale unei depresii!
Ma gandesc ca ar putea sa ti se para asa, dupa postarea de mai sus care urmeaza fragmentului din Plansul...

Sau poate ai vrut sa previi, profilactic, o asemenea confuzie la unii dintre cititorii care s-ar putea lasa furati de asa cugetare...:)

*
Daca tot veni vorba despre o comparatie ca asta, as introduce cateva distinctii (simpla opinie personala):
1) Plansul Sfantului este un act luminos; porneste din Duh care da omului harul cercetarii de sine cu cainta; continua cu lucrarea de autocunoastere a omului care, prin identificarea starii sale dovedeste recunostinta - se foloseste de har, pentru a constientuza micimea lui si totodata dependenta absoluta de Dumnezeu, iar prin asta Iubirea purtatoare de grija a Domnului;
2) Plansul este un act reparator: omul isi reface pozitia justa inaintea vietii omenesti si a Domnului - constientizeaza si da concretete nimicniciei vietii omenesti; prin asta isi reface increderea/devotiunea fata de Creatorul si Proniatorul nostru.
3) Plansul, prin linia lui curatitoare, lasa loc nadejdii refacute a ocrotirii; omul isi recapata increderea ca e ocrotit si se simte intr-un anumit proces de recuperare a sentimentului de siguranta (Dumnezeu stie de el, il iubeste si il ocroteste pe pacatos)

Din pacate, in multe din formele depresiei aceste caracteristici lipsesc ori sunt vazute ca vane, superflue, fara consistenta. In depresie omul pare ca pedaleaza/cliveaza pe langa marile sentimente ale vietii omenesti: sentimentul nimicniciei concomitent cu ocrotirea, constientizarea faradelegilor simultana cu nadejdea iertarii, uimirea ca Domnul Care este atotputernic iubeste atat de mult pe faptura atat de vulnerabila si de trecatoare care este omul.... In omul aflat sub puterea depresiei (care a fost asemanata de unii terapeuti cu "vraja" unui riu ce te atrage, pas cu pas, la adinc) aceste elemente de unificare a conditiei duale a omului se estompeaza treptat. De aici neliniste, durere, simtamantul zadarniciei fara vreo compensare, pierderea sensului lucrurilor si al vietii.

Cat de inaltatoare sunt "Plansurile" si cat de nesuferite miasmele starilor depresive. Miasme, deoarece depresia imi pare ca este, de la un punct, o forma de exprimare a nerecunostintei, a mandriei, a slavei desarte etc.

P.S. Imi reinnoiesc rezerva pentru compilarea unor texte duhovnicesti si a celor din psihologie/psihiatrie. Astfel de paralele si analogii cred ca trebuie facute, dupa parerea mea, cu maxima prudenta. Atrag respectuos atentia asupra naturii diferite a mecanismelor sufletesti evocate in stiintele psi, respectiv in scrierile duhovnicesti. A le pune pe acelasi palier, a le confunda pe unele cu altele inseamna reductionism pagubos, de ambele parti.